MULTUMESC!

Am cãlãtorit, de curând, pe ruta Bucureşti-Braşov cu un rapid. Am avut şansa sã mã întâlnesc  cu un coleg de clasã din liceu, cu care nu mã mai vãzusem de…Aţi fi vrut, nu?! Io-te cã n-o sã vã spun de câţi ani nu ne-am vãzut! Cãci ce mi-e o juma’ de secol, ce mi-e un secol! Na, c-am scãpat-o! Dând eu peste Mişu S., n-am mai fãcut scandal cã-mi ocupase locul de bagaje, astfel cã servieta mi-am vârât-o sub scaun. Vorbã multã, haz, necaz, cert e cã la Braşov am coborât fãrã servietã. Deabia când m-am urcat în autobuzul care trebuia sã mã ducã unde vroiam sã ajung mi-am dat seama cã-mi lipsea ceva. Sar din autobuz, fug în garã, întreb în stânga şi în dreapta, primesc ridicãri din umeri, intru în panicã şi dau buzna în primul birou ce-mi iese în cale.

NECHEZOL DE…MINE

Cei foarte tineri sã nu mã-ntrebe ce e ãla nechezol! Sã punã mâna sã studieze istoria Patriei, sau…sã-şi întrebe pãrinţii! In esenţã, era un înlocuitor. Deci, nechezol de mine, este un înlocuitor de mine. Nu, nu de mine marine, nici de mine de sulf, ci de mine, adicã de eu, adicã de io, ca sã-nţeleagã şi rãzboinicii luminii. Ce ar fi acest nechezol de mine? Pãi, ãia care mã înlocuiesc pe mine, fãrã sã mã-ntrebe şi pe mine, deşi nu le cere nimeni. Adicã, tot aşa cum nechezolul înlocuia cafeaua, deşi nimeni nu cerea asta. Care ar fi aceşti nechezoli de mine?