123

Așteptam autobuzul 123. De obicei, vine în cel mult două minute de la momentul apariției mele în stație, motiv pentru ca soția, care-l așteaptă câte o jumătate de oră, să-mi atribuie cele mai „înălțătoare” calificative referitoare la norocul meu.
Astăzi, cred că 123 știa că trebuie să fac ceva în stația aia și a venit mai târziu, ca să-mi lase timpul necesar. Apăi, dacă tot a întârziat 123, mi-am aruncat ochii pe afișele lipite pe stâlpii și copacii din stație. A meritat să întârzie 123 chiar când eram eu în stație! Căci unul din afișe anunța interesul unei anume firme pentru angajarea de lucrători. După cum era descrisă fișa postului, probabil căutau oameni care să curețe străzile. Ce m-a frapat au fost condițiile pe care trebuia să le îndeplinească doritorii de angajare. La capitolul studii se menționa „Studii minime sau deloc”.
Formularea asta mi-a ridicat o nedumerire majoră. Mi-a fost clar că cei cu studii medii sau superioare nu vor fi angajați, nici dacă mor de foame și ar dori să dea cu mătura pe stradă, dar nu am înțeles cum ar fi fost atrași de acest anunț cei fără studii. Mai ales că punctul de contact al firmei care angaja era sub forma unei adrese de poștă electronică! Le citea altcineva anunțul?
O să vorbesc cu ăia de la RATB să lase 123 să vină imediat ce ajung eu în stație, să nu mai întîrzie, că cine știe ce dracu mai citesc pe afișele alea de nu mai pot să dorm noaptea din cauza nedumeririlor.

Anunțuri

4 gânduri despre „123

  1. E posibil să fie angajați pentru selectarea deșeurilor. Am auzit la știri că UE ne amenință cu amenzi dacă nu reciclăm măcar 50 %.

      • Da, dar copii stiau SA VORBEASCA, nu sa citeasca! Daca ar fi umblat o caravana pe strazi si ar fi anuntat ceea ce era scris pe acel anunt, nu as mai fi avut nici-o nedumerire. Sau, va imaginati ca eu, care am citit anuntul ala, incep si umblu prin cartier, sa intreb „Care nu stiti carte?” si celor care recunosc ca nu stiu ma apuc sa le spun eu ce scrie in anunt?!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s