Puturoasa justiție românească

Rog a se reține că acel puturoasă din titlu nu este sinonim cu leneșă, ci este adjectivul specific pentru ceva care pute, car’va’zică degajă mirosuri pestilențiale. Căci, cam așa se manifestă justiția românească și voi prezenta un exemplu elocvent.
Celor tentați să-mi atragă mie atenția că nu mă pot pronunța în legătură cu justiția, neavând pregătire juridică, le amintesc că nu e nevoie să urmezi facultatea de medicină și nici măcar vreun curs de anatomie pentru clasa întâia ca să poți spune „Uite-o p-aia în curul gol”, atunci când umblă una pe stradă în curul gol. Căci, vor vedea, cam la atâta se rezumă observațiile mele cu privire la justiția românească.
S-a terminat recent un proces care a durat câțiva ani, nu câteva ore. Un proces în care au fost implicați oameni din fotbal, organizații și organisme din fotbal. Una din părți a dat în judecată cealaltă parte și a pretins ceva. Nu dezvolt subiectul pentru că nu m-a interesat, dar n-am cum să nu observ ce și cum a rezolvat justiția romînească în acest caz.
Într-una din fazele procesului, justiția a dat dreptate părții acuzatoare și a stabilit niște sancțiuni drastice pentru acuzați. În faza următoare, justiția românească a stabilit că cei găsiți vinovați, în prima fază, sunt, de fapt, nevinovați și i-a achitat.
De ce am zis eu că justiția romînească pute? Păi, prima chestie a fost că justiția A ADMIS ACȚIUNEA. Car’va’zică, reclamantul a prezentat elemente care au convins justiția că a fost ceva în neregulă și, deci, trebuie judecat și văzut cine a fost de vină, pentru a se face dreptate.
Mai mult de atât, într-o fază ulterioară, chiar s-au stabilit vinovățiile și sancțiunile. Pentru ca, în final, să se constate de către româneasca justiție că cei considerați, tot de justiția romînească, vinovați, sunt, de fapt nevinovați.
Câteva întrebări banale:
-Ce se întâmplă cu cei din româneasca justiție care au admis acea acțiune, acțiune care a consumat timp, energie și FONDURI, în condițiile în care, potrivit deciziei finale a aceleiași justiții, acea acțiune nu se justifica?
-Ce se întâmplă cu cei din româneasca justiție care au constatat că cei acuzați fuseseră vinovați și le stabiliseră niște sancțiuni uriașe, în condițiile în care, ultima decizie a justiției românesti i-a scos basma curată? Cumva, cei din prima fază, au luat decizii pe bază de șpagă, sau sunt totalmente nepricepuți în materie de justiție? Și într-un caz și-n altul, cine i-a băgat în justiție și cum?
-Cum va convinge româneasca justiție că această ultimă decizie, de achitare, este cea corectă, după ce a admis acțiunea, car’va’zică a constatat existența unor elemente de infracționalitate, existență susținută și de prima decizie a justiției romînești, aceea de condamnare a celor acuzați?
Nu vreau să stric somnicul de după masă al pisoilor din cartierul meu că, dacă i-aș întreba, și ei ar pune niște întrebări la care ar sta justiția românească în coadă, în locul mâțelor.

Anunțuri

9 gânduri despre „Puturoasa justiție românească

  1. Foarte adevarat ca justitia romaneasca „degaja mirosuri pestilentiale”, insa ar mai fi de adaugat si faptul ca este partasa directa si promotoare a jafului organizat pentru imbogatirea „baietilor destepti”, tagma din care fac parte si o buna parte din magistrati. Cum altfel s-ar putea explica deciziile instantelor de retrocedare preferentiala si cu celeritate a unor drepturi de proprietate numai catre anumite persoane? Proprietarii de drept nu au nici o sansa de a obtine aceste drepturi in timp rezonabil si sunt practic obligati sa le cedeze „baietilor destepti”. Si in aceste cazuri, ca si in cele mentionate mai sus, sunt „suspiciuni rezonabile” ca justitia este puterea cea mai corupta din Romania.

    • Se confirma ca pestele de la cap se impute. Mai marii si mai tarii zilelor noastre NU au nevoie de justitie corecta, ci de justiiari SANTAJABILI, care sa le faca lor jocurile, indiferent de lege, sau de morala, sau de vreo regula. Si atunci ii lasa sa-si faca de cap, ca sa-i poata santaja cand au ei nevoie. Probabil, DACA ar fi cineva chiar interesat de bunul mers al justitiei si ar veni cu un sistem de testare a calitatilor pretabile muncii in justitie, caci, asa cum nu poate fi sofer oricine, nici justitiar nu poate fi oricine, s-ar constata ca o buna parte dintre cei care se invart prin justitie ar fi fost potriviti oriunde, mai ales la hazna, numai la justitie NU.

  2. există totuși o hotărâre în acest caz care este perfect legală și… normală: ambele părți au fost puse la plata cheltuielilor de judecată… că justiția nu lucrează degeaba, nu ?!?

    • Marinica,
      Dezlegasi misterul, cu accent pe u, nu pe i. Si justitia, capitalista fiind, nu conteaza ce face, ci bani sa iasa. Asa ca, unii zic hăis, alții cea, iar proștii „plătește”.

  3. Lucrurile sunt destul de complicate. Justiția este o instituție la fel cu celelalte instituții ale societății noastre. Este de notorietate faptul că după „revoluție” au apărut o mulțime de „universități private”, marea majoritate având „factăți de drept”. Dacă aveai suficienți bani, obținerea „diplomei de jurist” era foarte simplă! Se știe că pentru a deveni judecător sau procuror, trebuia să treci și prin „Institutul de magistratură”. După 2 ani de studii la institutul respectiv, absolvenții cu medii peste 7 deveneau „judecători”, restul deveneau procurori. Și unii și alții mai făceau 2 ani de „stagiatură”. În final toți devin „magistrați”, noțiune care nu are nici o legătură cu sensul latin al termenului. Sistemul modern al justiției a separat judecătorul de procuror, numai primul având dreptul de a judeca și a da sentințe. Situația actuală a justiției noastre este marcată de situația generală a societății României. Procesul de judecată a ajuns să fie rezolvat de oameni cu o slabă calitate a pregătirii de specialitate. Justițiabilii care au suficienți bani sau protecții obțin sentințe mai ușoare sau achitarea acțiunii în cauză. Cei care nu, mai așteaptă sau primesc condamnarea maximă și li se confiscă tot ce au, chiar și dacă nu au! Aceasta este situația vizibilă. Totuși,mai există și judecători corecți, care își fac datoria cu onestitate, chiar dacă riscă să ajungă și ei „inculpați”! Numai că aceștia sunt din ce în ce mai puțini. În acești termeni s-a judecat și cauza de care este vorba. Greu de știut dacă prima instanță a judecat corect sau cea de a doua. Poate chiar ambele! Fiecare cu banii lui!. Cam asta este, în esență, situația „justiției” actuale a țării noastre!

    • Ati pus punctul pe i in final. Fiecare instanta a judecat „corect”, adica in functie de banii primiti de la partile implicate. Caci, BANUL este MAI PRESUS DE TOATE CELE, mai presus de om, mai presus de dreptate, mai presus de morala. Culmea este ca PROSTIMEA APLAUDA! In mod evident, omenirea, sau cel putin Romania, a intrat in faza in care ESTE CONDUSA DE PROSTI. Caci si cei care mesteca vrajeala cu democratia fac tot ce vor prostii, pentru ca prostii sa-i voteze pe ei, sa o duca ei bine, pe bani frumosi.

  4. În ultimii 20 de ani se manifestă tot mai frecvent ideia că toți românii sunt „deștepți”! Când află că cineva a fost promovat sau numit într-o funcție, un post „bun” sau într-o demnitate înaltă, imediat afirmă:„ Pe cine, mă pe prostul ăla, pe neisprăvitul ăla?” În subsidiar, consideră că el ar fi fost mai bun, mai deștept, mai competent, deși nu l-a văzut în viața lui pe respectivul/respectiva, nu știe despre ce este vorba! Așa se întâmplă că cei care cunosc funcția/domeniul în cauză, sunt specializați sau au o experiență apreciabilă în domeniul respectiv ezită sau refuză să se angajeze în funcția sau în zona dată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s