Beșteleala

Bestialul meu bonus a ajuns și la oameni care nu mă cunosc. Experiențe trăite de mine m-au convins că, atunci când un partener nu mă cunoaște, șansele să înțeleagă cu totul altceva decât am vrut eu a spune prin ceea ce scriu, sau să nu înțeleagă nimic, sunt foarte mari. Lasă, că la fel se întâmplă și cu cei care mă cunosc, întrucât, nu-i așa, dacă am vreun talent real, apăi tocmai ăsta este, să mă exprim în așa fel încât una zic eu și alta ajunge la ascultător/cititor.
De data asta, bestialul meu bonus a ajuns la un necunoscut care, surprinzător, “m-a citit” până acolo unde mă laud eu că-mi țin secretele. Iar ce a găsit acolo i-a permis să-mi tragă o beșteleală de zile mari. O beșteleală pe care eu o recunosc ca fiind bine-meritată, fapt pentru care îi mulțumesc și pe această cale.
Cel care m-a beștelit este Constantin ARDELEANU, poet, dramaturg, critic literar, romancier, cu “un raft mare” plin cu cărțile pe care le-a scris. Nu am menționat întâmplător că este și critic literar, ci ca urmare a faptului că, deschizând la întâmplare una din cărțile sale, anume “OBLITERAȚII”, am observat că domnia sa face critică literară nu din aceea care să poată fi citită și apoi lăudată numai de alți critici literari, ci scrie astfel încât să poată pricepe tot omul. În plus, argumentele la care apelează sunt din categoria celor pe care, ca să mă mențin în limitele mele, până și pițigoii le văd și le înțeleg. Car’va’zică, sunt din cele care se impun de la sine, nu necesită explicații filozofice și, ce-mi place mie cel mai mult, nu le permite celor criticați decât, eventual, să lase privirea-n jos, rușinați.
După atâta vorbăraie din partea-mi, iată beșteleala pe care mi-a tras-o domnul Constantin ARDELEANU. Pentru cei care nu mă știu, precizez că beșteleala propriu-zisă este acolo unde face trimitere la mama.

***

BESTIAL

Un eseist original (şi în spiritul epocii internaute), Marian IOAN, şi-a lansat a 9-a sa carte – preponderent antologică – „La capătul drumului- The bestial bonus“, ed. ADALEX Sibiu 2016 (tipărirea lor începând cu 2012), în paradigma unui ataşat militar la idei. Cochetând cu vârsta destinată minunilor (orice multiplu de 7), bucureşteanul de 70 de ani, ce se revendică oltean de Podari, are un talent remarcabil de a despica semantic firul în patru. Dacă un Sartre sceptic susţinea că fiecare viaţă e istoria unui eşec (căderi), „podarul“ oltean consideră naşterea ca o cădere din cosmos, urmată, la final, de o înălţarea la spaţiul originii dintâi. Paradoxal, deşi crescut în profesia şi credinţa de a fi pe mare (şi în subconştient şi mare, fapt confirmat de sejurul profesional din Tokyo), marinarul Marian Ioan plonjează mereu, fără batiscaf, în adâncurile sufletului uman, pe care, îndeobşte, noi ne rezumăm a-l considera doar o anexă a suferinţei. Autorul cultivă singurătatea, favorizat şi de propria-i biografie: de mic copil a fost „răsfăţat“ de trei mame (cea naturală, bunica şi o soră a tatei), fiecare dintre ele acceptându-i ceea ce celelalte îi refuzau. La maturitate, casa este dominată de două graţii („fetele mele”), amănunt ce l-a determinat să scrie un eseu cu un final imprevizibil: el rămăsese singurul bărbat de pe Terra, înconjurat de miliarde de femei. Tot să scrii, beneficiind de asemenea facilităţi! Ieşind la pensie, după o carieră activă, în care simţul datoriei îl determina să doarmă cu telefonul mobil pe piept, pentru o reacţie rapidă la orice misiune, în condiţiile libertăţii absolute se simte abandonat. Astfel solitudinea va fi percepută ca o traumă necesară. Autorul, reputat UFO-log (uf, o viaţă cât de puţin e cotată finalmente la bursa Destinului!), e şi un cititor al textelor cu miez ( pentru el, Radu Tudoran şi Marin Sorescu sunt din categoria SF-ului). N-ar fi exclus ca şi echipa de fotbal de suflet, Rapid (rătăcită astăzi prin liga a cincea – a Destinului , nu-i aşa?), să aparţină tot ficţiunii, fără ştiinţa unor conducători, care n-au priceput nimic din legenda Grantului. Vâna sa literară este pregnantă în tulburătoarele amintiri despre copilărie. Are reflex tot de răsfăţat, când decide să nu mai scrie nici o carte, urmând ca bonus-ul în ani dat de Dumnezeu să fie ocupat doar de singurătate. După părerea mea, singurătatea atroce, inexplicabilă, a lui Marian Ioan a fost atunci când, din varii motive, nu şi-a văzut mama cu anii. Este o erată a biografiei sale glorioase şi o mostră de cazonism absurd. Va veni un timp când va voi s-o viziteze în fiecare zi, dar nici măcar trăsura lui interstelară nu-i va folosi la nimic. Câte n-ar fi de spus despre acest eseist ALTFEL, care se aruncă într-o cosmogonie de înaltă elevaţie, devenind comparatist între limbaje, de la romengleză la gânguritul „savant“ al ţâncului din cărucior. Se ascunde în aceste texte un Radu Cosaşu tehnicist, în care sunt urmărite ciudăţeniile existenţiale prin radare infailibile controlând cerul albastru al trăirii. Cine are răbdarea, subtilitatea şi intuiţia de a-l citi şi printre rânduri, în dozaje aparent plasate în fugă, va avea revelaţia descoperirii unui observator complex, care nu-i dispus să accepte texte tabu falsificatoare de istorie autentică. Aforismele sunt borne plantate până la capătul drumului: „Tablouri din cuvinte“; „Maidanisme literare“; „Limba lacrimilor“; „Bătrânii se duc acolo, spre ceea ce noi credem că ar fi centrul Pământului, dar este de fapt centrul timpului. Acolo unde locuieşte şi Dumnezeu“; „Mergea prin ceaţa propriei priviri“; „În tinereţe, plângi şi te zbuciumi. La bătrâneţe, zâmbeşti. Că nici lacrimi nu mai ai“. Am descoperit la lectură nu numai „Sfârşitul unui roman ratat“, ci şi un eseu ratat (în percepţia mea probabil superficială): „Stări de agregare“, în care se afirmă extraordinar că Nichita nu scria, ci trăia poezia: „Cele cinci stări de agregare, cu exemple sunt: – solidă: şina de cale ferată, placheul, capul unor politicieni, etc; – lichidă: apă, zaibăr…cam atât; gazoasă: aerul, gazele, etc, dar nu şi gazelele; – poezie: Nichita; – moluscă: eu dimineaţa. Cam atât“ Fără a cincea stare, care nici măcar nu-i adevărată, ar fi fost un eseu perfect. Închei prin parodierea unui tristih drag lui Marian Ion:„Acum dă-mi tu vinul/ Şi dă-l naibii de bonus/ Că mai ales eu te admir cum scrii“
Constantin ARDELEANU

Anunțuri

12 gânduri despre „Beșteleala

  1. Dacă nu aș fi citit o parte din volume, aș fi fost tentat să cred că ați scos zaibărul la vedere, înainte de a fi pusă pe hârtie această „beșteleală” !!!
    Așa … îmi însușesc ideile din „critica aspră” de mai sus …

    • Chiar daca altii nu vor pricepe, neavand cum si de ce, eu stiu ca si comentariul acesta este tot o „besteleala”. Dar, o besteleala care-mi permite mie sa spun:
      -De unde zaibar?
      -Ar fi trebuit sa primesc un premiu inca neiventat, daca as fi reusit sa-l tratez cu zaibar pe un om pe care inca nu l-am intalnit, fiind foarte posibil sa trecem unul pe langa altul pe strada, fara sa avem habar;
      -DACA bestealala dlui Ardelean ar fi fost generata doar de zaibar, va asigur ca n-as fi publicat-o;
      -Autorul bestelelii nu este singurul om care intra in posesia unei carti scrise de mine, care nu ma cunoaste si pe care nu-l cunosc. Cum si de ce ar fi doua intrebari care mi-ar depasi capacitatile intelectuale si, deci, n-as putea raspunde la ele.

      • Bag seamă că mă suspectați că aș râvni să mă dedulcesc cu zaibăr … Eu care a trebuit să caut în dicționar ca să mă dumiresc din ce fructe sau flori se prepară „gemul” ăsta … Dar poate că nu am căutat în dicționarul potrivit, ori în zona Cotești de Vrancea o avea o alt nume în „dialectul local” …
        Promit să mă documentez temeinic, până o să învăț corect șlagărul vrâncean la modă din octombrie până în aprilie: „Merg pe gard, de drum mă țiu, dau cu câinii`n bolovani, ș.a.m.d.” ! Că … din aprilie și până după cules, e „secetă” mare în zonă … Mă mir că localnicii împinși de „sete” nu au și tentative de suicid …

      • Nu stiu sub ce denumiri sunt cunoscuti prin alte zone strugurii numiti ZAIBAR in Oltenia. Caci, de la numele strugurelui vine si numele „sucului” obtinut din acel strugure. Boabe mici, negre, dese, coaja subtire. ORICAND, daca mi s-ar pune in fata CELE MAI SCUMPE SI MAI SOFISTICATE BAUTURI, eu as alege ZAIBAR. Tonifiant, detoxifiant, revigorant. Am un organism care m-a ferit sa devin betiv, desi am trait multi ani in medii care mi-ar fi favorizat o asemenea devenire. Mie, intotdeauna mi s-a facut rau de la bautura. Ei, bine, dupa ce beam zaibar, simteam nevoia sa muncesc ceva, sa sap gradina, sa sparg lemne, orice. Si nu ma durea nici capul, nici nu mi se facea rau. Eram doar bine dispus si dornic de munca fizica.

  2. În Vrancea li se spune „poamă indigenă” sau „terasă”, au o aromă plăcută, dar un număr redus de ciorchini pe butuc (și destul de mici), din care rezultă un vin ușor, cu gradație alcoolică destul de mică datorită procentului scăzut de zahăr din struguri, plăcut la gust și nu e vestit prin numărul mare de victime, nici măcar dintre consumatorii care nu au simțul măsurii când scapă nesupravegheați la butoi … Dealtfel, sunt primii struguri care se culeg pentru vinificație și pe vremea asta e singurul vin care a stat din fiert și este numai bun pentru … „socializare” … Am rămas cu câte ceva din anii petrecuți în tinerețe printre podgorii.

  3. CINE-I DOMNULE ARDELEANU ASTA CARE TE-A CITIT-DIAGNOSTICAT-MAI BINE CA MINE ? PAI EU TE CUNOSC DE PESTE 50 DE ANI SI VINE UN ARDELEAN SA-MI SPUNA CE EU NU AM FOST CAPABIL SA VAD?;PAI DUPA NUMELE DE FAMILIE EU NU SUNT ARDELEAN?”

    • Acest ARDELEANU este … moldovean, iar din UNICA discutie pe care am avut-o cu el, telefonic, dupa ce am citit ce a scris, a reiesit ca ii apreciaza foarte mult pe olteni. Nu pentru ca a zis ce a zis de podareanul de mine, ci mi-a dat exemple multe, reale, de olteni pe care el ii apreciaza, mai ales din randul scriitorilor. Inca nu ne cunoastem, sper sa ma intalnesc cu el intr-o buna zi. Cred ca la parerea lui despre mine a contribuit si faptul ca amandoi il apreciem grozav pe Marin Sorescu.
      Ai vazut ce a zis despre RAPID? S-F tata! D-aia nu au inteles pamantenii RAPIDUL!
      In ceea ce priveste diagnosticarea, eu cred ca tu … n-ai vrut sa spui ceea ce sesizasesi. Mai tii minte cum m-ai categorisit in ceea ce priveste relatiile mele sociale?! Eu ti-am validat diagnosticul pe care n-ar fi reusit sa mi-l puna prea multi, respectiv cam nici un altul.

  4. O beșteleală SF între două suflete înrudite măcar prin Sorescu și Rapid. Pot să confirm asemănarea între Zaibăr (denumire nemțească), Teraz (cred că e franțuzească) și brăileanul „o mie una – o mie șanț”…S-ar putea să mă înșel cu „brăileanul” ținând cont că… n-am beut decât o toamnă.
    Înțelegerea dintre suflete nu poate decât să mă bucure, iar faptul că nu se cunosc, e un semn că, totuși… se recunosc!

    • Bine ca ma luminasi si pe mine, ca am mai avut discutii pe tema zaibar si eu nu stiam ca prin alte parti i se zice altfel. Acuma stiu, da’ ce folos, ca nu se mai gaseste zaibar! Cel putin pe unde ma preumblu eu.

    • Mi se pare normală asocierea cu termenul „Teraz” întrucât podgorenii vrânceni și în somn tot franțuzește vorbesc ! Totuși paralela cu soiul „1001” din zonele Brăila și Dobrogea nu mi se pare realistă deoarece gradația alcoolică la „1001” e mult mai mare, iar „păcătoșii” suferă cumplit după ce trece „euforia socializării” … Așa s-au descoperit beneficiile oferite de zeama de varză murată ! Deci orice durere de cap, poate duce la „descoperirea” antidotului …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s