Scris de singur pe octombrie 7, 2008
Un vecin care a citit pe www.altfel.info luãrile mele de poziţie vis-à-vis de ministrul hahalerã şi de Ministerul Aflãtorilor p-acolo, aflând cã şi eu m-am învârtit pentru o vreme prin acel minister, mi-a pus o întrebare care, pe loc, mi s-a pãrut normalã şi logicã. M-a întrebat cam aşa: “Bine, bine, dar când eraţi acolo ce fãceaţi? Tãceaţi din gurã, ca cei pe care-i criticaţi acuma, şi ţipaţi acuma, când aţi plecat de acolo?”. Stiind cã el are posibilitatea sã verifice, i-am sugerat sã se intereseze şi sã afle singur rãspunsul la întrebare, ca sã nu-i spun eu poveşti. Din modul cum i-am rãspuns, dacã omul face parte din categoria celor care pricep 80% din mesaj pe baza limbajului non-verbal, aşa cum susţin psihologii, el ar fi putut sã priceapã şi rãspunsul meu. Altminteri, eu i-aş fi putut rãspunde orice!
Acuma, la ceva vreme dupã discuţia respectivã, întrebarea vecinului mã cutremurã. De ce? Pãi dacã mi-a pus acea întrebare, înseamnã cã, cel puţin în mintea lui, ar fi fost posibil ca eu sã am o astfel de poziţie acum, când nu mai sunt la contactul direct cu cei pe care îi critic şi îi acuz, în timp ce, atunci când eram la contact cu ei aş fi fi putut fi martor tãcut la fãrãdelegile pe care le comit. Iar aşa ceva, fie şi numai în mintea lui, nu ar fi putut încolţi, sau nu ar fi putut supravieţui, decât dacã ar fi fost martor la astfel de atitudini. Asta m-a cutremurat şi m-a fãcut sã exclam: “Doamne, în ce lume trãim!”.
02.09.2008
Publicat în OBSERVATOR | Lasă un comentariu »
Scris de singur pe octombrie 7, 2008
Am gãsit pe http://singur.wordpress.com un articol cu acest titlu, pentru care îl invidiez pe autor. Nu de alta, dar îl recunosc în personajul principal pe ministrul hahalerã al meu, descris într-o modalitate în care eu n-am reuşit sã-l descriu, deşi i se potriveşte perfect. Redau acel articol:
***
Cine nu-l ştie pe urechilã? Cu urechile lui mari, pufos, fricos, iute de picior. E plãcut sã-l ţii în cuşcã. Nu latrã, nu muşcã, nu rupe cuşca. Unii, mai mizerabili, zic cã ar fi bun şi de altceva, întrucât blana lui nici nu zgârie şi nici nu nãpârleşte. Mai nou, urechilã s-a adaptat vremurilor. A devenit oportunist. Se lipeşte de cine i se pare lui cã i-ar asigura o cuşcã mai trendy. Si sare de la unu la altu. A fost de stânga, s-a fãcut de centru stânga, apoi a trecut şi la centru dreapta, iar acum e pe dreapta. Iar ãştia de la dreapta (dreapta cui?), se joacã cu el dupã cum le vine. L-au fãcut şi justiţiar, la un moment dat, cã oricum nu încurcã pe nimeni. Da cel mai tare rol pe care i l-au dat a fost sã pãzeascã cazarma cu soldaţi. Cã ãia sunt cam aspri şi nu te poţi juca cu ei, nici cu stânga, nici cu dreapta. Aşa cã, l-au pus pe urechilã de pazã la ei, ca sã poatã face ei ce vor. Iar urechilã are grijã ca nimeni sã nu-i deranjeze pe cei care vor sã facã ce vor ei. Ii lasã chiar sã se şi pişe pe cazarmã şi nu numai atât, le ţine şi de 6.
***
Curioşii îl pot citi integral la adresa menţionatã. Nu am preluat şi finalul nu pentru cã nu ar fi corect, ci pentru cã nu se încadreazã în spiritual acestui blog.
De ce îl redau acuma? Pentru cã am aflat cã din curtea aia, la care ţine el de “6” ca sã-şi facã alţii mendrele, au început sã cam plece oamenii care n-ar fi trebuit sã plece. Desigur, hahalera, probabil, zumzãie de bucurie. Cãci, doar de aia l-au pus acolo. Ca sã mai distrugã ceea ce se mai putea.
07.10.2008
Publicat în OBSERVATOR | 2 Comentarii »
