Scris de singur pe octombrie 6, 2008
Cei ce citesc acest blog m-ar putea suspecta cã sunt şi eu bloger, sau blogerist, sau blogangiu-de ce nu?-, cum li se zice celor scufundaţi în blogosferã. Si, la începuturi, chiar cred cã eram. Sau, era cât p-aci sã devin. Atunci, mã sculam şi noaptea sã vãd cine a mai comentat, sã mai zic şi eu câte ceva, sã mã mai uit la ãla care n-avea ţigãri, la aia care se dãdea d-a dura, la scorpie, la ãla cu privirile pe dos. Câteva fiinţe erau fecvent prezente pe blogul meu, eu le vizitam pe ale lor. Deşi nu ne cunoaşteam, poate chiar treceam unii pe lângã alţii pe stradã fãrã sã avem habar, ne spuneam de toate. Chiar ne împãrtãşeam dureri.
A trecut ceva vreme de atunci şi constat cã cei care erau la început ca şi mine, au ajuns, cu timpul, tot ca mine. Adicã, fiecare îşi vede de blogul lui şi nu-l mai intereseazã de ceilalţi. Toţi sunt înverşunaţi în a-şi împrãştia propriile gânduri în blogosferã. De aceea mã şi întreb: o fi corect spus “blogosferã”? Oare, de fapt, nu avem de a face cu nişte blogopuncte? Adicã, un spaţiu în care fiecare îşi expune numai propriile puncte de vedere fãrã sã-l intereseze celelalte?! Iar aşa ceva nu se constituie într-o sferã, oricât am aranja noi acele puncte. Cãci sfera, se ştie, este cea mai perfectã formã geometricã. De unde atâta perfecţiune la nişte biete puncte!?!
03.10.2008
Publicat în INSOMNII | Lasă un comentariu »
Scris de singur pe octombrie 6, 2008
Aceastã jumãtate de zicalã mi-a fost readusã în memorie de o duduie care mi-a dat în metrou un prospect. Cine o suporta costurile legate de tipãrire şi copiere şi de unde o fi luând banii ãia?! Prospectul mã îndeamnã sã iau atitudine împotriva recoltãrii ilegale de organe din China. Am întrebat-o dacã ştie cã şi în România se comit ilegalitãţi si dacã ea luptã împotriva acelor ilegalitãţi. Mi-a rãspuns cã acţiunea pe care o promoveazã ea se desfãşoarã pe scarã internaţionalã. Atunci i-am sugerat sã genereze pe scarã internaţionalã o acţiune pentru stoparea ilegalitãţilor din România şi mã va avea alãturi. Drept rãspuns am primit o linişte de era sã-mi spargã fruntea cu privirea! Rãsfoind prospectul, am aflat cã trebuie sã lupt şi pentru apãrarea celor din mişcarea Falung Gong, care sunt omorâţi numai pentru credinţa lor, fãrã sã comitã nici un act reprobabil. Chestia asta mi-a amintit de practicanţii MISA care, dacã îi ascultai pe ei, erau mieluşei nevinovaţi hãituiţi de nişte demoni, dar dacã ascultai poliţia te întrebai cum de nu i-a împuşcat pe toţi pânã acum. Aşa cã am întrebat-o dacã îmi poate pune la dispoziţie şi punctul de vedere al autoritãţilor chineze, alea care îi hãituiesc pe acei nevinovaţi, ca sã pot aprecia eu singur de ce parte meritã sã mã aşez.
Cred cã şi acum mi se mai vede cucuiul din frunte pe care mi l-a produs privirea duduii! Sã fie clar-nu ştiu ce fac bine sau rãu acolo în China, nici unii, nici alţii, dar m-am sãturat sã fiu considerat numai bun de carne de tun. Are cineva ceva cu China? Sã se lupte cu ea, dar fãrã mine cã eu n-am nimic cu China. Are acel cineva nişte bani de cheltuit, vrea sã-şi tragã partea şi restul sã-i dea altcuiva ca sã se poatã justifica? Sã-şi tragã cât vrea şi sã-mi dea şi mie cât poate, da sã mi-i trimitã la post-restant pe destinatar anonim.
06.10.2008
Publicat în OBSERVATOR | Lasă un comentariu »
Scris de singur pe octombrie 6, 2008
Recunosc cã am comis o mârşãvie specificã jurnaliştilor, atunci când am dat titlul acestor rânduri. Am vrut sã-i atrag pe cei suferinzi ideologic, fie de dragul, fie de urã împotriva ideologiei comuniste, ca sã râd puţin de ei. Pentru cã virtutea la care mã voi referi nu are nici o legãturã cu idelologia comunistã ci are cu regimul care a funcţionat pânã în 1989 şi care în mod nejustificat a fost acuzat cã ar fi fost comunist. In ce anume a constat acea virtute? In faptul cã l-a obligat pe om sã scormoneascã în el şi sã scoatã, de acolo de unde nici el nu ştia cã o are, poezia. Pentru cã poezia zace în om depusã sub formã de straturi. Un prim strat este cel în care zace poezia de genul:
“Sã moarã duşmanii miei,
Cã am bani mai mulţi ca ei!”
Un al doilea strat ar fi cel în care zace poezia de genul:
“Vin’ la mine mai pe boare
Ca sã facem prostioare!”
Aş putea continua explorarea straturilor astea superficiale, cãci mã ajutã “marii poeţi şi textieri” ai zilelor noastre, dar cui i-ar folosi?!
Ce a fãcut “virtutea comunistã”? Interzicându-le sã exploateze straturile astea superficiale, i-a obligat pe poeţi/textieri sã treacã dincolo de ele şi sã scoatã la suprafaţã ceva mai de soi. Ia uitaţi ce scotea de acolo un simplu textier de muzicã uşoarã, adicã, genul ãla uşurel, fãrã pretenţii, în care astãzi “se fac prostioare”, se “dã muie”, etc.:
“Lasã-mi toamnã pomii verzi
Uite, ochii mei ţi-i dau”
Asta era la început. Iar la sfârşite era:
“Insereazã-mã pe mine,
Inserez oricum”.
Parcã era altceva, nu?! Parcã, a cânta ochii cuiva este altceva decât a-i cânta fundul!
06.10.2008
Publicat în INSOMNII | Lasă un comentariu »
