Planeta X

-I-auzi, bă, Sucă, ce zic ăștia: “Un grup de cercetători suedezi de la Universitatea Lund a anunțat că Pleneta X există și se află pe orbita Soarelui. Informația a apărut pe site-ul oficial al instituției de învățământ. „Sună aproape paradoxal: astronomii găsesc exoplanete la sute de ani lumină depărtare de Terra, în timp ce una dintre ele se ascunde, probabil, undeva „în curtea din spate”, apreciază coautorul studiului.”. Tu văzuși ceva p-acolo, când te trimisei eu cu șareta după ăia de deteră cu big-bangu în fundu grădinii?!?
-Mă, nea Mărine, mă dusei și eu în spate, că era o căldură încoa, spre Pământ, de transpirase și oiștea trăsurii, da’ ți-o spui p-a dreaptă, mă nea Marine, dincolo de Soare e o umbră de nu mă vedeam nici pe mine. Norocul meu fu că nu mă dădui jos din șaretă că, altminteri, nu știam unde să mă mai urc și stăteam și acuma acolo, așteptând să se răsucească Soarele cu partea luminoasă spre mine, ca să văd pe unde să calc. Cum or fi văzut creștinii ăștia în curtea din spate, cum îi ziseși, nu știu! Eu cred că au visat.

Anunțuri

2 gânduri despre „Planeta X

  1. De fapt creștinii și-au închipuit că Soarele trebuie să aibă și o planetă sub acoperire din moment ce a făcut lumină chiar și în concentrația de dezinfectanți. Mai mult le e teamă de efectele pe care le-ar putea produce acestă planetă misterioasă. Credeau că unele lucruri vor rămâne în umbră cât e lumea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s