Pregătiri de revelion

La etajul de deasupra s-a mutat un vecin nou. De o săptămână, am impresia că dărâmă apartamentul! Chiar, mă mir de ce l-o mai fi cumpărat! Niște mașini uruie continuu, tavanul și pereții vibrează. Nu m-aș mira dacă ne-ar pregăti o mare surpriză chiar pentru noaptea de revelion. Căci, sincer, n-am mai beneficiat niciodată de bucăți de tavan căzute direct în farfuria cu piftie, chiar în noaptea de revelion. Continuă lectura

Plagiatorul

Iată, se dovedește că ăla mare, prost și ticălos nu este numai nesimțit, ci mai și plagiază. L-a plagiat pe înaintașul lui, în privința metodelor de amânare a deciziilor foarte importante pentru țară, dar care-l deranjează pe el la interesele sale pur personale. Vine cu propuneri de un leu, în care nu cred nici cei propuși, ca să nu mai vorbesc că nici n-ar primi în parlament decât, eventual, votul ușierului.
Păi, bine, mă, nesimțitule, nu puteai să adopți o metodă originală de amânare și să nu plagiezi? De exemplu, puteai să invoci faptul că ai de dat niște meditații și n-ai timp de numirea guvernului, decât după ce le termini.

Demisia din PNL

Dacă aș fi fost membru PNL, d-ăla cu carnet, nu gurist, azi mi-aș fi dat demisia, după ce aș fi văzut-o glăsuind pe tovarășa președintă intermediară, că nu pot să-i zic interimară, acompaniată de un duo de un asemenea caraghioslâc, încât ar putea fi folosiți ca model pentru ridicarea monumentului umorului involuntar și inconștient. Pur și simplu nu aș mai fi suportat să fiu parte a unei grupări care scoate bulbuci urât mirositori, indiferent despre ce e vorba, fără nici-o legătură cu subiectul pe marginea căruia scot ei sunete nearticulate. Continuă lectura

Încă un șut în curul lui Klaus

Dom’le, or a înebunit omenirea, or avem de a face cu o operație pusă la cale de comuniști. Altminteri nu-mi explic cum de s-a găsit acuma toată lumea să-i dea șuturi în cur minunatului Klaus cel democrat și curat ca lacrima … crocodilului. Ia uite cel mai nou șut, conform presei, de data asta presa de la ea, de acolo, din democrație, nu asta dâmbovițeană: Continuă lectura

Valoarea leului

Am văzut în alea zece secunde cât mă uit eu la televizor ceva referitor la zodii. Dom’le, dacă o fi adevărat ce ziceau vorbitorii ăia, cred că oamenii ar trebui să facă o petiție, eventual una d-aia on-line, că se poartă, prin care să ceară să se nască toți în zodia leului. Păi, am văzut că ăia din zodia leului au numai succes în orice fac, oricând, indiferent de vreme și de vremuri. Nu mai spun că au noroc cu carul, iar de calități nici nu mai pomenesc, că ăștia au toate calitățile, nu numai alea de pe Pământ, ci toate calitățile din Univers. Continuă lectura