Alături de Dumnezeu

Primesc de la o mulțime de corespondenți împrăștiați prin spațiul virtual o mulțime de imagini din natură, filmulețe, montaje cu picturi, sculpturi și alte d-astea, care mai de care mai frumoase. La rându-mi, le trimit și eu altora, să se bucure și ei. Doar, dar din dar se face Raiul, nu? Așa că, pun și eu câte o cărămidă la baza Raiului.
Uneori, nu mă pot stăpâni și le răspund celor care-mi trimit frumusețe. Cum am mărturisit, dar nu am fost crezut, eu nu pot să vorbesc serios despre lucruri serioase. Adică, ce pot să spun eu despre ceva frumos? Că e frumos?! Asta spune frumusețea acelui ceva, nu trebuie să mai dau și eu din gură. Așa că, eu “inventez” câte ceva care, eventual, ar putea adăuga un zâmbet lângă frumusețe. Este că este un cuplu de mai mare dragul, frumusețe la braț cu zâmbetul? Asta o spun chiar și eu, cel care apreciază cel mai mult frumusețea izvorâtă din tristețe.
Zilele astea am primit un montaj cu niște frumuseți realizate din frunze uscate. Filigran! Superbe! După ce le-am admirat, i-am răspuns celei care mi le-a trimis „Trebuie să ai răbdare de maidanez bătut și înfometat ca să poți realiza asemea frumuseți”. Chiar asta credeam. Iar de la capătul celălalt al … spațiului virtual mi s-a răspuns „Eram sigură că o să-ți placă”. Mă rog, a zis „ … că o să vă placă”, pentru că pe mine, de o vreme încoace, toată lumea mă dumneavoastrește. Deh, cât eram tânăr eram Nimeni, acuma sunt Cineva chiar și când dorm. Sau, mai ales atunci!
Iar replica asta m-a împins, pur și simplu, de la spate să răspund. Cum? Mie mi s-a părut că nici n-aș fi putut spune altceva decât am spus. De-abia după ce i-am dat drumu mi-am dat seama ce am zis și mi-a plăcut chiar și mie, deși eu nu mă prea îndrăgostesc de propriile-mi produse decât atunci când, de fapt, nu sunt ale mele, ci mi-au fost puse în brațe de cei din jurul meu. I-am zis așa: „Am auzit că ce-i frumos îi place și lui Dumnezeu. Așa că, m-am gândit să mă așez lângă El, să-mi placă și mie, ca să nu-L las singur”.
Dacă voi reuși, voi adăuga o frunză din acelea la sfârșitul textului. Dacă o vedeți, mirați-vă că am reușit! Dacă n-o vedeți, înseamnă că nu s-a întâmplat nimic deosebit.

04Hai c-am nimerit-o!

Anunțuri

8 gânduri despre „Alături de Dumnezeu

  1. Arta adevarata e cea care te lasa fara cuvinte…
    Superba ideea, maiastra realizarea si …destul de onest comentariul…

    Poate ne spui si numele autorului, sa ne mai bucuram si de alte llucrari, ca asa arata adevaratele valori care ar trebui promovate…

    • Daca te referi la autorul „frunzei” nu-l stiu. N-a ajuns la mine si acest detaliu, ci doar ceea ce vezi. Se pare ca este o semnatura, in dreapta, jos, dar eu nu am curiozitati de aceasta natura. Daca-mi place, imi place, indiferent cine-i autorul, iar daca nu-mi place, nu-mi place, tot indiferent cine-i autorul. Mie, NU numele autorului imi transmite emotiile, ci realizarea lui.
      Acuma m-ai facut sa ma gandesc ce altceva sa mai inventez, ca sa am motiv sa mai postez niste „frunze”. Ca, nu pot sa ma asez mereu langa Dumnezeu, nu?

  2. Am două observații: în primul rând, genial nu poți „deveni”, ori ești, ori nu ești! Nu-ți spun punctul meu de vedere, ca să nu ți se „urce la cap”!
    Când va veni timpul să te postezi lângă Dumnezeu, „frunzele” pe care le vei vedea îți vor aminti de viața de pe pământ, adică despre cum se „naște” ea! Asta, pentru că, pe acolo, se pare că „frunza” este singurul veșmânt femeiesc, moștenire de la Eva (nu procurorul!)

    • Ziceti ca de langa Dumnezeu nu se vede decat frunza aia? Ouau! Pai, daca stiam, ma asezam mai in tinerete langa El. Ca, acuma nu ma mai intereseaza decat frunzele astea transformate in lucrari de arta.
      Eu, nefiind nimic, doar devin orice. Cum am devenit om, cum am devenit domnitor, cum am devenit bolnav psihic model, cum am devenit baliza acustia, tot asa o sa devin si genial…. In scris, nu in realitate. Acolo, in realitate, nu mai decat o perspectiva, aceea de a deveni … Hai, ca p-asta n-o mai spun acuma.

    • Da? Si eu habar n-aveam si credeam ca am imbatranit si ca numai fericit nu ma simt. Ei, acuma, m-am vindecat. De maine imi iau fericirea-n cap si ies pe strada. Sper sa nu ma opreasca DNA-ul pentru port neautorizat de fericire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s