Marele premiu

Ca orice ființă umană, pe parcursul trecerii mele prin această viață, am primit și eu o grămadă de premii. Nu le-am acordat importanță. M-am lămurit de foarte tânăr că, adeseori, premiile nu au nici-o legătură cu motivația reală a acordării lor. Dacă până și premiile NOBEL se acordă pe bază de considerente politice, cum să ne mai mirăm că se acordă premii nu neapărat pentru că ar fi copiii meritorii, de exemplu, ci pentru ca școala și, implicit, cei care lucrează acolo, să se poată lăuda cu premianții. Mă rog, ăia mici iau de bune premiile, nu sunt ei de vină, ba ei chiar sunt meritorii, numai că nu de aia li se acordă premii.
Eu am avut norocul să nu mă fi împopoțonat Dumnezeu cu satisfacții oferite de premii. Le-am primit, m-am bucurat atunci, pe loc, și atât. Pentru mine, premiile adevărate sunt cu totul altele.
Un astfel de premiu a fost atunci când, văzându-mă după 20 de ani, niște oameni cu care lucrasem înainte de ‘90, cărora le fusesem șef și cu care mă purtasem „aspru dar sever”, ca să citez și eu o glumă militară, nu mi-au sărit în cap, ci mi-au sărit brațe. Aia am considerat eu a fi premiu pentru perioada cât lucrasem acolo.
Aș putea da și alte exemple, dar nu mi-am propus să-mi scriu singur necrologul, așa că sar la ceea ce aș putea considera a fi MARELE PREMIU.
Cine vrea să înțeleagă ce urmează, este obligatoriu să fi citit cel de al patrulea roman condensat intitulat „Cătălina”. Finalul era așa: ” Și când mă gândesc că, în adolescență, pe Cătălina o bătuse gândul să se călugărească …”.
Ca toate personajele romanelor mele condensate, Cătălina este un personaj real, viu, activ. Am cunoscut-o direct, nu am inventat nimic. Ei, bine, MARELE PREMIU mi-a fost oferit chiar de Cătălina, sub formă de întrebare. M-a întrebat mirându-se, de fapt: „Așa e, da’ nu-mi dau seama de unde ai știut! Când ți-am spus eu ție asta?!
Adevărul este că nu-mi spusese niciodată, așa că mirarea ei era îndreptățită. D-aia zic că ăsta ar fi MARELE PREMIU. Pentru că eu am înțeles ce trăise ea în tinerețea aia crudă, căci tânără este și acuma, din niște frânturi de propoziții, din niște priviri lăsate în pământ. Mă ajutase să înțeleg acel non-verbal despre care am scris eu tot azi, cu titlul „Provocare științifică”.
Zău dacă nu-mi vine să mă auto-laud singur, pe mine să mă.

Anunțuri

Un gând despre „Marele premiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s