Adeseori m-am certat cu oameni care-mi spuneau cã sunt fals atunci când mã manifest împotriva americãnismelor. Parţial, am rãspuns în acel “Din muzica poporului” publicat la rubrica “Observator” de pe www.altfel.info Nu ştiu cât de convingãtor am fost, dar mai convingãtor decât mine a fost Emilia Popescu. Astãzi, 25.12.2008, pe TVR 1, Emilia a interpretat, formidabil, un cântec care mi-a plãcut la nebunie, deşi era…americãnesc. Cum de mi-a plãcut? Simplu. L-a cântat în limba românã. Si, astfel, am înţeles şi eu cã “bradul verde e frumos”, chestie cu care sunt absolut de acord, cã “viaţa e frumoasã”, chestie cu care, iarãşi, sunt absolut de acord, ş.a.m.d. Sunt absolut sigur cã m-ar fi enervat la culme dacã mi-ar fi cântat cã “the life is nice” sau mai ştiu eu ce. De ce? Pentru cã…muzica nu are limbã! Deci, dacã vrei sã-i ataşezi cuvinte, trebuie sã o faci în limba în care înţeleg auditorii. Iar dacã nu eşti capabil sã-i ataşezi cuvinte pe care le pot înţelege cei ce te ascultã, mai bine este sã nu-i ataşezi nimic. Cântã-mi-o aşa cum este ea. Cãci, pe ea, muzica, o înţeleg. Pentru ca ea, muzica, nu are limbã!
25.12.2008
