Valoarea leului

Am văzut în alea zece secunde cât mă uit eu la televizor ceva referitor la zodii. Dom’le, dacă o fi adevărat ce ziceau vorbitorii ăia, cred că oamenii ar trebui să facă o petiție, eventual una d-aia on-line, că se poartă, prin care să ceară să se nască toți în zodia leului. Păi, am văzut că ăia din zodia leului au numai succes în orice fac, oricând, indiferent de vreme și de vremuri. Nu mai spun că au noroc cu carul, iar de calități nici nu mai pomenesc, că ăștia au toate calitățile, nu numai alea de pe Pământ, ci toate calitățile din Univers.
La început mi-a venit să-i iau în derâdere pe ăia care vorbeau, dar mi-am adus aminte că și eu sunt leu. Apoi, mi-am adus aminte că, într-adevăr, leul are noroc cu carul. Doar un exemplu aș da. Mic, de-abia scăpat de barza mea cosmică în lumea asta, am început să fac pe zmeul. Într-o bună zi, m-am dus la dudul de la poartă, m-am agățat cu mâinile de o creangă care atârna în jos, iar cu picioarele am început să mă urc pe trunchiul dudului, astfel că, la un moment dat, eram cu picioarele în sus și cu capul în jos. Cred că, văzându-mă așa, dudul a pufnit în râs și, de atâta râs, n-a mai putut să țină craca de care eram agățat cu mîinile. A scăpat-o, aia s-a rupt, iar eu … Am uitat să spun că, pe jos, prin curte, era pavat cu niște pietroaie mari. Pe alea am căzut eu.
Își poate imagina cineva ce s-ar fi ales de mine … dacă n-aș fi fost leu!? Fiind leu, însă, imediat au apărut mama, mami și ma’mare. M-au luat în brațe, m-au dus în pat și a început fiecare să-și îndeplinească responsabilitățile. Responsabilități pe care nu le-ar fi avut, dacă eu n-aș fi fost leu, nu!? Mami a început să-și frângă mâinile și să plângă de-mi făcea concurență mie. Ma’mare a adus repede o candelă, o cană cu apă, niște cărbuni, o lumînare și a-nceput să-mi descânte. Doar mama se uita mustrător la mine, din ochii ei țâșnind spre mine întrebarea „Nu ți-am zis eu să nu te mai sui în copac?!”. Cred că și-au îndeplinit bine responsabilitățile, căci n-am rămas nici cocoșat, nici șchiop, nici chior deși am continuat să mă urc și-n duzi, și-n plopi, și-n corcoduși, dar nu știu dacă ar fi fost de ajuns ce au făcut ele, dacă n-aș fi fost eu leu.
Nu mai dau și alte exemple, cred că cititorii s-au lămurit că, într-adevăr, e nevoie de petiția aia prin care să ceară toți oamenii să fie lei.
Dincolo de norocul de care vor beneficia pe tot parcursul vieții, dincolo de succesele de care se vor bucura, indiferent ce vor dori să facă în viață, mai există un mare avantaj al leilor. Lei fiind, pot ajunge politicieni. Căci, cred că de aia se spune despre ei că sunt … de doi lei!

Anunțuri

2 gânduri despre „Valoarea leului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s