Trupele comsomoliste de protest

Până în 1989, existau o mulțime de forme de organizare a pregătirii populației pentru apărarea țării. Existau structuri teritoriale, pe domenii de activitate, pe categorii de populație. Nu este exclus să fi fost și altele, care nu-mi trec mie prin minte, eu neavând tangență cu așa ceva pe vremea aceea.
După 1990, toate astea s-au evaporat. Noroc, însă, cu democrația asta nouă, care, iată, ne-a permis să ne îmbogățim cu niște trupe comsomoliste de protest. Mă rog, astea nu sunt pentru apărarea țării, da’ ce contează!? Nu știu dacă sunt organizate pe divizii, pe regimente, pe batalioane, sau pe legiuni. Mai degrabă sunt tentat să cred că sunt organizate pe cohorte.
Că sunt comsomoliste se vede după obiectivele pe care și le propun, identice cu obiectivele pe care și le propuneau comsomoliștii. În esență, este vorba de “JOS!”, cam la atât reducându-se ideologia lor. Ei vroiau jos guvernul, dar, dacă-i întrebai de ce, riscai să fii arestat și dat pe mâna unui tribunal popular. Vroiau tribunale ale poporului care să-i condamne pe toți cei care nu erau comsomoliști, sau care-i întrebau pe comsomoliști ce vor să facă. Ei erau tot timpul pe străzi, cu pancarte, strigând slogane.
Bine-nțeles, seara se retrăgeau într-o speluncă, acolo unde veneau niște bolșevici, cărora comsomoliștii le dădeau raportul și primeau noi misiuni. Iar la sfârșit, se lăsa cu vodcă.
Ce ar fi nou acuma? Acuma, pe lângă tribunalul poporului, căruia i-au schimbat numele în DNA, spelunca a fost înlocuită cu feisbucile, iar trupele comsomoliste clamează că vor stat de drept. Dar, la fel cum ăia de demult nu știau ce-i aia stat de drept, crezând că e un stat menșevic, burghezo-moșieresc, nici ăștia de acum nu știu, crezând că statul de drept este un stat care-ți dă voie să-l altoiești cu dreapta pe cel care nu-i de partea ta, indiferent dacă ăla este vidanjor, profesor universitar, sau judecător la Curtea Constituțională. Pentru comsomoliștii de demult, o duduie decorată de Stalin era mai presus de orice și de oricine. La fel e și azi.
Am văzut la televizor niște oameni care comparau trupele comsomoliste de protest cu legionarii. Ce eroare! Păi, legionarii, la începuturile lor, aveau repere demne de luat în seamă. Ei apelau la argumente legate de credință, la argumente de natură istorică, la elemente sacre, naționale. De-abia mai târziu, când li s-au alăturat o grămadă de limbiști de vocație, dornici de parvenire, și ceva fanatici, s-a transformat mișcarea lor în ceva condamnabil.
Auzit-a cineva vreun argument sacru, național, sau istoric, sau legat de credință în sloganurile trupelor comsomoliste de protest?!? Ca să nu mai zic că sloganurile înscrise pe pancartele lor sunt în totală în contradicție cu ceea ce scot pe gură. Căci, cum dracu să pretinzi domnia legii, încălcând legile?!? Probabil, bolșevicii care-i dirijează le-or fi spus să nu-și facă probleme de natură logică, întrucât eventualele inadvertențe le purifică liderii lor … dormind în parlament, ba chiar le șterge cu pufoaica roșie însuși inspiratorul lor, marele orator … din fălci. Doar de mască, pentru prostirea prostimii, câte unu mai scoate câte un urlet cu „Jos comunizmu!”.

Anunțuri

2 gânduri despre „Trupele comsomoliste de protest

  1. TU ESTI MAI INTERNATIONALIST….UNII II NUMESC PE ASTIA TINERII FRUMOSI ETC.EU II NUMESC GENERATIA PUNGESHTI…CUM PROTESTAU AIA ACOLO,CE LOGISTICA AVEAU,,,,TRAIASCA ioana de arc,ANA PAUKER,SANDRA SEZLONG ,CL.ARMANDSI J.CIOLOS-CEARDAS…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s