Scenariu de cacealma

I-am zis de cacealma pentru că pornește de la niște date vânturate pe la televiziuni, din alea pe care eu nu dau doi bani, și le leagă într-o manieră care, în mod firesc, mai întâi produce un “Du-te, bă, d-aicea cu scenariile taler!” spus cu voce tare, urmat pe urmă de un “Te pomenești!” spus în gând. Continuă lectura

Anunțuri

Băse-2

Am citit ce a relatat presa despre o conferință din Prahova la care a participat și crinul. Din alocuțiunea acestuia am înțeles foarte limpede că, iată, există viață și după moarte. În traducere liberă, asta înseamnă că așteptata dispariție a lui Băse-1 din viața politică a fost un vis al celor naivi, întrucât crinul este, tot mai evident pe zi ce trece, Băse-2. Aceeași Continuă lectura

Curiozitate

Cândva, cu ceva ani buni în urmă, C.P.T. (a nu se confunda cu C.T.P.!) a mai plecat din PNL și a înființat un alt partid care avea sintagma “Liberal” în titulatură. Până la urmă, C.P.T. s-a întors în PNL și a ajuns președinte al PNL și premier, poziție în care a beneficiat de sprijinul PSD.
Sunt curios ce drum va urma acuma, când iar a plecat din PNL, iar înființează un partid care are sintagma “Liberal” în titulatură și iar contează pe sprijinul PSD.

Pe ce se duc banii noștri

Ia uite articol de presă: „Curtea Supremă a stabilit, definitiv, că Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea”. Când l-am citit, mi-am amintit câte comitete, comiții, agenții, toate încadrate cu puhoi de oameni, primesc bani frumoși ca să descopere … nimic. Mai bine s-ar apuca să verifice cine n-a colaborat cu securitatea. Ar dura mult mai puțin, pentru că ar fi mult mai puțini cei care ar trebui verificați, și ne-ar costa mult mai puțin. Continuă lectura

Hazliii

N-am avut ce face și m-am uitat pe cele patru puncte ale hotărârii adoptate de PNL în seara asta. Hazlii băieții ăștia liberali! Dacă ceea ce a apărut în presă este corect, ei au luat o decizie doar ca să se afle în treabă. Mă refer la decizia ca Ponta să-și dea demisia. Continuă lectura