Schimbare de paradigmă în istoria universală a justiției

Cazul în sine nu m-a interesat, nici nu mă interesează. Adică, nu mă interesează ce ni se servește, nu că nu m-ar fi interesat cazul în sine, dar cum dracu să ajung la caz!?! Presa, însă, toarnă gogoși cu găleata, pentru fanaticii care se dau în vânt după basme care le incită lor imaginația.
Un nene rus a murit în UK. Se zice că acel nene rus era, sau fusese, mare spion și că moartea lui ar fi fost pusă la cale de cei pe care i-ar fi trădat. Scenariu de film polițist, clar.
Numai că, pe marginea acestui subiect, s-a ajuns cu fabulațiile până am înregistrat eu această schimbare de paradigmă.
Încă de pe vremea romanilor, dar sunt sigur că și mai înainte, oriunde se vehiculează noțiunea de justiție se spune că sentințele se dau exclusiv pe bază de dovezi, nicidecum pe bază de „indicii rezonabile”, probabilități sau alte bazaconii specific românești. Că, în lipsa dovezilor, pe ce bază să dea judecătorii sentințe? Pe poveștile spuse de cei implicați? Dacă ar fi așa, toate judecățile s-ar desfășura precum în bancul cu acel înțelept care i-a spus fiecăruia dintre cei doi petenți care i s-au adresat că are dreptate, deși declarațiile lor erau evident contradictorii, dar i-a spus că are dreptate și sfetnicului său care i-a atras atenția că nu pot avea ambii petenți dreptate. Adică, a lăsat lucrurile în coadă de pește, cum se zice, permițând oricui să concluzioneze că nici nu este nevoie de justiție.
În ce constă schimbarea de paradigmă înregistrată de mine? Păi, iată ce urlă presa internațională: “Un judecător britanic a declarat că Putin PROBABIL a aprobat otrăvirea lui …”. N-am reținut numele celui despre care ni se spune că ar fi fost otrăvit PROBABIL cu aprobarea lui Putin. Deci, zice așa ceva un judecător, nu un ziarist, nu un grefier, nu un procuror, nu un reporter, nu un scriitor!
Că judecătorul ăla a zis ce-a zis, mai treacă meargă, dar să vedeți acuma cum încep toate forurile “democratice și civilizate” să descopere că Rusia a comis nu știu ce crime, nu știu ce fărădelegi, nu știu ce abuzuri. Nu m-aș mira dacă s-ar constata că, PROBABIL, Rusia a dat șpagă pentru ca localitatea Soci să fie în Rusia!
În ăst răstimp, trupele britanice, cot la cot cu trupele americane, măcelăresc democratic la afgani, la irakieni, la libieni. De ce? Simplu-fiindcă Putin PROBABIL a aprobat să fie ăla otrăvit, ăla fiind un om foarte rău până când a fugit în UK. În clipa în care a fugit în UK, a devenit un democrat desăvârșit, pe care Putin PROBABIL l-a otrăvit.
De data asta chiar nu mă mai pot abține să nu strig – JOC COMUNISMU!
P.S. Da, știu, țin cu Putin, sunt bolșevic împuțit, ba chiar stalinisto-hitleristo-comunisto-fascist. Nu e nevoie să se mai obosească joscomuniștii să-mi spună.

Anunțuri

2 gânduri despre „Schimbare de paradigmă în istoria universală a justiției

  1. Pai si guvernele USA si UK au eliminat sumar capii de stat nedoriti de ei.
    In fiecare zi, presedintele USA condamna la moarte, direct sau indirect, cetateni americani si straini si nimeni nu mai zice nimic.
    Si exemplele pot continua.
    Este o montatura ordinara si cred ca se vrea cu tot dinadinsul un razboi planetar dechis.

    • Aveti dreptate, dar eu abordasem chestiunea din punct de vedere juridic. Este INADMISIBIL ca un judecator sa concluzioneze pe baza de PROBABILITATI! DACA s-ar accepta aceasta idee, NU AR MAI FI NEVOIE DE JUSTITIE, pentru ca fiecare om este capabil sa spuna „Probabil, cutarescu e de vina”, INDIFERENT despre ce este vorba. Formula cu PROBABIL o pot folosi ziaristii, cetatenii de pe strada, scriitorii, politicienii, oricine IN AFARA DE JUDECATORI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s