Am salvat lumea literară

Dom’le, eu am făcut ce depindea de mine ca să salvez lumea literară. Mă îndoiesc, însă, că o vor face și imoralii care scriu despre moralitate, impostorii care scriu despre caracter, papugii care scriu despre orice, oricât, oricând.
Ce am făcut eu?! Ce să fac, m-am oprit. Am ajuns la capătul drumului. Am intrat în bonus. Ca să înțelegeți mai bine ce vroiesc a zice, am extras primul și ultimul text din ultima apariție editorială purtând numele meu pe copertă. Când zic ultima, a se înțelege și cea mai recentă, dar și cea de pe urmă. Între primul și ultimul am așezat minunăția de copertă. Că, eu am avut întotdeauna noroc de coperți frumoase. Atât de frumoase, încât unii oameni nici nu îndrăzneau să le deschidă de frumoase ce erau! Ca să fiu sigur că nu uit iar, menționez dinainte elementul de unicitate al acestui volum. Conține primele ROMANE CONDENSATE din istoria literaturii.
Primul text este …


The bestial bonus – expunere de motive

Pe când eram eu foarte tânăr, se spunea că Dumnezeu l-a făcut pe om să trăiască 70 de ani, orice an în plus fiind considerat bonus de bună viețuire. Cred că, între timp, limita de 70 de ani s-a dus mai încolo, spre 80, poate chiar peste, numai că eu sunt din ăia vechi, nu sunt proaspăt. Mie, deci, mi se aplică varianta cu 70 de ani, astfel că eu … am intrat de curând în perioada bonus.
În urmă cu câțiva ani, Cineva s-a îndrăgostit de ceea ce scriam eu pe un blog. A luat scrisele mele și le-a transformat în carte, transformându-mă, astfel, și pe mine în scriitor. Alt Cineva, priceput în ale scrisului, a apreciat că aș avea unele calități scriitoricești și m-a îndemnat să scriu un roman. Frunză-n vânt fiind eu, n-am fost capabil de un asemenea demers, astfel că, în final, nu numai că am ratat romanul, dar l-am și sfârșit (vezi „Sfârșitul unui roman ratat”), asumându-mi de bună voie încheierea activității literare.
Având în vedere noul meu statut, prezentat în primele rânduri, cred că aș fi îndreptățit să ofer cititorilor și un bonus … de carte, fără să fiu criticat că mi-am încălcat propriul angajament. Mă gândisem la un fel de „THE BEST”, adică o culegere cu cele mai frumoase texte publicate de mine. În selectarea lor am ținut cont, într-o oarecare măsură, și de opiniile celor mai fideli cititori ai mei, dar, de bună seamă, și de opiniile … mele. Ca să fie bonusul … chiar bonus, am mai șters puțin praful de pe cele publicate anterior și am mai adăugat câteva „previously unreleased”, ca să mă exprim și eu în romgleză, adică nepublicate anterior. Ba, am adăugat și un text inedit, care n-a apărut nici în cărțile anterioare și nici pe blogul meu. Atât de inedit încât nici eu nu mai știam de el, deși îl scrisesem pe 10 august 2015!
Și ca să fie romgleza … romgleză, mi-am amintit că, în funcție de context, pentru ceva deosebit, se folosește și formula mai puțin academică, dar foarte uzitată prin mărginimi, „bestial”. Legătura vizibilă, adică doar la vedere, dintre BEST și BESTIAL mi-a permis mie o primă variantă a titlului acestei cărți … bonus, anume –THE BESTIAL BONUS.
Având în vedere că nici Dumnezeu nu oferă mai multe bonusuri, nici eu nu voi oferi. Doar nu sunt mai presus de El! Așa că, asta va fi ultima carte purtând numele meu pe copertă. Cel puțin pe baza a ceea ce știu acuma. Iar acuma nu știu ce voi ști la 100 de ani. Poate, atunci, …
Oricum, partea nouă a bonusului este nițel mai mică decât partea veche. Nu de alta, dar n-aș fi vrut să creadă Dumnezeu că bat vreun apropo la bonusul de viață. Păi, ce m-aș fi făcut dacă ar fi trebuit să mai trăiesc încă 70 de ani ca bonus, doar fiindcă am pus eu acuma în carte poveștile jumi-juma, alea vechi cu alea noi!? Mă mai găseau și extratereștrii și dădeau cu mine de Pământ, că de ce am zis ce-am scris despre ei. Așa că … Doar o sută! Ca să apuc să văd și eu ce voi ști atunci, dar nu știu acuma că voi ști!
Întrucât am ajuns la capătul drumului pe care eu l-am parcurs prin câmpia literară, aceasta fiind ultima carte scrisă de mine, în final am botezat-o
LA CAPĂTUL DRUMULUI – The Bestial Bonus-
26.07.2016
***
Prietenul meu din copilărie, adică de pe vremea când eram tot un fel de copii, dar cantemiriști, János MÓZES, mi-a făcut o copertă așa de frumoasă, dar și sugestivă, încât nu știu pe care s-o aleg mai repede, că mi-a făcut două variante. Le postez pe amândouă aici, poate mă ajută cineva să mă hotărăsc. Căci, și dacă aleg invers decât mi se sugerează, tot ajutor se numește. Altminteri, de unde aș fi știut eu care anume invers!?!

COPERTA VARIANTA 1

COPERTA VARIANTA 2

Întrucât a lucrat la copertă în preajma zilei în care s-a produs acel eveniment cosmic unic, despre care am relatat pe acest blog, pe 10 august, János mi-a mai pregătit o surpriză. M-a fotografiat pe furiș într-un moment de pauză, la o expoziție de carte. Ce m-a uimit pe mine, este faptul că … mi-a găsit umbrela. Unde o fi găsit-o?! Că, eu o căutam de vreo trei săptămâni și nu-i dădeam de urmă! O căutam pentru că s-a anunțat la buletinul meteo că nu va ploua. Or, se știe că un asemenea anunț, de regulă este urmat de ploi abundente. D-aia îmi căutam umbrela pe care bag seama că mi-o subtilizase János ca să mi-o bage în poză.

Seven white empty large banners on exposition

Seven white empty large banners on exposition

Și fiindcă n-a existat lansare de carte a mea neînsoțită de muzică, nu puteam lăsa această … încheiere de carte fără muzică.
Așa că, iată ultimul text din carte, intitulat …

Săracu’ Dumnezeu !

Amicul meu Ovidiu, vecinul care mă salută cu formula „Bon dimine, vecine!”, știindu-mă chinez în materie de limba franceză, mi-a trimis o chestie super-tare. Mi-a trimis ceva cu care am putut afla care era melodia de pe locul întâi în topurile de specialitate, în ziua în care m-am născut eu. Deși nu mă gândisem până atunci, mi-am dat repede seama că era firesc să existe așa ceva, omenirea intrând în vibrații odată cu nașterea mea. Păi, nu era de ici, de colo, să apar eu! În fond, nu mă mai născusem niciodată până atunci, am luat omenirea chiar prin surprindere. Ei mă credeau încă în Univers, cu șareta aia. Așa că, văzând omenirea că mie îmi place muzica de cum am apărut, imediat au și notat în arhive care era melodia de pe locul întâi când m-am născut eu.
Dar nu numai asta! Chestia aia pe care mi-a trimis-o Ovidiu mai avea ceva care mi-a spus câte minute au trecut de când m-am născut eu. Că, și asta a contorizat omenirea. Normal, nu?!? Când am văzut câte minute au trecut, m-am speriat și am calculat repede câte secunde reprezintă acele minute, că eu lucrez mai ușor cu secundele, fiindcă am secundar la ceasul de pe telefonul mobil. Iar când am văzut câte secunde s-au scurs, mi-a căzut în cap titlul. Săracu’ Dumnezeu! A numărat până la 216.426.920 numai până când m-am apucat eu să scriu rândurile astea, și continuă să numere. Cred că e curios și El să vadă până la cât poate să numere, din cauza mea. Probabil, în sinea Lui, își zice „Așa-mi trebuie! Eu l-am făcut, Eu îi număr secundele”.
Gata? Ați devenit curioși? Bine. Melodia care era pe primul loc când m-am născut eu era “TO EACH HIS OWN”. Pe oltenește ar veni “FIECĂRUIA CE-I AL LUI”, sau, într-o traducere mai liberă, “IA BĂ MÂNA DE PE BASCA MEA”. Din păcate, nu am în casă varianta de la acea vreme, cântată de EDDY HOWARD AND HIS ORCHESTRA, dar o am cântată de WILLIE NELSON pe albumul „WHAT A WONDERFUL WORLD”. Bănuiesc că expresia „WHAT A WONDERFUL WORLD” a apărut tot odată cu mine, ca un fel de strigăt de bucurie, așa că, la „melodia mea” am adăugat și cântecul dedicat acelei bucurii, interpretat tot de WILLIE NELSON, că LOUIS ARMSTRONG era răcit când m-am născut eu și nu putea cânta. Am mai adăugat „SOME ENCHANTED EVENING”, pentru că eu seara am sosit și de aia li s-a părut oamenilor că este încântătoare seara. Pentru că am venit seara, am ieșit nocturn. Adică, noaptea am randament, pentru că atunci, la început, eu nu știam că sunt român. Am crezut că sunt neamț, sau american, și mai întâi trecui la treabă, nu la odihnă. Român am devenit mai târziu, iar acuma sunt „mama românilor”, că aș dormi tot timpul. Desigur, mai puțin noaptea.
Apoi, am pus „SOUTH OF THE BORDER”, fiindcă la sud era Bulgaria și eu n-am avut voie să mă duc acolo. Nu-mi dădeau voie cei de la Securitate, ofticați că omenirea nu le-a arhivat și lor melodia. Urmează „OLE BUTTERMILK SKY”, în amintirea trecerii mele prin CALEA LACTEE în drum spre Pământ ca să mă nasc, atunci când mi-am notat rețeta de brânză de capră și am adus-o pe Pământ, ca să am și eu ce mânca dimineața. Iar în încheiere am pus și niște ochi albaștri, spanioli, care au devenit una din obsesiile mele muzicale.
Ei, hai, că nu mă lasă inima să las omenirea în fază avansată de … curiozitate nestinsă, așa că, la final, am adăugat și varianta aia, de când m-am născut eu. Cum am făcut? Simplu! Dădui o fugă îndărăt, mă mai născui o dată, da’ de data asta eram mai deștept și am înregistrat pe loc melodia. Practic, de cum am apărut, mi-am scos laptopul, am înregistrat melodia mea de pe youtube și venii fuguța să o ofer … omenirii. Din neatenție, am înregistrat și cartofii pe care mi-i prăjeam tocmai atunci!
Enjoy!-vorba olteanului.
N.B. De-abia acuma, la ceva vreme de când am postat aceste rânduri pentru prima dată, am înțeles legătura dintre mine și „melodia mea”. Așa am ieșit. Nu suport să mi se atribuie ce nu-mi aparține. Nici de rău, dar nici de bine. Îi sar în cap celui care mă acuză de ceea ce nu am făcut, sau de ceea ce nu sunt, și refuz aprecierile sau darurile nejustificate, ba chiar le sar în cap și celor care mă laudă nejustificat, sau încearcă să-mi dăruiască ceva ce eu nu merit.
09.08.2015
P.S. Cumpărătorilor acestei cărți, care doresc aranjamentul muzical descris mai sus, li-l pot trimite dacă-mi indică o adresă de e-mail.
***
Ca de obicei, tirajul îl voi stabili în funcție de numărul celor care-și exprimă dorința fermă de a achiziționa această carte, fie direct aici, fie prin e-mail la adresa cunocută. Momentan, cartea se află la editură pentru exemplarul de lucru. Celor interesați le voi da de știre când o voi avea în forma finală.
Și, tot ca de obicei, cartea va putea fi obținută numai de la mine. Bucureștenii, conform tradiției, la „ceainăria de la Kaufland”, sau pe unde convenim. Pentru constănțeni și mangalioți, cărțile pot ajunge la Constanța, spre sfârșitul lui septembrie a.c. În rest … trăiască Poșta Română, dar și Fan Courier, sau când aveți drum prin capitală.

Anunțuri

13 gânduri despre „Am salvat lumea literară

  1. Felicitări călduroase pentru cea mai recentă carte! Imi place mai mult coperta nr.1 deoarece copacul se vede integral iar verde se asortează foarte bine cu maro, culoarea costumului Dvs. și a ochilor căprui care fură inima oricui. Normal că de-abia aștept să o citesc, dar și să ascult coloana sonoră pe care ați menționat-o. *:) happy

  2. Se spune că noaptea e un sfetnic bun pentru că altfel nu m-aș fi trezit dimineața cu această întrebare: De ce ”La capătul drumului”? Doar nu puteți ști de pe acum ce vă mai trece prin cap după ce merge cartea la tipar. Se știe că un izvor, o dată apărut, nu-l mai poate opri nimic. Chiar dacă încerci să-l oprești cu un baraj, el produce lumină și energie. În al doilea rând, copacul de pe copertă e mai mult verde decât uscat iar zone deșertice au început să se confrunte cu inundații. Astea fiind zise, se impune măcar un semnul întrebării după titlu dacă nu chiar un alt titlu, tot ceva în legătură cu ideea de drum și devenire.

    • Nu mai am resurse energetice si nici motivatie ca sa mai continui. S-a rupt ceva. Mai multe intamplari „au pus mana de la mana” si „m-au răsuflat”. Mai la inceput si eu pusesem semnul intrebarii dupa titlu. Intre timp, insa, m-am decis sa nu ma mai intreb ci doar sa afirm.
      Sa nu disperam, insa! Ne ramane varianta descrisa. Aia cu … 100. Atunci sa vedeti surpriza!

  3. Dragă prietene, te înțeleg! Acum vreo zece ani am avut și eu 70 de ani. Mi se părea că nu mai este cazul să mă mai ocup cu ceva mai serios. Sentimentul acesta a ținut vreo 2 ani. Nu am mai avut stare și m-am apucat să scriu o carte. Este cea cu Universul. M-am urnit cam greu, dar am reluat materialele documentare pe care le strânsesem, a fost greu, găseam frecvent aspecte care erau bune, dar nu se potriveau cu ce voiam eu, așa că am luat ce era bun, le-am cuplat cu altele și așa s-a adunat de o carte, la care am lucrat câțiva ani. Au urmat revederile, unele completări cu noutăți dar, până la urmă, a ieșit!
    Sunt convins că, după o mică pauză, vei relua treaba! Când nu mai faci ceva care să-ți placă și ție și altora, începi să te plictisești, așa că va trebui să-ți cauți ceva de făcut! O să ne mai auzim! Doar știi că suntem aici de 2000 de ani, așa că va trebui să mai stăm două!
    Sper că nu te-am plictisit!

    • Dvs ati reluat un demers legat de o preocupare SERIOASA, preocupare care, din cate-mi amintesc, am semnalat-o si eu pe acest blog. Nu este cazul meu. Eu m-am rezumat la a-mi relata propriile trairi, chiar daca am facut-o in modalitati diferite, mai mult sau mai putin literare. Eu nu am scris texte documentare, istorice, politice. NIMIC si NIMENI, nu ma mai indeamna sa continui. Ca eu inca n-am devenit barbar sa zic „eu continuu”.

  4. Pentru a avea balotaj…coperta nr. 2. Nu doresc sa supar pe Doamna Silvia asa ca vin cu o propunere. Promit sa fie ultima…pe acest subiect. Coperta posterioara sau…super coperta(sic) fotografia facuta de Janos. Umbrela regasita sau scutul de la DVSL, ar putea, eventual sa va pazeasca de invidia colegilor din breasla scriitoriceasca sau marinareasca. Rosiile din partea primilor si ouale din partea urmasilor lui Columb.
    In rest felicitari si daca va inscriu patronii, printre oferte la casele de pariuri anuntati-ma si pe mine. Am siguranta ca ma voi redresa financiar, pentru ca veti mai gasi pe langa ,,capatul drumului” o carare. Pentru mine, singura intrebare ramane privind coperta, carerea, e pe apa sau pe uscat? Sau trece pe la metrou dupa un cod galben?

    • Din ce in ce mai mult cred ca 2 va fi.
      Retin ideea si, daca va mai apare vreo carare, voi apela la poza cu umbrela. Dar asta nu se va putea intampla decat cand voi implini 100 de ani. Caci, dea-bai atunci s-ar putea sa stiu ceva ce nu stiu acuma. Acuma stiu ca pana atunci nu va mai apare. Poate inventeaza cineva PREMIUL PENTRU ULTIMA CARTE!
      Copertistul, in lipsa oricaror detalii din partea mea, s-a gandit la mine ca la un om aflat intre apa si uscat. De-abia pe urma i-am sugerat eu sa-mi paveze drumul cu cartile mele, intrucat este vorba de drumul meu prin campia literara, nu altul. Iar acel drum, se stie, a trecut si pe la metrou!

  5. Nu am ales varianta a doua pentru că firma de lemn de sub copac seamănă cu cele din Satul de Vacanta: ex: Casa vrânceană. Mai sugerează că acel copac s-a uscat pentru că din el s-a făcut firma respectivă. Si in fotografia in care stați pe scaun arată bine, dar atunci accentul nu mai este pus pe traseul vieții Dvs. traseu care ar putea deveni chiar un model pentru tinerii de azi si nu numai.

    • Ce-aveti cu tinerii? De ce vreti sa cada si ei ba din copac, ba de la balcon, ba da-n picioarele, fara motiv? Credeti ca-i asa placut sa-ti intre un cui in calcai, pana la os? Sau sa cazi in foc?! Lasati tinerii sa se distreze in cluburi de fite. Acolo nu doar cad in foc, ci ard complet.

  6. Fac pariu că peste vreo doi ani veți avea gata o nouă carte. Sănătoți să fim că pe acest site sunt sigură că vom mai avea ce citi. Dacă am dreptate, o vreau gratis pe următoarea, dacă nu, mai cumpăr un exemplar din ultima carte.

    • Dupa cat de hotarata sunteti sa faceti pariu, ma bate gandul ca vreti sa „ma atacati” cum a facut-o Adela Marescu la inceput. Ca, numai asa mai poate sa apara vreo carte cu numele meu pe coperta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s