Război

Eu tot cred că, undeva, cândva, pe acolo, prin ceruri, a fost un război. Ca în orice război, s-au bătut ăia buni cu ăia răi. De ce s-au bătut, legenda nu ne mai spune. Ce-ar putea să ne spună, de fapt? Că, în mod real, nu există motivație care să poată justifica războiul. Așa că, legenda se preface că nu-și mai amintește de ce a început războiul. Continuă lectura

Anunțuri

Ura! Am fost primul.

În urmă cu câțiva ani, mi-am uitat servieta plină cu cd-uri, în care mai erau și niște acte și ceva bani, în tren. Eu am coborât la Brașov și am observat că uitasem servieta după ce trenul plecase spre Sighișoara. Disperat și cam fără speranță m-am dus la un birou din gară. Am relatat cele întâmplate, iar duduia de acolo a dat niște telefoane, multe, iar în final mi-a spus că voi recupera servieta. Peste câteva ore, controlorul de la un tren care venea dinspre Sighișoara mi-a adus servieta, care-i fusese înmânată de controlorul din trenul cu care mă deplasasem eu. Nici măcar nu m-a-ntrebat nimic, de control, n-a stat nici să-i mulțumesc, că avea treabă. Continuă lectura

Se coace ceva?

Presa a cărei independență se sprijină bine pe insolvență, car’va’zică supraviețuiește doar fiindcă linge unde trebuie, a început să publice sondaje prin care se cere cititorilor să aprecieze cu note activitatea fostului președinte Băsescu și să spună dacă ar fi de acord ca acesta să ajungă premier. Continuă lectura

“Poveste adevărată cu Ionel” reloaded

Mă tot gândesc dacă e cazul să trimit la editură volumul “Alte cronici ale aceluiași scandalgiu”, așa cum mă îndeamnă diverși cunoscuți, sau să-mi văd de treabă, având în vedere că majoritatea prietenilor mei au fugit ca dracu de tămâie de prima parte, adică de „Cronicile unui scandalagiu ALTFEL”. Nu poți acuza pe nimeni că nu-i place ceva, numai că, în cazul de față, nu era vorba de plăcere! Dacă ar fi fost vorba de plăcere, nici n-aș fi adus vorba.
Încercând eu să mă dumiresc singur dacă e cazul, sau nu, să public acest volum, acuma, la terminarea celui mai întunecat deceniu din istoria politică a României, am intrat în arhiva “Observatorului” să văd dacă ceea ce am agonisit acolo merită publicat, sau sunt numai din alea pentru care aș putea fi arestat sau, măcar, cotonogit de niște „democrați” obligatoriu de dreapta. Că, în România, democrația este obligatoriu numai de dreapta. Iar în arhivă mi-au căzut ochii pe ceva ce am scris exact în urmă cu un an, tot în a treia zi de Crăciun. Parcă mă îndeamnă să o trimit la editură! Până atunci, o readuc spre lecturare, că, poate, au mai apărut cititori noi în ultimul an. Continuă lectura