Sărind în ajutorul președintelui-2

După cum s-a văzut încă din primul episod, eu sunt plin de bune intenții și vreau să-l ajut pe președinte, chiar dacă el nu-mi dă de înțeles că ar fi și președintele meu, nu numai al alor lui. Nu de alta, dar văd că au apărut numeroși critici care îl acuză că, atunci când nu îi dau cei din cancelaria prezidențială hârtii scrise, după care să citească, el n-ar ști să recite pe din-afară decât versul „Să-și dea demisia”. A ajuns de crede lumea că mai mult de atât nu știe/vrea/poate/îl interesează să le spună românilor.  Continuă lectura

Anunțuri

Sărind în ajutorul președintelui

Săracu om, de când se tot chinuie să dea de pământ cu premierul și ăla nu vrea! Biata Burghiu a făcut scurtă la limbă tot sâsâind „demisia” și tot degeaba. Așa că, bun cetățean, chiar dacă m-am declarat eu apatrid, m-am gândit să-i dau o mână de ajutor președintelui să dărâme guvernul. Să pună, dom’le, un guvern al lui, nu al țării. Că, ăsta care cică e guvernul țării nu vrea să asculte. Cum îi cere președintele câte ceva, cică nu e bine pentru țară. Pe dracu, ce, pe guvernanți îi interesează ce e bine pentru țară!? Să fim serioși! Ei, când o să aibă guvernul lui, ăla n-o să mai mârâie și o să facă ce-i cere președintele.
Iată o soluție neîncercată până acuma, pentru dărâmarea premierului. De curând, fostul premier britanic Tony Blair, co-artizan al invaziei în Irak, a recunoscut că a fost o invazie mincinoasă. Continuă lectura

Nu avem cetățeni

Gălăgia din zilele astea m-a convins încă o dată că nu m-am înșelat atunci când am spus că, în România, nu se poate face aproape nimic pentru că nu avem cetățeni. Cetățenii sunt acele ființe care respectă legile, se achită de toate datoriile lor și, de aceea, SUNT PRETENȚIOȘI față de cei aleși, față de instituții și funcționarii publici. Continuă lectura

Minunații politicieni românești și susținătorii lor

Nu este nevoie să mai precizez care sunt minunații politicieni românești, că au grijă să se prezinte singuri, în măreața lor mârșăvie. Iar susținătorii lor sunt chiar urmașii dacilor cei viteji și drepți, care-i aplaudă, îi votează și se bat între ei, spre slava acelor politicieni.
De ani de zile, în România se întorc militari în coșciug, din Irak, din Afganistan. Ce fac politicienii românești? Le organizează ceremoniale fastuoase, cu fanfară și tricolor. Continuă lectura

Recunosc și eu alegerea lui Johannis

Multă vreme eu am avut dubii în legătură cu corectitudinea alegerilor, atunci când a fost ales Johannis președinte. Ceva mi se părea contra naturii. Acuma știu că a fost impus prin forța prostiei împrăștiate în spațiul virtual, dar zilele astea m-am convins că cei mulți, care l-au ales, aparțin acestui popor, nu sunt străini. Cum am aflat? Continuă lectura

În Românica ca-n Urzica

Am văzut că unii sunt deranajați de faptul că alții folosesc sintagma Românica pentru a descrie o țară care, pe vremuri, se numea România. Să fie sănătoși, dar bag seama că ei nu trăiesc pe aceste meleaguri, au rămas cu gândul în vremurile de demult. Dacă ar trăi aici, ar vedea ceea ce nu se poate vedea nicăieri, decât … în Românica. Continuă lectura