Hainele și mantia

-Am văzut că te tot „lauzi” și pe aici, și prin locanta ta muzicală, că tu nu te pricepi la genuri muzicale, că habar n-ai de genurile literare, că nu știi cum se fac mâncărurile care-ți plac. Și, de fiecare dată, adaugi și că nici nu vrei să afli. Te resfeți, sau chiar vrei să spui ceva, în felul tău? Pentru că, muzica pe care o promovezi tu în locantă nu pare a fi aleasă de cineva care chiar n-are habar. Și nici scrierile tale nu sunt chiar toate de lepădat. Ba, dacă iau de bun ce zici tu, există oameni cărora chiar le place cum și ce scrii. Cu gătitul n-am descoperit încă dacă ai rămas la faza în care știai să prepari ceai, dacă … nu scăpai ibricul din mână! Continuă lectura

Banii

Nu știu să existe vreo altă creație a oamenilor cu care eu să am relații atât de proaste cum am cu banii. Sunt sigur că și ei au sesizat resentimentele care mă încearcă în privința lor, așa că mă ocolesc, iar atunci când n-au ce face și ajung, totuși, la mine, le sfârâie călcâiele să dispară cât mai repede. Continuă lectura

Bea, bea, nu te lăsa!

Doamne, ce mai cântam cântecul ăsta când eram tineri! „Bea, bea, nu te lăsa/Uită că viața e grea/ Mai dați-le-ncolo de chinuri și beți/Viața-i frumoasă băieți”. Așa ne cântau lăutarii și noi le dădeam bani, deși noi cântam împreună cu ei, fără ca și ei să ne dea ceva. Iar noi, băieți eram și ne conformam. Beam! Continuă lectura

Mătănii

Mă oripilează cozile nesfârșite la care stau o mulțime de oameni așteptând să atingă, să mângîie, sau să sărute niște moaște. Dar cel mai mult mă oripilează imaginea acelor femei care se târăsc pe coate și genunchi spre moaște. Văzându-le, nu m-am putut stăpâni și m-am întrebat cu voce tare „Oare câte păcate cumplite or fi știind aceste femei că au comis, de au ajuns să se târască așa cu speranța că le vor fi iertate!?” Continuă lectura

Umile contribuţii la dezvoltarea gândirii militare româneşti actuale – a împlinit șapte ani

Iată, se împlinesc șapte ani de când am publicat acest eseu, și patru de când a apărut în volumul “Zâmbete ALTFEL”, volum epuizat, care avea ca motto “Și de-o fi și-o fi să mor/Mor cu dinții-n gâtul lor”. După atâta timp, chiar și eu uitasem de el. Mi-a fost reamintit de lamentațiile care circulă pe net cu privire la bătaia de joc care se practică în legătură cu niște grade considerate grade profesionale, care n-ar fi trebuit să ajungă la oameni fără legătură cu profesia specifică acestora, și de manifestările suburbane ale unor cetățeni cărora le-au fost acordate asemenea grade fără ca ei înșiși să știe de ce.
Reiau acest articol pentru cei care nu l-au citit la vremea respectivă, fie că n-au știut, fie că n-au vrut, fie că le-a fost frică, fie că nu sunt de acord, fie că ei înșiși … Continuă lectura

Eficiență democratică

Zău dacă nu mi-e dor de dictatura comunistă, dar cred că nimeni nu-și imaginează de ce. Că, beneficiar în vreun fel al acelor vremuri n-am fost, ba, dacă aș fi fost și eu mai “revoluționar” m-aș fi putut declara victimă și aș fi putut să pretind despăgubiri. Păi, dacă unii d-ăia cărora le curgeau balele de plăcere în timp ce făceau bășici aplaudându-l pe tovarășul au ajuns să se declare mari anti-comuniști, cu siguranță aș fi avut câștig de cauză în raport cu impostorii ăia. Continuă lectura

Proză poetică

De la malul mării mi-a sosit o misivă care mă obligă, pur și simplu, să inventez această categorie literară, desigur dacă nu cumva fusese inventată de alții mai de mult, dar n-aveam eu habar. Proză poetică. Nu știu cum altfel aș putea defini ceea ce a ieșit dintr-o minte aflată la înălțime, căreia i s-a mai urcat și sufletul la cap. Da, dom’le, știu că malul mării nu e la înălțime, dar autoarea rândurilor ce urmează este mai înaltă ca mine! Nu cu mult, vreun milimetru jumate, dar suficient, din moment ce ia uite ce a scos de acolo, de sus. Deci … Continuă lectura