Izvorul întrebărilor

Zilele trecute am fost la neurolog. Un amic, văzându-mă la ce ușă așteptam, m-a-ntrebat ce caut acolo. „Mă duc să văd dacă e bine, că, știi, neuorologii o mai iau pe lângă drum, uneori” i-am răspuns eu șmecher. Când am ieșit mi-am dat seama că nu fusesem deloc șmecher, pentru că s-a constatat că eu eram perfect, dar neurologul a rămas cam … Bine, bine, era neuroloagă, căci, se știe, când mă duc eu la spital, Dumnezeu bagă numai doctorițe în tură.
Pe când așteptam să-mi vină rândul a apărut un bărbat care mi se părea foarte cunoscut, dar nu știam de unde. Deodată, am avut o străluminare și l-am întrebat „Dom’le, ești ăla care prezintă vremea la …, sau semeni perfect cu el”? “Din păcate, chiar ăla sunt” mi-a răspuns el, zâmbind. De ce-o fi zis “din păcate“?! Ar fi preferat să nu fie el, ci doar să semene cu el?! Păi, semăna perfect, ce-o mai fi vrând!?
N-am așteptat prea mult și l-am atacat “Ce se-ntâmplă domnule cu vremea asta, s-a răsucit Pământul”? Acuma îmi dau seama că va trebui să mă interesez să văd dacă nu există vreun premiu internațional pentru cea mai stupidă întrebare. I-aș sparge cu întrebarea asta. Că, nu cred să mai apară vreunu cu o întrebare de genul „Ce face, dom’le Soarele ăsta, luminează”?
Omu a încercat să-mi răspundă. „Nu s-a-ntâmplat nimic, doar că noi uităm că, în 1974, chiar în luna mai …” a început el, dar eu n-am mai putut să-l urmăresc. N-am mai putut pentru că mi-am adus aminte că, pe mine, în 1969, m-a viscolit pe 13 aprilie, în Mangalia, eu fiind în cămașă cu mâneca scurtă, pentru că fusese foarte cald până atunci. Apoi mi-am adus aminte cum mă dădeam cu sania de pe acoperișul casei de peste drum de a noastră și multe altele.
Așa am descoperit eu izvorul întrebărilor. După ce trăiește intens o viață întreagă, fără să se întrebe de ce se întâmplă toate cele care se întâmplă în jurul lui, la bătrânețe în om se produce o fisură prin care încep să curgă … întrebările. Absolut invers decât trăise toată viața, acuma își pune întrebări în legătură cu tot ce mișcă-n jurul lui. Își pune întrebări și, în același timp, se miră. Căci, uitasem să spun, prin fisura aia izvorăsc și mirările, nu numai întrebările.
Probabil, așa s-a stabilit, să plecăm cum am venit. Nedumiriți, neștiutori și mirați am pășit în lumea asta, nedumeriți, neștiutori și mirați …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s