Am mai descifrat un mister

Dacă mă apuc și descriu doar descifrarea, foarte posibil, mulți cititori nu vor înțelege nimic, pentru simplul motiv că nu știu despre ce mister era vorba. Așa că, mai întâi voi relua misterul. Cei care au citit „La capătul drumului-The bestial bonus” pot sări peste, lor fiindu-le cunoscut acest mister, întrucât l-am publicat în acea carte.

***
Discriminare majoră

E discriminare deoarece … e discriminare și e majoră deoarece e făcută chiar de Dumnezeu, nu e ca aia făcută de soția mea când le tratează pe vrăbiuțe mai atent decât pe mine.
Am mers în lift cu un hăndrălău de vreo doi metri, solid, pleznea cămașa pe el de mușchi. Nu știu cum naiba, când am auzit la ce etaj urcă, în fața ochilor mi-a apărut imaginea unui prichindel care mergea la același etaj, cu același lift, împreună cu bunicul lui. Intrigat, l-am întrebat: “Bă, tu ești ăla micu care mergea cu mine-n lift cu bunicul lui, când venea de la școală?!?”. A zâmbit ca o fată, cât era el de mare și de solid, și mi-a răspuns sfios :”Da, eu sunt”.
Deci, de atunci și până acum au trecut niște ani și peste el și peste mine. Câți au trecut peste el tot atâția au trecut și peste mine. În acest interval de timp, el s-a transformat dintr-un prichindel plăpând într-un vlăjgan solid și frumos, iar eu am devenit mai mic, mai pirpiriu și mai urât.
Păi cum se cheamă asta, Doamne?!? Cum folosești același timp cu unii și cu alții? De ce pe ăla l-ai făcut cum l-ai făcut, iar pe mine m-ai făcut cum m-ai făcut?! Unde-i etica și echitatea dumnezeiască în folosirea timpului?! Ai?! D-aia fac și unii oameni ceea ce fac, degeaba-i mai pui pe alții să-i avertizeze: “Vezi, bă, că te aude/vede Dumnezeu!”

***

Misterul consta tocmai în faptul că nu găseam răspuns la întrebarea adresată lui Dumnezeu privind folosirea aceluiași interval de timp într-atât de diferit cu unii, și cu alții.
Ei, bine, astăzi, când l-am văzut din nou pe cel care m-a făcut să-l iau pe Dumnezeu la întrebări, am descifrat singur misterul. Cum l-a făcut Dumnezeu pe om? După unele afirmații, l-a făcut din lut și a suflat asupra lui, dându-i viață. Dar când se întâmpla asta? Atunci, demult, tare de demult, când nu era nimeni pe Pământ. Apăi, da, mersi! Atunci puteam să fac și eu oameni din lut, că era plin Pămîntul de lut. Dar acuma, de unde să mai ia lut curat? Că au dat oamenii ba cu bombardele, ba cu îngrășăminte, ba cu gunoaie peste tot. De unde lut pur să mai faci oameni? Așa că, a apelat și Dumnezeu la metoda 3R, folosită de oamenii pe care El i-a creat. Adică, recuperează-recondiționează-refolosește. Practic, El ia de pe noi, ăștia mai vechi, ia din înălțime, ia din vigoare, ia din energie, ia din veselie și pune pe ăia mici. Așa se întâmplă că ăia mici cresc, în timp ce noi ne micșorăm, ei devin mai puternici, în timp ce noi devenim tot mai lipsiți de vlagă.

Dacă la sfârșitul lecturării acestor rânduri o să vi se pară că auziți niște râsete, să nu vă mirați. Este râsul curcilor, de care am pomenit în postarea anterioară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s