Înot

Cine nu știe ce înseamnă a înota! Până și bobocii de rață știu, chiar de cum ies din ou, fără cursuri de înot, fără încălzire prealabilă, fără mișcări pregătitoare. Ba, am văzut și elefanți înotând! Nu, nu înotau spre cimitirul elefanților. Acolo se duc pe jos. Nu de alta, dar elefanții sunt ființe decente, nu degeaba nu au ajuns oameni. Ei nu-și permit să se dea ceea ce nu sunt, respectiv nu se prefac a fi marinari. Căci, doar marinarii se duc înot în cimitirul elefan … Pardon, ei se duc în cimitirul marinarilor.
Începusem bine dar am continuat prost, pentru că eu nu vroiam decât să explic ce înseamnă a înota, pentru o ființă umană. Voi folosi un exemplu viu, văzut de mine, în urmă cu … Nu mai spun, că se întunecă ecranul!
Pe la 197…, pe când Gabi a mea avea vreo doi anișori, am ajuns la Eforie Sud. Am fost cazați în camera pe care, în ziua sosirii noastre, o elibera George Hazgan, cântărețul de operetă care ne era cel mai simpatic și cu care am avut norocul să schimbăm două vorbe. Oare-și amintește cineva „Aș vreau să fiu/ Culegător de stele …”!?!
Într-o zi, Gabi stătea în funduleț la malul mării, acolo unde apa era de trei degete. Se juca, desigur, cu nisipul. Cam cum se întâmplă la mare, deodată a venit un val. Nu un țunami, nu un val mare, ci mai degrabă un vălureț. Suficient, însă, cât să o dea peste cap pe Gabi. Iar când a trecut valul și a reușit să se ridice, Gabi a exclamat „Brrrruuu! Am înotat!”
Sper ca, de acum încolo, măcar cititorii acestui blog vor ști ce înseamnă, cu adevărat, a înota, nu ce scriu diverși savanți care habar n-au ce vorbesc. Aia înseamnă a înota, ce a făcut Gabi atunci!                                                                                                              Cam așa cum înoată o grămadă de lume prin … viață.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s