În vizită la bunica

Am primit o poză care nu mă lasă în pace. Într-o cameră mare, în jurul unei măsuțe, tolăniți pe canapele, stau șase oameni maturi, patru fete și doi băieți. Între ei, o bătrână cu o privire nedumirită, de parcă s-ar întreba „E ceva în neregulă. Oi fi greșit eu cu ceva?”.
Pe măsuță sunt două tăvițe cu prăjiturele și ceva ca un joc. Poate era un „Nu te supăra frate”, din copilăria mea și, foarte posibil, a celor din poză. Poate era jocul cu care bunica își ținea nepoții în casă, când erau mici și afară ploua!
Toți cei șase nepoți veniți în vizită la bunica sunt cu ochii holbați în “divaisuri” care-i ajută pe ei să trăiască în virtual. Toți! Niciunu nu se uită la bunică, sau nu discută cu ea și nici ei între ei.
I-am recunoscut ușor. Sunt cei care ies în stradă urlând “Jos comunismu!”, în 2015. O fac pentru că așa li se transmite prin divaisuri, iar ei nu mai au simțuri, nu mai au creiere. Sunt simpli roboți umani.
Aș fi vrut să dezvolt mai mult acest subiect simptomatic pentru ruptura care s-a produs între generații, dar nu mă lasă bunica din poză. Când mă uit la ea și-mi amintesc cum trăgea de ea și cum se lăsa pe ea pe ultimul plan al vieții, ca să aibă grijă de nesimțiții ăia când erau ei mici, mă îneacă plânsul și nu mai pot continua.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s