Sovietizarea a doua-2

Este vorba de sovietizarea României. Prima a început în 1945, cu acordul și cu contribuția celui care era rege atunci, care a și fost decorat de tovarășul Stalin pentru contribuția lui la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Sovietice. Aia a ținut până s-a găsit comunistul Gheorghiu-Dej, susținut și de alți comuniști, să scoată trupele sovietice din țară. Acuma îmi dau seama că Gheorghiu-Dej a fost acuzat pe nedrept că ar fi fost omul sovieticilor. El, de fapt, era omul americanilor. A scos trupele sovietice ca să facă loc celor americane. Desovietizarea a continuat mai abitir pe vremea lui Ceaușescu pe care cred că de aia l-au omorât românii. Cum să stea românii nesovietizați!?
A doua sovietizare s-a produs cu ajutorul fraților de arme ai tovarășilor sovietici, respectiv cei americani, cei cu ajutorul cărora România a fost declarată țară învinsă pe veci. A doua sovietizare s-a încheiat astăzi, când tovarășul ministru al justiției a raportat cu supușenie tovarășului secretar general al trupelor comsomoliste de protest și tovarășului reprezentant special al PC…USA că ordinele lor au fost îndeplinite întocmai și la timp. Adică, așa cum a ordonat tovarășul secretar general al trupelor comsomoliste și cum a ordonat tovarășul reprezentant special al PC…USA, atunci când ÎNTÂMPLĂTOR s-a dus la biroul tovarășului ministru taman când tovarășul ministru își pregătea raportul de 19 pagini prin care ne aducea la cunoștință ce a zis CCR pe 14 pagini. Mai avea să pună ceva la final și taman atunci a venit, ÎNTÂMPLĂTOR, reprezentantul special al PC…USA și i-a dictat ce să scrie în încheiere.
Așadar, reprezentantul special al PC…USA poate raporta la Mos…hington că a doua sovietizare s-a încheiat cu succes, iar cei numiți aici cu misiuni sunt bine merci și fac ce li se ordonă, fără teamă de vreo lege românească, fără teamă de vreo Constituție românească, sau de vreun ministru românesc, fără teamă de vreun parlament românesc, căci trupele comsomoliste veghează.
Jos comunizmu! Ăăă, pardon! Ia uite ce zisei! INVERS vrusei să zic!
P.S. Dacă vreun cititor nu înțelege acest text îi recomand prietenește să nici nu mă întrebe ce am vrut să spun. Să citească ce a spus astăzi ministrul justiției.

Anunțuri

4 gânduri despre „Sovietizarea a doua-2

  1. Constatăm că tot ce era neclar a devenit foarte clar. O autoritate judecătorească a purces la încălcarea principiului separării puterilor în stat, iar domnul ministru care a considerat oportună evaluarea ne anunță că nu este oportună schimbarea din funcție! De ce? Simplu avea o sulă între coaste, specială pentru lumea a III-a, poziție din care nu vom scăpa niciodată fiindcă ne place să fim… sovietizați.
    Este cumva întâmplătoare înmânarea foii de parcurs (?!?) de către „invadatorii” de la Palatul Victoria premierului Grindeanu TOT ASTĂZI?

  2. UN PARANOIC ESTE INTREBAT CAT FAC 2X2. EL RASPUNDE „5 SI POT SA DEMONSTREZ ASTA”….UN SCHIZOREN LA FEL. EL RASPUNDE „SA FACA 3,… SA FACA..5,…CAT VRETI VOI”… UN NEVROTIC LA FEL. EL RASPUNDE „4,DAR TARE MA ENERVEAZA CHESTIA ASTA”.
    TOV. TUDOREL TUDOREL LA FEL. EL RASPUNDE „AR FACE 4, DAR NU E OPORTUN SA FACA ATAT”.

    • Iata un comentariu mai tare si mai lamuritor decat articolul. Chiar m-a batut gandul sa sterg articolul si sa las doar comentariul, dar, mi-am dat seama ca cititorii, macar unii dintre ei, n-ar intelege despre ce e vorba. Asa ca … ramane si articolul, desi … nu e prea oportun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s