WIKILIKS DE RĂCARI

Am fost nițel cam neatent și am nimerit cu mașina timpului în anul 5017, chiar în buncărul în care își țineau extratereștrii documentele istorice referitoare la viața de pe Pământ în anul 2016. Printre ele, un document în care se menționa că, în 2016, în Europa trăiau trei popoare: francezii, italienii și americanii, cu mențiunea că francezii erau pe jumătate americani.
Iar ca dovadă, era atașată o înregistrare de la EUROVISION 2016, o competiție pentru națiunile europene, în care toți concurenții cântau în americană, în afară de o italiancă și de un francez care a început în franceză dar a continuat în americană.
Așa scria acolo, la extratereștri, că eu nu m-am uitat la Eurovision, eu doar le dau bani ăstora de la TVR, ca să aibă de semințe și ca să mă informeze cu ce s-a mai transmis pe la alte posturi de televiziune, cărora nu le dau bani.
Dacă am noroc, n-o să fiu nevoit să dorm și eu în aeroportul ăla rusesc și nici n-o să fiu chemat la DNA să explic de unde am eu mașina timpului, cine mi-a dat-o, când mi-a dat-o, de ce mi-a dat-o, de ce am luat-o, unde-s actele mașinii, dacă am permis de conducere pentru acea mașină, cine mi l-a dat, de ce mi l-a dat, cât am dat să mi-l dea, cui i l-am mai dat și să le spun și câți bani a primit Ponta de la Șova, când erau pionieri și l-a rugat ăla să-i cumpere și lui o scovergă, dacă tot mă cred șmecher că am mașină cu timp.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s