Mersul pe loc al istoriei

Un amic mi-a trimis un album cu poze din Bucureştii de acum vreo 40-50 de ani. Zicea amicul cã este interesant de urmãrit mersul istoriei cu ajutorul acelor poze. Afirmaţia amicului mi-a produs o revelaţie. Stiţi, una din multiplele mele revelaţii, ca la babuini. I-am zis amicului cã, pentru a înţelege mersul istoriei, istoria trebuie sã meargã. Ori, la noi, am sentimentul cã istoria stã. De ce stã şi nu merge?

Acest articol poate fi citit intergral pe www.altfel.info la “Observator”

Sã vezi cã acuma chiar vine!

Cine sã vinã? Apocalipsa! Pe bune. A fost doar o întâmplare cã acum vreo douã zile am vãzut filmul “APOCALYPTO”. Dacã omenirea asta a fãcut în istoria ei ceea ce am vãzut eu în film, nu conteazã când anume a fãcut, atunci n-are cum sã scape nepedepsitã. Stiu cã încã de acum 2000 de ani a fost prevãzutã apocalipsa, dar uite cã anul 2000 trecu şi nu veni nimeni şi nimic. Cu toate astea, simt cum mã strânge-n spate. Pe net circulã ceva cu anul 2012, pus pe seama mayaşilor. Probabil, previziunile alea au fost puse pe seama mayaşilor dupã ce s-a vãzut cã alea puse în gura lui Nostradamus au fãcut fâs. Numai cã, de data asta, simt cã ceva se adunã. Tot de pe net mi-a parvenit ceva din care rezultã cã organisme internaţionale oficiale ar fi pus de un genocid în toatã regula, care se va lãsa cu vreo trei miliarde de victime. “Armã” de bazã ar fi un program nutriţional. Eu n-am numãrat câţi s-au strâns pânã acuma prin Orientul Mijlociu, prin Afgansitan şi Irak, dar se pare cã nu s-a atins cifra planificatã. In plus, nici prin Afganistan, nici prin Irak şi nici mãcar prin Gaza nu prea au dispãrut suficienţi…chinezi. Mã rog, au murit vreo doi pe la noi, pe la Vaslui, şi încã unu a fost bãgat în valizã şi scãpat pe Dâmboviţa, dar pânã la trei miliarde ar mai fi câţiva, nu? Ca sã nu mã sperii prea tare din chestia asta cu programul nutriţional care ar avea ca ţintã cei trei miliarde de viitori “foşti” vii, tot pe net mi s-a transmis cã gripa asta porcinã…

Acest articol poate fi citit integral pe www.altfel.info la “Observator”

Ca sã nu-şi mai inchipuie toţi ţucãlarii cã n-aş fi în stare sã înjur mai ceva ca la uşa cortului

Am citit pe net, în Gândul de azi, cã un nea cutare zice cã va reface nu ştiu ce calcule referitoare la nişte pensii, iar în final zice: “Cât rezultã, atât le dau”.
Auzi bãi, Su_icã frânaru, de la C_aiele Ferate, de unde dai tu bani? Ti i-a fãtat vaca? Ai maşinã de fãcut bani? Te-a lãsat Dumnezeu pe tine dãtãtor de bani? Mãi sulfamidã neînghiţitã, de unde pânã unde „atât le dau“? Ti-a şoptit ţie cineva, în somn, cã dacã eşti bou pari mai frumos? Sau cã dacã eşti tâmpit nu se mai vede cât eşti de prost? Mãi limax nãscut din neatenţie exact în sutienul unei broaşte râioase, de unde şi pânã când „atât le dau“? Si cui anume „le dau“? Ai acasã copii tâmpiţi din tatã impotent şi te gândeai la ei când vorbeai? Sau te gândeai cã „atât le dau“ lu mã-ta? Ia zi mãi, Seitan Mihai, consilier al lui _uţã, sã înţelegem şi noi cât de înaltã ţi-e gândirea cea adâncã! Hai, debordeazã! Acest blog îţi stã la dispoziţie, baragladinã. Dã din tine!

N.B. Acest articol este un pamflet pe care eu “i-l dau” lu nea cutare.

26.05.2009

Literaturã pentru tineret

M-a pus dracu sã caut şi eu ceva pe net! Eu şi netul-douã noţiuni divergente. Ca sã fiu foarte sincer, nici nu ştiu ce cãutam. Probabil, cãutam sã aflu cum se cautã. Acum, sper cã norocul prostului vã este bine-cunoscut, cã m-am lãudat adeseori cu el. A funcţionat şi de data asta. Am dat peste ceva care se numeşte http://kpici.blogspot.com  De ce mi-a atras atenţia? Pentru cã cei ce scriu acolo şi-au propus, nici mai mult, nici mai puţin, decât sã popularizeze literatura pentru tineret. Imediat mi-am amintit ziele în care citeam cu înfrigurare peripeţiile corãbiei “Speranţa” şi aventurile puştilor din “Ultima poveste”. Pãi nu e asta o chestie meritorie? Nu mã credeţi cã au avut un asemenea curaj? Mai degrabã m-aţi fi crezut dacã vã spuneam cã şi-au propus sã promoveze festivalurile ãlora contra naturii?! Verificaţi! Plãtesc despãgubiri pentru înşelãciune.

25.05.2009

N-am fost niciodatã în stare sã scriu!

Expresia din titlu nu-mi aparţine. Cândva, am participat cu o poveste la un concurs lansat de posesorul unui blog. Se numea “Priviri inverse”. Blogul, nu povestea. Povestea mea se numea “Fãrã titlu-3” şi mai poate fi cititã pe www.altfel.info  la “Insomnii”. Da, am câştigat acel concurs, dar eu am descoperit acolo o altã poveste care mi-a plãcut foarte mult, scrisã de cineva care semna “aiamicã”. Mi-a plãcut tare mult. Pentru cã nu fusese câştigãtoare, am contactat-o pe mail, i-am obţinut acordul şi am folosit povestea ei pentru a scrie “Bilet pierdut”, care poate fi cititã aici la categoria “Insomnii”. Am adãugat doar un element real din viaţa mea.
Am mai comunicat sporadic cu “aiamicã”. Foarte rar, aş zice. Zilele trecute am întrebat-o dacã a mai scris ceva, pe undeva. Mi-a rãspuns într-un fel în care nu m-aş fi aşteptat. Mi-a zis cam aşa: “Nu. N-am fost niciodatã în stare sã scriu!”. Am rãmas trãznit. Dacã cineva care “n-a fost niciodatã în stare sã scrie” a scris acea poveste, oare ce ar trebui sã scrie cineva care este în stare sã scrie!?! Si tot atunci mi-a trecut prin cap un rãspuns pentru “aiamicã”.
Dragã “aiamicã”, ca sã scrii nu trebuie sã ştii sã scrii. Trebuie doar sã ştii…sã trãieşti. Cãci numai din trãire vine şi scrisul. Aşa cum bãnuiesc cã trãiai şi atunci când ai scris acea poveste frumoasã din biletul meu pierdut.

22.05.2009