Apariție editorială „fabuloasă”

Semnalez apariția la editura Favorit a cărții de versuri „Calea spre sapiență” a lui Eugen LAURIAN, cel asupra căruia am atras și eu atenția atunci când am scris „Bragadiru-noul pol al poeziei”. Când am etichetat această apariție editorială ca fiind „fabuloasă”, nu am făcut decât să apelez la o sintagmă folosită astăzi de cineva care intrase în posesia cărții, ca și mine, și care m-a oprit zicându-mi „Tu ai văzut ce scrie în cartea asta? Este de-a dreptul fabulos ce scrie băiatul ăsta!”. Nu știu dacă aș fi găsit singur o etichetă mai potrivită, așa că am luat-o pe asta, cu împrumut. Dacă am noroc, Eugen LAURIAN va mai scrie și voi putea să returnez această etichetă celui de la care am împrumutat-o. Căci, cu siguranță, tot fabulos va scrie. De unde știu? M-am uitat puțin la el și mi-am dat seama că … nu știe să scrie altfel! Sau, nu poate!
Iată două mostre extrase din acest volum. De data asta, selecția îmi aparține, orice calificativ le-ar acorda cititorii.
Din câte am înțeles, cartea s-ar găsi la librăria Eminescu.

*****

Copacul

M-am lipit de el, puternic, și l-am strâns, intens, la piept…
(nici, măcar, nu apucasem să îi cer vreo aprobare !)
cum, în lumea lui, nu știe ce e aia supărare
m-a primit, cu-ngăduință, și-a șoptit, încet: – Te-accept !

M-a primit, nu cald… nu rece…, doar cu brațele-aplecate
peste trupu-mi… peste suflet… peste gându-mi răvășit,
parcă-a spune, în tăcere: „Fiule, bine-ai venit !
Te-așteptam de-atâta vreme… stai și cugetă, socoate !”

N-a-ntrebat pe cine caut, cine sunt, ori de ce zac…
nici, măcar, dacă mi-e foame… de-s bolnav, ori sănătos…
N-a părut că-ar vrea să știe de-s ateu… ori credincios,
nici de ce îl strâng în brațe… de ce plâng… ori de ce tac.

N-a cerut să-i dau detalii de-s murdar, ori de-s curat,
despre anii trudei mele, despre sufletu-mi pustiu;
dacă-s om întreg la minte, dacă-s mort, ori dacă-s viu…
N-a poftit nimic din toate… Doar atât, m-a acceptat !

L-am ținut, timp mult, în brațe, ca-ntr-un semn de întrebare
încercând să-i simt făptura și cu genele-mi plăpânde…
M-a atins, încet, pe creștet doar cu palme tremurânde
într-o dulce mângâiere… un alint… și-o-mbărbătare.

M-a luat, ușor, de mână… m-a condus pe-o cărăruie
până-n inima pădurii unde,-n vis, mi-a arătat-o…
Desfăcându-mi, apoi, pieptul, inima mi-a prelevat-o
așezându-i, înăuntru, suflet nou, ca-ntr-o gutuie…

Alte brațe mi-au prins capul, înadins bătut de vreme,
deschizându-l în coloane și fâșii – un fel de scânduri –,
a dereticat prin colțuri și l-a curățat de gânduri,
de nevoile acute… și de griji… și de probleme…

Și-a întins, apoi, o mână peste gene-nlăcrimate
și mi-a refăcut privirea speriată, temătoare…
Închizând, sub greaua-mi pleoapă, o nădejde-mbietoare,
desenând, pe chipu-mi palid, două sfredele-agitate,

a luat, pe urmă, gându-mi și l-a pus în rezonanță
cu-a mea nouă-nfățișare …și-a mea nouă conștiință…
A suflat asupră-mi duhul… m-a făcut, din nou, ființă
și m-a prins, apoi, de suflet… și-a turnat, în el, speranță.

S-a uitat, atent, în ochii-mi speriați și temători,
și, simțind impulsul vieții din adâncul miez al humei,
a-nceput să mă învețe vechiul echilibru-al lumii:
Să știi, fiule, de-acuma… cu cât urci… cu-atât cobori !

Bragadiru – 18 noiembrie 2015

Din volumul ”Calea spre sapiență”,
publicat la editura Favorit, București, 2016.

*****

Prea…

În casa Domnului, preasfânt, sunt preacurați și preacucernici,
preamilostivi, preacuvioși, prealuminați și preaputernici…

Dar sunt și mulți prea-blestemați, prea-nemiloși ori prea-curviți,
nu prea-curați, nici prea-umili… nu prea-nțelepți, nici prea-iubiți…

În casa Domnului, preasfânt, sunt și lumini și loc umbrit;
din toți chemați să poarte mitre, știu unul mult-prea-fericit!

Prea-fericit… fiindcă poporul, neinformat și oropsit,
e dus de nas precum o vită și-i mult prea-lesne de mințit!…

* * *

E scris în rugăciunea noastră un gând frumos, un crezământ
că-nfăptuim, aici, de-a pururi, „precum în cer și pe pământ!”

* * *

În țara mea, cu munți și văi, sunt prea-măriți și prea-nstelați,
prea-necinstiți, prea-odioși, prea-sângeroși și prea-înalți…

Dar sunt și mulți prea-aplecați, prea-neglijați, prea-obidiți,
prea-însetați și prea-flămânzi, mult prea-sfioși, prea-oropsiți…

În țara mea, cu grâu și miere, e mult prea-bine sau prea-rău;
să faci din flecușteț avere nu-i prea-ușor, dar nici prea-greu!…

* * *

În țara mea, cu ape repezi, sunt și-nchisori și locuri sfinte,
e și guvern, și parlament… prea-procurori… prea-președinte!

Nu-s prea-cinstiți, nici prea-corecți, nici prea-avuți, nici prea-sărmani,
sunt prea-haini, ori prea-cumpliți… prea-violenți și neumani…

În țara mea, câmpie verde, cu un popor prea-răbdător,
din cei aleși, ori nealeșii… știu unul mult-prea-jucător!

* * *

În țara mea sunt multe leacuri, dar nu găsesc nimic de leac;
cu-mbogățiții peste noapte, poporul este prea-sărac!…

Suntem o țară de poveste, o țară sfântă… și nu prea;
suntem o țară unde legea o ia, mai des, pe-alăturea!…

Sunt necăjit… și vreau o țară, o țară altfel, mai… așa,
că-n țara mea e totul ultra, e totul prea… chiar mult prea-prea!

București – 24 martie 2011

Din volumul ”Calea spre sapiență”,
publicat la editura Favorit, București, 2016

Anunțuri

7 gânduri despre „Apariție editorială „fabuloasă”

  1. era cât pe-aici să-ți trimit și eu ultimul volum de poezele, dar după ce le-am savurat pe acestea… mă abțin. Deși o vorbă spune că, dacă ai ceva de zis și vorbele tale trebuie auzite, atunci spune…
    mă mai gândesc în timp ce-l recitesc pe Laurian…
    semnează prealuminatul Marinică

    • Mă făcuși invidios. De ce? Păi, mie nimeni nu-mi zise că, după ce citi ce scrisei eu , nu mai … Acu, e adevărat și că … Da’ nici …
      Lăsând vrăjeala deoparte, și eu mă tot minunez citindu-l pe omul ăsta pe care, deși îl cunosc încă de când eram foarte tineri amândoi, nu l-am „suspectat” niciodată de asemenea „apucături”. M-a luat prin surprindere. Și nu numai pe mine, ci pe toți cei care-l cunoșteam.

  2. Dupa ce am citit, impresionat, selectia facuta de „Singur”, am avut curiozitatea sa vad daca gasesc cartea la libraria „Mihai Eminescu”, dupa cum fusese semnalat. Si, ce sa vezi, niste comentarii pe masura (http://www.librariaeminescu.ro/ro/isbn/606-8804-00-2/Eugen-Laurian__Calea-spre-sapienta.html):
    „Laurian este un poet autentic, cu rădăcini foarte puternice în cultura cuvântului pe care-l folosește și a temei în care construiește. Niciunul dintre sutele de versuri care alcătuiesc acest volum nu este construit la întâmplare și nici lăsat așa, într-o haină subțire, să tremure în văzul lumii. Toate cuvintele sunt asamblate în așa fel încât să realizeze o construcție reală, consistentă, frumoasă și durabilă. […] Poezia sa este o construcție în spațiul înțelepciunii, al gândului care se gândește, al sufletului care se însuflețește, al valorilor care se durează totdeauna în temelii. Ea conține realități și realizări, drumuri și proiecte, ființă și timp, chiar într-o viziune care nu se îndepărtează de Heidegger și de Kant, pentru că ființa înseamnă, în primul rând, ființare, adică devenire, adică punere în operă a unui proiect, dar și datorie, chiar imperativ categoric. Continuă cu îndârjire… să te ridici, cumva, de cazi,/ dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci, mai bine, azi (Calea spre sapiență).” Gheorghe Văduva

    „Calea spre sapiență este prima carte de literatură pură a lui Eugen Laurian, cunoscut mai degrabă grație studiilor, manualelor, monografiilor și al lucrărilor din domeniul marinăriei, al armatei în genere, al strategiei și geopoliticii. Paradoxal însă, deși marinar de profesie, poezia mării palpită mai puțin în volumul de față. Asistăm, în schimb, la o fascinantă paradă de imaginație raportată la frontul cotidian al lumii de azi, de inspirație și spirit de frondă vizavi de ceea ce trăiește românul de condiție medie, deopotrivă rodul unui talent nativ și al unei formații culturale de larg orizont, care-i va surprinde pe mulți dintre camarazii care l-au întâlnit pe contraamiral în exercițiul funcțiunii până mai ieri. Pe scurt, o carte vie, valabilă și, totodată, susceptibilă de surprize, care merită descoperită.” Dan Gîju

    • Astea se regasesc in prefata cartii si pe coperta a IV-a, pare-mi-se. Si mai exista si o post-fata in care Ananie Gagniuc scrie „foarte tare” despre poet si opera sa, formularea cu care l-a categorisit pe poet fiind „Nebun de bun”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s