Bea, bea, nu te lăsa!

Doamne, ce mai cântam cântecul ăsta când eram tineri! „Bea, bea, nu te lăsa/Uită că viața e grea/ Mai dați-le-ncolo de chinuri și beți/Viața-i frumoasă băieți”. Așa ne cântau lăutarii și noi le dădeam bani, deși noi cântam împreună cu ei, fără ca și ei să ne dea ceva. Iar noi, băieți eram și ne conformam. Beam!
Oare ce ne făcea să cântăm cu atâta patos? Acuma, mi-e simplu să zic că, de fapt, noi habar n-aveam că viața e grea, că e plină de chinuri. D-aia eram așa de voioși când cântam ceva ce ar fi trebuit să ne pună pe gânduri. Pe care … gânduri? Că, gândurile noastre zburau în orice direcție, numai la necazuri nu.
Acuma știu că, de fapt, noi, atunci, nu făceam decât să ne îmbătăm cu apă rece. Totuși, nu mi-ar displace să mai trag și eu câte o beție d-aia, cu apă rece. Numai că, nu știu de ce, nu prea mai pot. Așa că, acuma, mă îmbăt cu … apă caldă, chiar fierbinte. Ceaiuri de … și ceaiuri pentru … și ceaiuri cu …
„Bea, bea, nu te lăsa!” … așa îmi „cântă”-acu soția.

Anunțuri

3 gânduri despre „Bea, bea, nu te lăsa!

    • Pai, ce sa straluceasca? Oare, cataractele stralucesc? Si nu ma refer la alea din natura ci la alea din ochi, chiar daca si ochii sunt tot natura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s