Copaci și oameni

Sunt peste 70 de ani de când trăiesc printre copaci. Nu, nu sunt pădurar, nici nu locuiesc în codru, dar, peste tot pe unde m-a preumblat viața, au fost destui copaci în jur. Pe mulți i-am plantat chiar eu, pe alții i-am udat. În foarte mulți … m-am cățărat! Dar, deși mi-au căzut ochii pe copaci atâta amar de vreme, de-abia astăzi m-a izbit ceva la ei. Astăzi, când am ieșit din casă și am străbătut agale cartierul, întrebându-mă de ce oi fi ieșit eu afară și, dacă tot am ieșit, încotro să o iau și ce trebuie să fac.
M-a surprins fantastica varietate a acestor viețuitoare. Căci, în concepția mea, și copacii sunt viețuitoare. De la foarte mici până la foarte înalți, de la golași până la înfrunziți de nici nu le mai vezi crengile, de la coroane pline de flori albe, galbene, roz, roșii, ca niște pălării înflorate, până la coroanele sobre ale plopilor. Până și coaja copacilor este diferită, într-o multitudine de modele și culori. Nu mai vorbesc de forma și culoarea frunzelor, că nu am eu atâtea cuvinte!
Ce mai, nu-s eu în stare să descriu ce am văzut! Iar ce am văzut mi-a adus aminte de oameni. Cam la fel de diferiți sunt și oamenii. Poate, diferențele dintre oameni sunt mai puține decât cele dintre copaci. Cu toate astea … Numai copacii sunt toți demni. Da, uneori, unii se apleacă după vânt, dar nu se schimbă, doar se apleacă pentru a lăsa vântul să plece mai repede, să nu se oprească acolo. Pe alții chiar îi frânge câte un vânt turbat, dar nu se dau după el. Și trebuie și ei, copacii, să-și suporte proprii politicieni care ciripesc toată ziua în capul lor, ba, mai și fac în coroana lor. Ei, însă, își văd de ale lor și-i lasă și pe politicieni să ciripească. Nici măcar nu-i gonesc! Astăzi, în parlamentul din copaci luaseră cuvântul vrăbiuțele, guguștiucii, cintezoii și chiar și niște rândunici. Nu știu dacă aveau și rochițe! Ca orice politicieni, vorbeau toți deodată.
Cândva îl întrebam pe Dumnezeu de ce le-o fi zis oamenilor oameni și nu le-a zis salcâmi. Cred că ar fi fost cu mult mai frumoasă viața pe Pământ. Poate a fost prea limitativă acea întrebare, făcând trimitere la salcâmi. Copaci, Doamne, copaci de oricare să-i fi făcut, nu neapărat, sau numai, salcâmi! Atunci, poate, nu și-ar mai fi renegat până și rădăcinile și nu s-ar mai fi omorât între ei după culoarea cojii, sau a frunzelor. Și-ar fi văzut de viața lor, demni, lăsând și celelalte vietăți să-și vadă de viața lor. Atunci, și numai atunci, ar fi trăit și oamenii sute de ani și ar fi înțeles și ei ce înseamnă demnitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s