Băieții sunt de vină

De o vreme încoace, mi se tot opresc ochii pe ființe umane de genul feminin care mă izbesc prin tristețea lor. Pe unele le-am văzut pe stradă, pe altele pe la locurile lor de muncă, iar destule le-am văzut făcând ca toate alea prin diverse piețe pe unde erau trimise să protesteze. Gimnastica aerobică pe care o fac ele acolo, cu zâmbetul lipit de față ca un abțibild, nu mă păcălește pe mine. Din ele țâșnește o tristețe cu iz de disperare. La fel cum țâșnește și din alea care umblă pe stradă îmbrăcate mai mult dezbrăcate, și din alea care se află la volanul câte unei mașini de teren, primite cadou de la vreun nanogenar intrat în politică, acolo unde el a înțeles că asta înseamnă să faci politică, să-ți lași nevasta și să iei una d-asta tristă, îmbrăcată dezbrăcat. Continuă lectura

Anunțuri

Corectând un corector

Un tovarăș foarte telectual, cu aranjamente firești cu foștii comuniști, pe care-i lingea pe unde … aveau ăia nevoie, de la care s-a ales și cu niscai stipendii barosane în 1990, dete o fugă la UE să mai pârască oleacă guvernul României, ca când nu l-ar fi pârât destul MARELE ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT, marea procuroare care-și cară alcoolul cu ea în cearcăne și alți limbiști profesioniști. Continuă lectura

Credibilitate românească

După ce am re-semnalat articolul „Demnitate de împrumut”, postat în urmă cu doi ani, am avut un dialog cu un coleg pe tema demnității. Rezulta că nu vom putea fi niciodată credibili, atâta vreme cât suntem lipsiți de demnitate. Iar omenirea ne vede și ne tratează după cum merită să fie tratați cei lipsiți de demnitate, cei care, firesc, nu sunt credibili.
Am găsit o mostră de „credibilitate românească”. Acea credibilitate care rezultă din faptul că „una zicem și alta fumăm”! Este un extras dintr-un interviu cu un candidat la șefia PNL. Continuă lectura

Calculatorul pe roți

Am văzut mai multe mămici cărându-și bebelușii pe piept, atârnați într-un fel de hamuri prinse pe umerii lor. Pe umerii mămicilor, că bebelușii stăteau cu fundulețul în ham și piciorușele le atârnau în văzduhul înconjurător. Cred că voi urma și eu modelul acelor mămici, doar că în loc de bebeluș îmi voi căra calculatorul. Deși, cred că ar fi mai simplu să-mi iau un calculator pe roți. De ce? Ca să-l am la mine atunci când umblu brambura prin lume și-mi apar în fața ochilor situațiile care mă inspiră. Altminteri, pățesc ca acuma. De trei zile mă tot screm să descriu ce am văzut, dar nu reușesc. Și, pe zi ce trece, se tot estompează ceea ce vroiam să zic. Dacă aș fi avut calculatorul la mine atunci, mamă câte aș fi scris. Acuma, însă, scriu de curiozitate. Sunt curios ce-mi mai amintesc. Continuă lectura