Pornind de la fotbal

Am citit un articol într-o gazetă de-și zice sportivă. Probabil, are în vedere sporturi necunoscute mie, că este plină de relatări despre violuri, amantlâcuri, afaceri oneroase, crime, denunțuri la DNA, etc.
În articolul respectiv era vorba despre atitudinea unui așa zis antrenor românesc de fotbal, față de cel ce este, acuma, antrenorul echipei naționale de fotbal. Nu sunt adeptul străinilor, dar nu pot să nu recunosc că, până acuma, neamțul, că neamț e antrenorul echipei naționale a României, s-a manifestat impecabil. Cu toate astea, românescul antrenor s-a comportat față de el … românește.
Articolul nu m-a lăsat indiferent, datorită realismului și abordării corecte a motivelor care stau la baza atitudinii românescului antrenor, fapt pentru care am postat un comentariu pe care-l reiau aici, puțin îmbogățit. Ca să nu provoc cine știe ce, nu voi devoala nici numele celui care a scris articolul.
“Autorule,
Vei fi acuzat, contrazis, pus la zid. De ce? Pentru că, la noi, realitatea este CEL MAI MARE DUȘMAN. Nouă ne place să trăim în „vrăjeli”, de la vrăjeli politice, că, doar n-ai vrea să spui că face cineva altceva decât să împroaște cu vrăjeli, în politica românească, până la vrăjelile cu societatea civilă și toate celelalte. Până și chestia cu patriotismul a ajuns tot o vrăjeală la noi. Îl doare exact in colțul patriotismului pe românescul antrenor de care vorbești tu. Pe el îl interesează NUMAI „mălaiul”! Ca și pe ceilalți. România, țara în care se promova minciuna că socialismul ar fi învins deplin și definitiv, cred că este SINGURA țară în care capitalismul s-a instalat DEFINITIV la toate nivelele și la toate nivelurile. Adică, aici, BANUL ESTE MAI PRESUS DE ORICE, mai presus de umanitate, mai presus de sentimente, mai presus de idealuri, mai presus de demnitate, mai presus de convingeri, mai presus de moralitate. Doar pe Dumnezeu îl doare-n colț de bani și ne mai troznește câte o caniculă, câte o inundație, câte o epidemie. Și, în mărinima Lui, ni le troznește după sufletele noastre goale. Adică, ni le dă gratis, fără bani.”

Anunțuri

7 gânduri despre „Pornind de la fotbal

  1. Și mie îmi pare antrenorul la care vă referiți prea vorbăreț, deși simpatizez echipa de la care a plecat (în ciuda promisiunilor) pentru un porcoi de bani, însă s-a întors cu coada între picioare cât se poate de repede !
    Dar „tânărul” Daum adus să înlocuiască pe depășitul Iordănescu de care performanțe extraordinare a fost recomandat ? Măcar Iordănescu a fost un jucător valoros al Naționalei noastre, a fost secundul echipei care a câștigat Cupa Campionilor și ne-a dus pe locul 5 la Mondialele din 1994, iar după ce a fost alungat Pițurcă pentru că nu făcea temenele în fața gazetărașilor, în disperare de cauză l-a rugat umil Burleanu să preia această responsabilitate pe care o refuzaseră toți cei vizați ! Sunt convins că și actualul antrenor a fost adus pe banca naționalei doar pentru că e de nația președintelui pe care l-au votat românii într-o veselie în urmă cu doi ani și acum îți mușcă mâinile cu care au băgat voturile în urne !!!

    • Observati, va rog, ca eu NU am facut NICI-O referire la calitatile profesionale, sau la valoarea lui ca antrenor. M-am referit numai la modul cum s-a comportat. Adicatelea, cum a raspuns la intrebari si ce reactii a avut cand a zis unul, sau altul, ceva de el. ATAT! Valoarea profesionala ramane sa o vedem. Eu nu pot trage concluzii referitoare la VALOAREA LUI PROFESIONALA din faptul ca este neamt, sau ca are mustata. Cunosc o multime de nemti in fata carora imi scot palaria, si alte multimi de nemti pe care nu i-as tine nici in cotet cu gainile. Tot asa cum cunosc mustaciosi de toata isprava si mustaciosi buni de dat la cainii maidanezi, asta fiind cam singura lor utilitate.
      Altminteri, faptul ca nea Puiu ne-a dus unde ne-a dus la mondialele din USA cred ca se datoreaza mai degraba lotului de fotbalisti decat lui. Pentru ca, anul asta, cu alti fotbalisti, acelasi nea Puiu ne-a ajutat doar sa ne facem de kko. E valabil si pentru neamt. Daca va gasi fotbalisti buni, va avea rezultate. Daca nu … Mizez pe faptul ca neamtul Daum, nu ala nesimtit, nu va mai face selectia dupa telefoanele primite de la diversi patroni, sau ajutori de bagatori de seama, sau impresari, sau guvernanti, etc.
      In ceea ce priveste simpatia dvs pentru echipa STEAUA, eu, ca rapidist, am cunoscut suporteri stelisti care nu au petrecut toata noaptea in care STEAUA a castiga C.C.E. asa cum am facut-o eu, care-s rapidist. La STEAUA au fost mai mereu fotbalisti pe care eu i-am admirat, dar una este echipa care joca fotbal si cu totul alta cei de pe marginea echipei. La fel cum nici la RAPID, desi am iubit dintotdeauna echipa asta, nu au fost mereu pe marginea echipei oameni pe care sa-i apreciez si sa-i respect. Ba chiar si printre suporteri am intalnit oameni care n-ar fi avut ce sa caute la stadion!
      Revenind la romanescul antrenor, si daca ar fi fost antrenor la Rapid mi-ar fi provocat aceeasi reactie de dezgust.
      Iar cand il vad pe romanescul antrenor pupandu-se cu un vagabond de la groapa de gunoi a puscariei, un puscarias împuțit, bataus de oameni IN PUBLIC, care ar fi trebuit atunci, pe loc, bagat in puscarie in lanturi, o scursura mai puturoasa decat laturile de la porci, ma apuca GREAȚA dar si FURIA ca un asemenea JEG mai este si aplaudat! Este aplaudat, desigur, tot de niste SCURSURI JEGOASE.

      • Metodele moderne de antrenament ale d-lui Daum, au imprimat echipei naționale un joc strălucitor dar, … așa cum a precizat un clasic în viață, … nepricepuții ăia de adversari și-au permis să ne egaleze !!! Probabil, nu au aflat că nu mai este Iordănescu selecționer … că altfel s-ar fi purtat cu mai mult respect față de rigurozitatea germană a antrenamentelor efectuate de viitoarea câștigătoare a Cupei Mondiale !

      • Antrenorul asta neamt nu ne-a fost impus nici de UE, nici de NATO, nici macar de Germania, sau de Rusia, ci A FOST ALES DE ROMANESTII SPECIALISTI IN ALE FOTBALULUI, de MARII CONDUCATORI AI FOTBALULUI ROMANESC, in frunte cu CEL CARE I-A LINS PAPUCII marelui conducator de dinaintea actualului mare conducator al poporului roman.

  2. De acord. Trebuie înțeles că, și puțin în sport, sunt foare rare cazurile de dăruire pentru Patrie”, totul se face pentru bani. Ori, România nu prea are bani pentru sport. Vezi scandalul echipamentului celor care au participat la Olimpiada de la Rio!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s