Calculatorul pe roți

Am văzut mai multe mămici cărându-și bebelușii pe piept, atârnați într-un fel de hamuri prinse pe umerii lor. Pe umerii mămicilor, că bebelușii stăteau cu fundulețul în ham și piciorușele le atârnau în văzduhul înconjurător. Cred că voi urma și eu modelul acelor mămici, doar că în loc de bebeluș îmi voi căra calculatorul. Deși, cred că ar fi mai simplu să-mi iau un calculator pe roți. De ce? Ca să-l am la mine atunci când umblu brambura prin lume și-mi apar în fața ochilor situațiile care mă inspiră. Altminteri, pățesc ca acuma. De trei zile mă tot screm să descriu ce am văzut, dar nu reușesc. Și, pe zi ce trece, se tot estompează ceea ce vroiam să zic. Dacă aș fi avut calculatorul la mine atunci, mamă câte aș fi scris. Acuma, însă, scriu de curiozitate. Sunt curios ce-mi mai amintesc.
Mergeam spre … uite că nu mai știu. Cred că mergeam … încolo. Deodată, mi-au apărut în cale o duduie ce părea bunică, dar ar fi putut fi și mamă, cu un băiețel de vreo 6-10 ani, dar putea fi și mai mare, sau mai mic. Cred că ei veneau de … dincolo. Bănuiesc că ei vorbeau, dar eu eram în războiul ăla informațional conceput de mine. Ăla în care gândurile ți se războiesc cu toți și toate, în timp ce tu habar n-ai unde te duci și de ce. Ca de obicei, supraveghetorul meu celest a avut grijă să mă trezească în clipa meritorie. Căci, chiar atunci, bunica aceea care ar fi putut fi și mamă, îi spunea băiețelului care-i era nepoțel, dar ar fi putut să-i fie și fiu: “Ca să știi cum să te porți frumos în societate”.
În clipa aia m-am trezit, pentru că în mine s-a produs un cutremur. Sunt sigur că nici Institutul Național de Seismologie și nici măcar ăia care au lansat avertismentul referitor la un cutremur care ar fi dus la dispariția Pămîntului, nu le spun numele că nu merită, șeful lor fiind un potlogar libidinos, nu au sesizat cutremurul din mine. A fost atât de puternic, încât, în urma lui mi-a încolțit în cap o întrebare. M-am întrebat ce aș înțelege eu, acuma, la vârsta de … hai, hai, fără d-astea … Deci, ce aș înțelege eu, acuma, la vîrsta asta, dacă mi-ar zice cineva așa ceva.
Să fie-al dracu’ dacă aș înțelege ceva! În schimb aș fi asasinat-o pe bunica aceea care mi-ar fi putut fi și mamă, cu întrebări. De exemplu, aș fi întrebat-o ce este aceea societate. Iar după ce ar fi încercat să mă lămurească aș fi întrebat-o în fața cărei părți a societății trebuie să mă port frumos, în fața celei de la grădiniță, în fața celei de la piață, în fața celei de la magazinul de peturi, sau în fața celei din Piața Victoriei? Pentru că, nu-i așa, purtarea mea frumoasă diferă esențial în funcție de cei față de care trebuie să mă port eu frumos.
Nu mai continui, pentru că mie nu mi s-a oprit instalația de pus întrebări nici acuma, dar ceva nu mă lasă să descriu aici tot ce-mi trece prin cap. Nu de alta, dar nu m-aș mira dacă nu numai cei care scriu porcărele în spațiul nimănui vor fi urmăriți de … urmăritori, ci și cei care le citesc. Iar eu nu vreau să-mi bag cititorii în pușcărie, ca să se bucure ăia care cică nu vor mai fi locuri libere și pentru ei în pușcărie și scapă. Am rămas în cap cu gândul cumplit că, iată, este cu mult mai greu să fii d-ăla mic, decât moș, ca mine. Asta, deși, până de curând îi tot invidiam pe ăia mici, zicând că pe ei îi doare-n pix de tot ce se întâmplă în jurul lor. Pe dracu! Mi-am imaginat cum este să fii bombardat tot timpul, ba de părinți, ba de bunici, ba de profesori, cu tot felul de lozinci precum cea care m-a cutremurat pe mine, iar tu să nu-nțelegi ce mama dracului vor de la tine, că tu nu vroiai decât să joci șotron, sau să sari coarda, sau să joci leapșa pe cocoțate. Căci, chiar așa, de unde să înțeleagă ăia mici ceea ce noi înșine nu înțelegem!? Sunt sigur că dacă aș fi luat-o la întrebări pe bunica aceea care ar fi putut fi și mamă, încercând să o fac să-și dea seama că nici ea nu știe ce-i cere nepoțelului care i-ar fi putut fi chiar fiu, or ar fi bufnit-o râsul, or și-ar fi dat ochii peste cap, or m-ar fi făcut cu ouă și oțet, or ar fi strigat „Săriți, mă violează!”. În ăst răstimp, singura ființă cu adevărat înțeleaptă, adică băiețelul, ar fi început să joace șotron, profitând de faptul că era desenat unu pe trotuar. Iar în sinea lui s-ar fi gândit că, totuși, e destul de greu să-i educi pe oamenii maturi. Pricep greu!
La sfârșitul acestei întâmplări am concluzionat că nu e cazul să mă mai văicăresc, nu e cazul să mai tot caut soluții de a redeveni copil. E mai simplu acuma. Acuma, nu mai încearcă nimeni să-mi bage în cap lozinci al căror înțeles nu le este cunoscut nici lor. Căci, acuma, cei din jur mă privesc galeș, mai galeș decât își privesc proprii copii, și-și zic „Lasă-l, bă, că ăsta nu-nțelege nimic! Lasă-l în pace! Zi-i bravo moșule și lasă-l!”

Anunțuri

4 gânduri despre „Calculatorul pe roți

  1. Cu certitudine este cu mult mai greu să fii d-ăla mic – așa după cum spuneți. Pe când aveam cinci ani și mergeam cu tata pe drumul Râmnicului, într-o rată marca Molotov, l-am atins fără să vreau pe un cetățean care stătea pe scaun (pe vremea aceea copiii stăteau în picioare și adulții pe scaune, nu invers precum astăzi). Moment în care tata îmi zice: vezi să nu-l incomodezi pe dânsul! Am stat o zi întreagă și mi-am spart capul ce o fi aia incomodat… De atunci, am încercat să stânjenesc cât mai puțin pe cineva străin, chiar dacă societatea nu m-a „pedepsit” cu aceeași monedă…

    • Mi-ati adus aminte de cele ce si ai mei ma invatau. Eu n-am stiut NICIODATA ca pot sta pe scaun, iar langa mine sa stea in picioare un om matur, la care eu sa ma uit ca la un obiect, fara sa-i cedez locul. D-aia zic atunci cand arunca unii vina numai tineri pentru toate prostiile care ei chiar le fac, ca ar trebui sa ne uitam si la parintii acelor tineri. Caci, copiii fac, IN SPECIAL, ce vad la cei mari si mai putin ce LE SPUN cei mari.

  2. Lipseste al treilea „i” la copii. – art hotarat la plural; si asta trebuie sa-i invatam chiar daca noi nu am invatat la vremea scolii generale. Si uite asa se aduna „goluri peste goluri in educatie, comportament, respect, etc.” De aceea suntem asa de usor manevrabili caci nu avem propria „busola”

    • Asta seamana cu „sa te porti frumos in societate” daca nu spui la care „copii”, ca am scris de multe ori cuvantul asta in text, in unele locuri este cazul de 3i, in altele numai 2i. In plus, mai face si laptopul fitze si, adeseori, scrie cum vrea el si observ dupa o juma de an.
      Inteleg din ce spui ca d-aia sunt trupele comsomoliste de protest in arena circului galactic, fiindca nu stiu cand se scrie copii si cand se scrie copiii. Sau, fiindca n-au busola?!?
      Oricum, mi-ai adus aminte de un colonel de pe cand eram eu cadet. Eu ii spuneam ceva important, dupa parerea mea, el ma asculta iar la sfarsit imi atragea atentia, foarte serios si grav, ca am un nasture deschis la camasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s