Si-atunci voi incerca a va atrage atentia asupra unui alt poet despre care au auzit mai mult cunoscatorii si cunoscutii si mai putin publicul larg. Este Anatol COVALI, din al carui volum “IZVOARELE DORULUI” (lecturarea acestui volum v-ar permite sa intelegeti ca omul asta spune ceva chiar si prin titlu) am ales “Dar de n-auzi…”:
Arpegii de durere se aud
si te mai vad doar cu privirea mintii
cand buzele fierbinti ale dorintii
saruta trupul tau de patimi ud.
M-am cuibarit in dor si-astept cantand.
Un fosnet sunt de dragoste tarzie.
Mi-e sufletul o lina melodie
si-un cantec trist e trupul meu flamand.
Dar de n-auzi cum dragoste doinesc
e pentru ca, de dorul tau prea pline,
cuvintele raman mereu in mine
si-n alte melodii se cuibaresc.
