Economizorul

Nu reușesc deloc să-mi aduc aminte dacă, în tinerețe, mă schimbam seara de hainele de zi și mă îmbrăcam cu cele de noapte, sau dacă dormeam așa, îmbrăcat, încălțat. Nici dacă a doua zi mă schimbam, sau plecam așa cum dormisem, sau plecam dezbrăcat. Nu-mi amintesc nici dacă seara, sau dimineața, mă spălam sau făceam altceva din rânduielile cunoscute sub denumirea de toaletă. Din vremea aia nu-mi amintesc decât cum țopăia fiica mea pe fereastră, atunci când mă vedea venind de la serviciu, sau cum ne chema fiul nostru să ne arate „Ita ghighita pe baclon”.
Ce-mi veni? Ce să–mi vină. Îmi veni că acuma, dacă se pune problema să ies din casă, ceea ce presupune să mă schimb de lucrurile cu care stau în casă și să mă toaletez, este o adevărată nenorocire. Cred că întreaga operație durează vreo oră și consum atâta energie încât de-abia mai pot să merg. Iar nenorocirea nu se oprește aici, pentru că seara trebuie să reiau toată activitatea, dar în sens invers. Altă oră de chin și de consum exesiv și nejustificat de energie. Practic, eu nu țin minte nimic din ce fac pe parcursul zilei, dar nu-mi ies din cap momentele de chin prin care trec atunci când sunt nevoit să mă schimb și să ies din casă.
D-aia, atunci când nimic nu mă obligă să ies din casă, nici nu ies. Stau în casă și funcționez cu consum redus de energie. Practic, sunt ca un economizor, nu?!
Acuma îi înțeleg și eu pe cei pe care-i vedeam pe stradă cu paltonul luat peste pijama, cu căciulă pe cap și cu papuci în picioare. Ăia erau oameni care cunoșteau prețul energiei și știau cât de important este să o economisești, nu să o risipești.

Anunțuri

6 gânduri despre „Economizorul

    • E o idee, dar eu as preferea d-alea cu care sa pot si dormi, si umbla. Si imbracaminte si incaltaminte. Daca aflati pe undeva d-astea, sa-mi semnalati si mie. Eventual, sa-mi iau un cort d-ala de dormit si sa umblu … cu cortu’.

  1. M-ați stârnit cu începutul postării de mai sus. În mod cert nu-mi amintesc dacă aveam în apartament cine știe ce chestii care mă deranjau sau mă încântau pentru moment, ori cât de rău „mi-a picat” atitudinea șefului direct pe timpul zilei respective, sau discursul prezentat la televizor spre „știința nației” ! Îmi amintesc însă limpede cum mă strângea în brațe fiul (care bineînțeles că la fel ca în orice familie normală era și a rămas „puiul mamei”, când am stat lângă el și l-am ținut în brațe atunci când „un criminal de medic” i-a scos polipii, sau când fiica a avut primul eșec într-o activitate de care presupunea că depinde viitorul ei, iar eu, prezumtivul zbir în loc să o cert și să o umilesc, am luast-o în brațe și am pupat-o pe frunte ! Mi-aș dori să nu uite nici ei momentele alea, dar nu mi-aș permite să le sduc aminte niciodată … Ar fi o lipsă de ”sportivitate” din partea mea !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s