Cum am devenit eu mai dãştept
Scris de singur pe iulie 17, 2009
Mai deunãzi, seara, m-a pocnit o durere în cap. Era, aşa, ca un cuţit înfipt în creier pe la mijlocul frunţii deasupra ochiului drept, care, apoi, a tãiat spre jumãtatea craniului. Pentru o secundã am crezut cã venise sfârşitul. Aveam şi amintirea unui coleg care cam aşa îşi terminase treburile prin aceastã lume. A durat câteva zeci de secunde tãietura aia. Apoi am rãmas cu o amorţealã în cap. De atunci au trecut câteva zile şi vãd cã tot p-acilea sunt. Car’va’zicã, nu fusese ce crezusem eu prima datã! Bag seama cã tãietura aia trebuie sã fi fost de la faptul cã atunci, acolo, la mine-n cap, s-a nãscut o nouã…circumvoluţiune. Ceea ce înseamnã cã am devenit mai dãştept, nu!?!
17.07.2009
M. Radulescu spus
Ceea ce ati prezentat,ar putea fi una din ipoteze …
S-ar putea insa ca ideea care v-a trecut atunci prin cap, sa fi fost atat de “ascutita” incat sa fi provocat si efecte fizice.
Si din cate am observat, ideile “ascutite” nu va ocolesc …
Cu deosebit respect !
singur spus
Daca-i asa, atunci trebuie sa fiu recunoscator acelei idei ca m-a pocnit in creier. Ce faceam daca ma pocnea in inima!?! Ce ti-e si cu ideile astea! Pai, nu-i mai bine sa n-ai!?!