Ștergătorul

Nu mi-am imaginat ce continuare va avea acea scrisoare a mea, prin care le ceream extratereștrilor să-mi aducă un dispozitiv de șters memoria. Ideea mea fusese ca, atunci când un om pleacă din lumea asta, să fie șters complet din memoria celor care rămân, ca și când nici n-ar fi existat. În felul ăsta, ziceam eu, cei care l-au iubit nu ar mai fi suferit, nu ar mai fi plâns, iar dușmanii lui nu s-ar mai fi bucurat nemeritat. Continuă lectura

Anunțuri

Politică românească

Politica este un domeniu de activitate în care fac carieră oameni cu vocație, dar și cu pregătire specifică. Adicătelea, cam ca orice alt domeniu al vieții sociale, pentru că nici cizmar, sau șofer, sau doctor, sau aviator nu poți să fii fără vocație și fără pregătire specifică. Nu întâmplător, în oricare alt domeniu, se face selecție, se dau examene de admitere, se dau examene de absolvire. Continuă lectura

Telepatii

Cred că nu știe nimeni ce este telepatia asta. De aia există cercetători și chiar institute care se ocupă cu studiul telepatiei, ca să afle ce mama dracului este asta. O fi ceva care se transmite prin unde telepatice? Cumva, Pământul este înconjurat și de un câmp telepatic, așa cum este înconjurat de unul magnetic? Sunt oameni care au acces la acest câmp și pot emite/recepta unde telepatice?
Nu știu, dar tocmai pentru că nu știu am descoperit că există mai multe feluri de telepatii. Continuă lectura