Serios!

Dom’le, sunt om serios, nu … Nu fac decât să pun și eu o întrebare tot serioasă, generată de un articol apărut în presă, car’va’zică destinat publicului larg. Iată articolul:O gaură neagră supermasivă aflată în stare latentă, în centrul unei galaxii îndepărtate, s-a trezit la viață în urmă cu aproximativ 3,9 miliarde de ani și a distrus o stea care s-a apropiat prea mult, conform unei descoperiri realizate prin intermediul unui satelit al NASA care a recepționat radiațiile X emise de gaura neagră care se hrănea.
Razele X produse în urma acestui eveniment cosmic au ajuns la Terra la 28 martie 2011, când au fost recepționate de satelitul Swift. După câteva zile astronomii au ajuns la concluzia că această explozie de radiații X, cunoscută acum drept Swift J1644+57, a reprezentat atât distrugerea unei stele sub imperiul forțelor mareice colosale exercitate de gaura neagră cât și trezirea bruscă a unei găuri negre ce se afla în stare latentă”.
Și acum iată și întrebarea: Știe cineva dacă aceasta este o relatare științifică serioasă, sau este un reportaj din stradă? Adică, un fel de fabulă în care oamenii nu sunt înlocuiți cu animale ci cu “arătări cosmice”. Că, dacă în loc de “galaxie îndepărtată” punem ”cartier mărginaș”, în loc de “miliarde ani” punem “ore”, în loc de “Terra” punem “Secția X de poliție”, iar în loc de “astronomi” punem polițiști ….

Anunțuri

9 gânduri despre „Serios!

  1. Fabulația este interesantă. Realitatea este că sistemul nostru solar este acum la periheliul mișcării sale de rotație în jurul stelei Alcyone din constelația Pleiadelor. Această mișcare are o durată totală de circa 36.000 de ani tereștri. Din cercetările efectuate până acum, rezultă că o rotire completă generează, pe pământ, 4 civilizații distincte (câte două pe fiecare latură). Astfel, civilizația noastră urmează să fie înlocuită cu următoarea care, în principiu, preia aspectele viabile ale celei anterioare, fiind continuate evoluțiile pozitive, dar cu promovarea altora, pe care nu le cunoaștem încă. Fenomenele cosmice ce se manifestă în spațiul pe care sistemul solar îl parcurge acum sunt diferite de cel parcurs pe latura depășită deja. Deocamdată însă, sistemul solar se află la periheliu, pe care îl va parcurge în câteva sute de ani. Este zona cea mai dificilă, marcată de o dereglare a evoluției Soarelui, cu efecte diferite de perioada în care s-a deplasat pe latura de distanțare față de steaua Alcyone. Ceea ce vedem noi acum. Situația va mai fi dificilă în perioada de deplasare în periheliu și intrarea pe direcția de apropiere față steaua menționată. Atunci ne va fi și nouă mai bine! Dixit!

    • Va recomand sa incercati de pe acuma berea nefiltrata BLUE MOON, ca sa va familiarizati cu ea. Ca, eu de aia beau! Sa nu mai stam atunci sa ne gandim de care bere sa bem.

  2. Am văzut și eu o știre pe tema asta, însă după un moment de reflecție, am ajuns la concluzia că nu o să se încurce ditai gaura neagră cu un prăpădit de pensionar … Presupun că în Univers există totuși niște norme serioase în ceea ce privește ce merită să fie înghițit, și ce nu … Totuși „tratamentul” cu berea menționată ar trebui încercat și cu, și … fără motiv ! Dar cu condiția să se plătească nemțește !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s