Pălitura pascală

Este pălitură fiindcă m-a pălit și este pascală fiindcă m-a pălit chiar azi, de Paște.
Citisem zilele trecute „povestea cu cocostârc” a lui Eugen Laurian. Eu o citisem în cartea lui intitulată „Calea spre sapiență”, dar cei curioși o pot lectura și pe blogul lui, la acest link http://eugenlaurian.blogspot.ro/2016/04/iubire-de-o-viata.html  
Întrucât atunci când am citit-o beneficiasem de efectul ei lacrimogen, benefic pentru ochii mei, am vrut să mi-i clătesc și astăzi. Nu știu de ce, poate atmosfera pascală o fi de vină, de data asta efectul lacrimogen a fost atât de puternic încât am fost nevoit să încerc a-l opri. Am apelat la metoda zvântării cu curent de aer. Am încercat să produc curentul necesar chiar cu cartea. Numai că, întâmplător sau nu, paginile s-au răsfirat și au rămas deschise acolo unde am văzut titlul „De-aș putea …”. Sperând că voi găsi ceva referitor la cum aș putea să opresc inundația oculară, m-am apucat să citesc. Nu mai spun ce a urmat, pentru că … am spus în titlu. Căci, iată ce am aflat …

De-aș putea…

De-aș putea născoci un ocean de idei
și-aș putea intui urma fraților mei
care-au fost mai bătrâni, mai tăcuți și-nțelepți,
mai smeriți, mai umili, cumpătați și mai drepți,
cine-au fost, ce-au făcut… și ce urme-au lăsat
pe pământ cât au fost… și pe unde-au umblat…
ce-au durat cât au fost… și cu ce s-au trudit…
și ce chinuri au tras… și ce mult au muncit
să ne fie mai cald, să ne meargă din plin,
să avem ce mânca, să ne fie senin,
să avem ce-mbrăca, ce-ncălța, ce citi…

De-ai putea să îi vezi, de-ai putea să îi știi
am fi, oare, la fel, tot zăluzi și buimaci ?
Am mai fi fără rost… fără țel… fără baci?…

De-aș putea să te urc undeva în înalt
ai vedea cine-ați fost, tu și el, celălalt…
ca să vezi unde-ajungi, ca să știi ce-ai să fii
când de mult nu mai ești și trăiești prin copii
să-i auzi pe urmași despre tine ce zic,
că-ai lăsat pe pământ?… Ce-ai primit, ori nimic ?
Și să vezi descendenți despre tine ce spun,
cum ai fost, cât ai fost?… Om normal ? Om nebun ?
De-aș putea slobozi un torent, un șuvoi,
în Sahara din gând, în deșertul din noi,
am putea să vedem, am putea auzi
un suspin de bătrân, murmur slab de copii,
zbor de fluture alb, mersul ciutei la râu,
glasul trudei din om și din bobul de grâu,
freamătul frunzei în pom, pulsul sevei în ram,
tot ce-a fost, ce-a trecut, ce-am avut și ce n-am…
Am putea izgoni neființa din noi
și-am putea înălța sanctuar, din strigoi !

Am fi azi mai onești, mai cinstiți, mai cuminți,
mai aproape de zei, mai aproape de sfinți,
și nu ne-am osândi, și nu ne-am ocărî,
n-am trișa, n-am lupta și nu ne-am omorî
în războaiele lor – bătălii fără sens !
Am găsi între noi trai firesc, în consens
toți cu toți, noi cu noi, cu natura, cu voi,
am purcede-nainte, n-am coti-o-napoi
către ce e mai rău, către hău și neant…
Din trecut spre apus?… Viitor dezolant !

De-aș putea ca să rup, un răstimp, un crâmpei
din parcursul candriu al urmașilor mei
aș putea intui și-aș putea prevedea
urma pașilor lor prin pustiul de nea…
Dar eu sunt cine sunt, și eu sunt cine-am fost,
nici mai bun, nici mai rău… și cu rost… fără rost…
Dar eu sunt mai nimic, un trecut în nevoi,
plin de patimi eu sunt, de păcate, ca voi,
o căciulă pe-un cap, un nădrag pe picior
o amprentă pe-un zid, un sărac precursor
și nu pot intui… și nu pot prevedea
nici, măcar, primii pași prin pustiul de nea…

Ce-am făcut, pe pământ, în oceane,-n văzduh,
să vă-ndrum în deșertul din cuget și duh?…
Ce-am făcut?… Ce-am lăsat pe pământul plăpând
să vă-ndrept prin pustiul din suflet și gând?…

De-aș putea…,
De-aș putea…,
De-ai putea și de-ai vrea,

să citești și să crești… să devii tot așa
cum au fost cei mai buni dintre-ai tăi precursori,
ai putea stăpâni ale lumii comori,
ai putea născoci, tu, al lumii expert,
un ocean în nisip… și-un potop în deșert…

București – 27 august 2014
Din volumul “CALEA SPRE SAPIENȚĂ” – disponibil la librăria Mihail Eminescu din București.

Anunțuri

5 gânduri despre „Pălitura pascală

    • ADEVARAT! Suntem tributari spatiului balcanic unde s-au amestecat „calitatile” celor care au trecut si poposit secole pe aici.
      Asta nu ar fi o scuza, este o realitate care, sper sa nu se stearga in tot atati timp in care s-a format.

  1. Nu trebuie, totuși,să uităm că în sângele nostru curge sânge de dac. Și acest sânge marchează o anumită concepție despre viață. Să ne amintim că dacii plâgeau la nașterea unui copil și chefuiau la deces! Mai mult, era o mândrie pentru cei selectați să ducă lui Zamolxis dorințele și nevoile lor, Fapt care se realiza prin aruncarea în țepe a celor aleși! Pentru ei conta mai mult moartea, decât viața, Din aceste motive suntem un popor de neînțeles pentru popoarele care au avut și au un parcurs comun, generat de condițiile de viață variabile, în funcție de evoluția civilizaților. De aici și lacrimile tale. Te doare că nu poți fi altfel! Și nu numai tu! Autorul versurilor face parte din aceiași categorie, în bună parte și eu, în care se încadrează acum peste 50% dintre români! Care nu mai știu a trimite mesageri către Zamolxis! Dar nu este exclus să vină timpul și pentru asta!

    • Daca iau de bune legendele despre daci si ma uit la romanii de azi, am serioase dubii ca astia sunt urmasii dacilor, sau ca dacii ar fi fost asa cum zic legendele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s