Scris de singur pe aprilie 30, 2009
Desigur, am forţat puţin titlul. Altminteri, cum sã mai atrag şi eu cititori? Dar, veţi vedea cã nu l-am forţat decât foarte puţin.
Mergeam ieri spre casã, pe strada care-i aglomeratã doar toatã ziua şi noaptea. Pe trotuar, în faţa mea, o mamã îşi împinge odrasla aflatã într-un cãrucior “de şmecher”, adicã din ãla cu volan. Mama doar împinge, dar pe unde merge cãruciorul nu stabileşte ea, ci “şeful” din cãruţ. In timp ce împinge cu sârg la cãruţ, tânãra mamã, cãci tânãrã era, nu numai în raport cu mine, cânta de mama focului, cu voce tare “Vine, vine priiimãvaraaa/ Se aşterne-n toaatã ţaraaa”. Când am trecut prin dreptul ei i-am şoptit “Când erai ca ãla din cãruţ nu cântai nici aşa tare, nici aşa frumos”. Pentru o secundã s-a uitat miratã la mine, apoi a izbucnit într-un hohot de râs, aplecându-se peste cãrucior şi mângâindu-şi odrasla pe cap. Am depãşit-o, dar şi când ajunsesem la vreo 50 de metri în faţa ei, din spate rãzbãtea pânã la mine “Floricele pe câmpiii/ Hai sã le-adunãm copii”. Pentru fiinţa aceea, atunci, acolo, în afarã de odrasla ei, cãreia ea trebuia sã-i cânte şi sã-i împingã cãruciorul “de şmecher”, nu mai exista nimic. Poate, doar primãvara sã mai fi fost pe acolo.
Ce are chestia asta cu fotbalul? Se zice cã viaţa fotbalistului este scurtã şi în perioada lui activã trebuie sã se şi valorifice şi sã adune banii necesari ulterior pentru familia lui, cãci, dupã aceea nu se mai poate pune în valoare, cã nu mai are nici ce şi nici cu ce. Cred cã asta e valabilã şi la fete. Cred cã ele ar trebui şi lãsate, şi ajutate, sã se valorifice, sub orice formã, pânã devin mame. Cãci dupã ce devin mame nu mai poţi face nimic. Din clipa aia, pentru ele, restul lumii nu mai existã. Decât, poate, în cântece sau în poezii. “Cãţeluş cu pãrul creţ…”
30.04.2009
Publicat în INSOMNII | 1 comentariu »
Scris de singur pe aprilie 26, 2009
Nu mã pot stãpâni sã nu vã împãrtãşesc. Rar mi-a fost dat sã bufnesc într-un asemenea râs. La televizor, în nu ştiu ce emisiune cu nu ştiu ce cireşe pe nu ştiu care torturi, un nu ştiu care nene i-a adus cadou unei nu ştiu care tanti, un cãţeluş. Pânã aici-banal. Numai cã, odatã cu acel cãţeluş, acel nene…
Acest articol poate fi citit integral pe www.altfel.info la “La gura…humorului/In gura leului”
Publicat în La gura...humorului | 3 Comentarii »
Scris de singur pe aprilie 24, 2009
Io-te cã acuma vã zise Mircea Badea. Pe ãsta îl crezurãţi repede, cã de, ãsta ştie sã facã nod la cravatã! Ce anume a zis Mircea Badea? Mã rog, el a zis altceva decât am zis eu, dar, indirect, tot aia înseamnã. Anume, cã suma calitãţilor şi defectelor rãmâne constantã. Sau, într-un alt context, suma “dorinţelor şi a putirinţelor” rãmâne constantã. Desigur, recunosc cã eu am zis-o cu referire la persoane şi ceva micro-colectivitãţi, pe când Mircea Badea a zis-o cu referire la o întreagã naţie. Cum, care naţie? Nu-l ascultarãţî!?! Acu, ca sã fiu sincer, el n-a zis ce zic eu acu c-a zis, da…a zis. A zis cã existã nişte campionate naţionale, europene, mondiale şi “oxfordiene” (cicã astea-s cele mai tari) de…dezbateri. Si cã, aceste campionate, toate la un loc, au fost câştigate de nişte români. Pãi, cum se traduce asta? Nu înseamnã cã suma calitãţilor şi defectelor este constantã? Cã noi, suntem campioni mondiali la dezbateri! Atât. La realizãri, ……Ia adunaţi-le şi vedeţi, nu dã tot cât dãdea pe vremea când nu eram campioni mondiali la dezbateri, dar reuşeam sã realizãm câte ceva? Pãi!?! Si eu ce vã spusei!?!
25.04.2009
Publicat în OBSERVATOR CU UMOR | Lasă un comentariu »
Scris de singur pe aprilie 23, 2009
Cotidianul de mare tiraj “Minciuna” a publicat astãzi un articol în care se spune cã guvernul a stabilit principiile care vor sta la baza legii unice de salarizare. Principiul nr. 1 menţionat în articol sunã cam aşa: “Va exista o lege unicã a salarizãrii…..”. N-am citit mai departe, întrucât chestia asta mi-a amintit de principiile conducerii, în varianta aparent murfistã:
1. Seful are dreptate.
2. Seful are întotdeauna dreptate.
3. Când şeful n-are dreptate, se aplicã principiile 1 şi 2.
Cam aşa sunã pretinsele principii care vor sta la baza zisei legi.
Vãzând eu cã amintitul cotidian are o rubricã în care îi invitã pe cititori sã-şi spunã pãrerea în legãturã cu cele citite, mi-am spus-o şi eu. Adicã, am scris acolo cam ceea ce am scris aici, niţel mai sus.
Si acum, concursul! Ia sã vedem cine ghiceşte rãspunsul corect la întrebarea: “Mi-au publicat opinia”? Cine rãspunde corect la întrebare câştigã dreptul de a şterge geamurile de la bucãtãrie folosind cotidianul de mare tiraj “Minciuna”, fãrã sã-l citeascã în prealabil.
Rãspunsurile date de cei care au citit articolul “Cãcãnarii de la fiţuica “adevãrul” şi-au dat cu tesla-n….ştiţi voi”, publicat tot aici, nu se iau în considerare.
23.04.2009
Publicat în In gura...leului | 3 Comentarii »
Scris de singur pe aprilie 22, 2009
Presa vuieşte de scremerile guvernului care ţine morţiş sã nascã o lege unicã a salarizãrii. Cicã, zilele astea guvernul va adopta principiile care vor sta la baza acelei legi. Numai cã ceea ce apare prin presã lasã sã se întrevadã o gaurã neagrã profundã în creierul guvernului. Ca model de principiu destinat dezbaterilor, chipurile, apar nişte tabele cu lefurile unui medic rezident, a unui profesor gradul unu, a unui cãpitan de armatã, a unui plutonier adjutant de poliţie, ş.a.m.d. Acu, sã mã ierte Dumnezeu, dar ori face cineva mişto de noi, ori ãştia sunt chiar başbuzuci în materie de gândire! Pãi ce anume este “principiu” în acele tabele? Cã în tabele nu sunt profesii, sau domenii profesionale, ci…grade profesionale. “Cãpitan de armatã” nu este profesie. Nici profesor gradul nu ştiu care şi nici medic rezident! Deci, care sunt principiile? Unde sunt definite profesiile ale cãror retribuţii vrea guvernul sã le uniformizeze, care este utilitatea socialã a respectivelor profesii, care este ponderea lor în ansamblul societãţii, care este gradul de nocivitate sau de periculozitate, care sunt coeficienţii de importanţã/necesitate/dificultate ataşaţi fiecãrei profesii? Cãci asta ar însemna sã stabileşti principii. Restul, împãrţitul, înmulţitul, adunatul şi fãcutul tabelelor, pe vremea când fãceam eu şcoala primarã în vremea cruntei dictaturi, erau chestiuni pe care le rezolvam noi, elevii de a cincea, nu miniştrii. Chiar dacã, pe vremea aia, şi miniştrii aveau tot cam cinci clase absolvite! Sau…….!?!
22.04.2009
Publicat în OBSERVATOR | Lasă un comentariu »
