Grupe de muncă

Poate ar fi trebuit să lămuresc această chestiune mai de mult. S-ar fi evitat nebunia care s-a creat în jurul acestor grupe. Căci, nu-i așa, indiferent de munca pe care o desfășori, fie ca strungar, fie ca doctor, fie ca șofer, fie ca aviator, fie ca profesor, fie ca săpător de șanțuri, atâta timp cât pleci de acasă cu noaptea în cap și te întorci sfărâmat de oboseală, ți se pare că munca ta este cea mai dificilă și ar trebui să beneficieze de o clasificare superioară.
Acuma, dacă am ratat momentul propice, am să mă rezum la câteva observații asupra oamenilor. Din câte am priceput eu, există cam trei categorii de oameni.
Unii știu foarte puține lucruri. Le știu foarte bine și absolut tot ce mișcă-n lumea asta, râul, ramul, primește din partea lor explicații strict pe baza celor cunoscute de ei, motiv pentru care ei refuză să mai adauge ceva la bagajul lor de cunoștințe. De exemplu, dacă un om din această categorie știe doar teorema lui Pitagora, unde-i tropicul Racului și ce e forța centrifugă, el îți explică absolut orice fenomen prin raportare la cele trei cunoscute de el, într-o logică proprie, indubitabilă, certă. Inclusiv iubirea ți-o explică pe baza celor trei, chiar dacă iubirea nu este o simplă ipotenuză care aleargă de-a lungul tropicului și, întrucât tropicul este rotund, forța centrifugă o ridică … Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine …
Alții știu o grămadă de lucruri. Știu atât de multe încât ei se întreabă mereu dacă nu cumva știu prea puține. Iar această incertitudine îi îndeamnă să acumuleze noi cunoștințe, care-i vor ajuta să capete noi incertitudini. Din cauza asta, ei nu au niciodată certitudini. Consecința este că, deși ei pot explica orice fenomen într-o mulțime de modalități, trebuie să facă experiențe practice pentru a-și da seama care este modalitatea în care acel fenomen se produce în realitate.
În sfârșit, o a treia categorie de oameni, alcătuită din oameni care nu știu nici prea multe, dar nici prea puține. Au un simț practic suficient dezvoltat astfel încât nu sunt măcinați de incertitudini, dar nici nu-și imaginează că tot ce mișcă-n lumea asta, râul, ramul, are la bază numai ceea ce știu ei.
Din păcate, întrucât n-am publicat aceste observații atunci când ar fi fost utile, omenirea a apelat la tot felul de aberații. Iar pe oamenii din cele trei categorii i-a etichetat cam așa:
-primii sunt bătuți în cap, limitați, înguști;
-a doua categorie sunt dilii, nebuni, duși cu pluta;
-iar cei din a treia categorie sunt mediocri.
Așa stând lucrurile, stabilirea grupelor de muncă s-a făcut după cel mai democratic și civilizat criteriu, specific capitalismului modern, anume după … „cum vrea mușchii lor”. Adică, ai celor care stabilesc. Iar cei care stabilesc, de cele mai multe ori nu sunt nici duși cu pluta, nici mediocri.

p.s. Un amic m-a apostrofat spunându-mi că există, totuși, destul de mulți oameni specializați în resurse umane care se mai și pricep. I-am tăiat macaroana spunându-i că, în ziua de azi, acei oameni se pricep doar cum să descopere motivele pentru care cineva merită să fie angajat, chiar dacă nu știe nimic, sau, dimpotrivă, nu trebuie angajat, chiar dacă știe de toate, după cum le dictează directorii, sau structurile, politice sau de altă natură, care le dictează. Că și ei sunt angajați, la rândul lor, iar pe cei care-i angajează nu-i interesează la ce altceva se pricep și nu-i angajează pentru ce se pricep ci ca să facă ce li se comandă.

Anunțuri

13 gânduri despre „Grupe de muncă

  1. Din punctul de vedere al celor de la HR, niciun fel de „skill” nu mai conteaza oricum, indiferent in ce categorie te plasezi, daca ai depasit 40 de ani. Poti sa fii tu Einstein sau Forrest Gump…
    Semnat: O mediocra 🙂

    • Crede-ma ca, daca esti „a cui trebuie”, poti sa ai si 100 de ani si te angajeaza chiar si pe post de copil de gradinita. Si te angajeaza chiar aia care, inainte sa afle ca esti a cui trebuie, iti spusesera ca esti prea … sau ca n-ai … sau ca nu esti …

      • Ooooo, stiu asta mai bine decat crezi. Asta a devenit unicul meu vis – sa am si eu sansa, pentru scurt timp, sa fiu „a cui trebuie”. Ulterior nu mi-as face „apartinatorul” de ras. 🙂

      • Daca nu esti „de la natura” a cui trebuie, crede-ma ca NU merita sa cumperi o asemenea apartenenta. Din nici-un punct de vedere, dar in special MORAL.

  2. Moral nu este să-i acorzi nicio șansă unui om bine pregătit profesional, moral nu e să discriminezi pe cineva din cauza vârstei, a etniei etc. Eu nu caut o sinecură unde să fiu angajată pe pile, ci un job unde să demonstrez ce pot. Dacă recomandarea cuiva sus-pus îmi dă această șansă, ei bine, mă declar imorală. 😃

    • In ce roman SF ai citit ca ar exista o societate in care POLITICIENII si cei din presa, ca sa ma rezum la doua categorii socio-profesionale, provin din randul oamenilor carora le este cunoscuta notiunea de moralitate? In ce roman SF ai citit ca ar exista vreo MINIMA legatura intre capitalism si moralitate?
      Orice om se manifesta CUM POATE EL. Daca poti sa te manifesti imoral, te felicit! Esti facuta pentru vremurile astea. Te felicit, dar nu te invidiez si nici nu vreau sa te urmez.

      • Nu ai înțeles… Să primești o recomandare nu e imoral, e o practică obișnuită. Pe mine, una, nu m-ar descalifica, eu chiar sunt bună în ceea ce fac și consider că merit o șansă.
        By the way, nu toți angajatorii sunt politicieni sau oameni de presă… deci desprece vorbim?!

      • Recunosc, nu am inteles ca „a fi a cui trebuie” s-ar rezuma la a primi o recomandare. Desi, ca sa fiu extrem de sincer, mai degraba tu nu ai inteles ce inseamna sa fii a cui trebuie.
        Nu toti angajatorii sunt politicieni, dar aproape toti sunt sub influenta unor politicieni, sau se baga ei sub poalele unor politicieni. Politicieni, in acceptiunea mea, sunt si aia care zic ca ar fi societate civila, dar fac politica in draci.

  3. Vezi tu, atunci aveam 20 de ani, eram idealistă… Acum am dublu și ceva și, între timp, am realizat cum stau lucrurile. În plus, nu m-aș băga niciodată în ceva ce mă depășește. Și ca să n-o mai lungesc, o să spun doar atât: am trimis DEGEABA zeci de CV-uri pentru joburi unde eram calificată să lucrez. Și pentru că sunt o persoană cinstită, mi-am trecut acolo și vârsta. Cine crezi că m-a contactat? Dacă rămân acum fără job, cine o să-mi dea să mănânc? Moralitatea mea impecabilă?

    • Am inteles. Ai vrut sa-mi dai un exemplu concret care sustine afirmatiile mele.
      Daca nu te-as simti ca esti trista, mi-ar fi placut sa-ti zic „pustoaico”, avand in vedere ceea ce mi-ai spus in legatura cu varsta.
      Eu, personal, n-am incredere in trimiterea de cv-uri. Nu pot sa-ti spun de ce, in sensul ca nu am ceva concret, dar ma gandesc ca aia care primesc acele hartii doar le pun in sertar. Nu e mai bine sa te duci in persoana acolo unde anunta ei ca au nevoie de oameni?

      • Ar fi fost bine dacă ar fi mers așa. Din păcate, nu te duci tu unde și când vrei, trebuie să fii selectat, pe baza CV-ului. În timp, s-a dezvoltat o mașinărie birocratică infernală, și uite așa constați că îți decide viitorul un te-miri-cine care, în alte condiții, nu s-ar califica nici să-ți lustruiască pantofii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s