Împletind

Secvențe precum cea care mi-a atras atenția astăzi mai văzusem, dar …
Metroul este plin de oameni cu ochii înfipți în diverse aparate, fie că sunt tablete, sau chiar laptopuri, fie că sunt telefoane mobile, unele având și acces la internet. Totuși, omul care mi-a atras atenția astăzi bătea la ochi prin felul în care se manifesta. Acum zâmbea, acum își ridica sprâncenele, ca și când s-ar fi mirat, sau, poate, se întreba, acum redevenea serios și preocupat, apoi începea de-a dreptul să râdă. Din când în când mai arunca o privire și prin metrou dar, în mod evident, nu se uita după ceva anume și nici la cineva anume. Pur și simplu își plimba privirile prin ceilalți din vagon. Cred că, de fapt, nici nu-i vedea.
„Până la urmă, ce face acel om?” m-am întrebat doar ca să mă aflu în treabă. M-am întrebat pentru că, modul în care se manifesta mă împiedica să concluzionez, simplu, că vorbește cu cineva. În fond, vorbitul presupune să emiți sunete, nu?! Eu cred că omul acela … împletea. Împletea gânduri. Împletea gândurile lui, cu ale celorlalți care îi puneau gândurile lor la îndemână. Uneori era încântat de ceea ce reușea, alteori nu, dar el asta făcea. Împletea gânduri.

Anunțuri

3 gânduri despre „Împletind

    • Cam așa e, dacă înecatul în marea furtunoasă este considerată o formă de scăpare. Cee ce, chiar este. Sigur, ar mai rămâne să definim ce înțelegem prin scăpare și dacă ne dorim, sau nu, să scăpăm.
      Hai că ați deschis un subiect de care mai greu se poate scăpa!

      • Dintr-o mare furtunoasă se scapă prin înot, nu prin inec. Înot pe spate, fără panică, contemplând cerul, făcând și pluta când obosești.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s