Întrebare pentru serei

Mă, nea sereiule, trăiț’-ar neamu’,
Mă, io dac-aș fi în locu’ lu’ matale, n-aș putea să dorm până n-aș lămuri chestia asta. Că constituția a călcat-o în picioare fiindcă știe că pe români îi doare-n pix de chestia asta, ei nici nu știu ce scrie-n constituția aia, ca și Luluța, de fapt, am înțeles până și io.
Mă, da’ cine i-a împins așa de tare de la spate de a ieșit el în stradă, iar Luluța a luat-o la trap prin televiziunile pe care le stabilise el că numa’ alea sunt din România, încă de când era catindat!? Și cu ce-l are la mână pe el, de l-a pus în postura aia tipică de bolșevic, taman acuma când apucase să zică și el cuvântu’ democrație?! Ce anume dân ordonanța aia îl călca pe interes pe ăla de l-a împins de la spate, ca când i-ar fi dat brânci?! Că, vorba aia, ordonanțe d-alea mai dăduse și guvernul lui, și alte guverne, iar pe români tot în pix îi duruse și nici Luluța nu zisese nici pâs. Iar vrăjeala aia cu „Aoleu, ne atacă violatorii dacă îi grațiază!”, nu ține. Nu de alta, da’ dacă faci un sondaj cinstit, vei constata că numărul ființelor care ar dori să fie violate este mai mare decât numărul celor care n-ar vrea. N-am zis degeaba „ființe”, că nu discutăm doar despre femei, nu?! Asta cu violul era femeiască în dictatură, acuma e democrație, ce mama dracului! Dacă nu mă crezi, fă repede sondajul ăla de ți-l zisei io! Fă-l chiar acolo, în arena circului galactic!
Asta zic eu, mă, nea sereiule, să afli. Ca să poți să dormi și matale și pe urmă, după ce afli, nu numai înainte. Cine i-a împins, bre, de la spate de le dete chiar brânci!?

p.s. Ia vezi bre, nea sereiule, n-o fi cumva ăla cam nătăntol de umblă prin țară și le spune românilor ce rău, obraznic, măgar, chiar câh este guvernul care-i permite lui să doarmă în România, în loc să-i dea un șut în cur să-l trimită la el acasă, în „Patria lu’ democrație”?!

Anunțuri

Un gând despre „Întrebare pentru serei

  1. dac-aș fi în locu lu nentu sereiu, aș răspunde că pe neica Ciolannis îl cam împinge foamea de la spate, că de-aia își face tot felu de îmbunătățiri la spațiile locative din dotare, că vorba aia – cine-mparte, parte-și face… luluța la fel !
    Da-l mai împinge și chestia că-l scapă pe dragNea Liviu din mâini, că dacă n-are pârghia aia cu „abuzul…” rămâne cu buzele umflate și neabuzate…luluța, la fel !
    Și poate că-l mai împinge-n horă nește chestii cu nește impozite pe care unii de-aici, dar de-afară, ar cam trebui să le plătească și nu prea le plătesc – asta-i oltenească – olteanul când n-are nu zice „n-am” ci zice „nu prea am”, așa ca chestie… și pe luluța cine-o ține mare și tare în fruntea bucatelor și păcatelor ? Tot ăia de-afara care se-nvârt pe-aici să fure ce-a mai rămas… apropos – ce-a mai rămas de furat? ceva, ceva a mai rămas, altfel nu s-ar bate pe… ciolan. Altfel n-ar mai schimba stema României în secera și… ciolanul ! Și luluța e-n toate!
    Dar nentu serei e părtaș la toate, cum erea odată partidu „în toate și-n cele ce sînt…” Și n-ar trebui să fie ! Și-ar trebui să le dea peste labe și peste bot la ăia care sunt … peste tot ! Dar nu le dă ! De ce? Vorba lu nentu Dorel – de-aia !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s