Cu poalele în cap

În România s-a intrat de ceva vreme în etapa evoluției cu poalele în cap. Este acea etapă în care diverși indivizi, din ce în ce mai mulți, își pun poalele în cap, lăsându-și la vedere dindărătul și produsele specifice, produse naturiste, deci, meritorii, mascând, în felul acesta, partea opusă dindărătului, aia care, în loc de produse naturiste, emană produse cretiniste, de-a dreptul imbecile și toxice.
Cu poalele-n cap a dansat cazacioc pe Constituție marele escroc imobiliar, urlând că vrea stat de drept, ascunzându-și escrocheriile comise cu opusul dindărătului. Cohorte de români și-au pus și ei poalele în cap și au deversat produse naturiste, mascând cu ele duhorile pe care le emanau cu opusul dindărătului.
Iată că zilele astea și-a pus poalele în cap și nea Gigi. Mă rog, în cazul lui, nu este o noutate, cu poalele-n cap fiind modalitatea obișnuită în care se manifestă el mai mereu. Păi, dacă nu și-ar pune poalele-n cap și și-ar da drumul la opusul dindărătului, cred că i s-ar fisura și palatul când l-ar auzi!
Ultima punere de poale-n cap a lu’ nea Gigi a fost în legătură cu campionatul de fotbal. El s-a dus la porți străine să reclame că o regulă, pe care a acceptat-o de la începutul până la sfârștiul campionatului ca fiind bună, s-a stricat imediat ce s-a terminat campionatul și, vezi Doamne, el ar trebui să fie declarat campion, întrucât regula aia s-a mucegăit brusc.
Că și-a pus nea Gigi poalele-n cap nu miră pe nimeni, dar nasol este faptul că o grămadă de români din presa scrisă, aia vorbită și aia imaginată (adicătelea, cu imagini), dar și cohorte de oameni cu diverse alte preocupări și-au pus și ei poalele-n cap vreme de vreo două săptămâni. Ca să fiu sincer, eu cred că dindărătul unui câine maidanez n-ar fi putut debita cretinismele debitate de dindărăturile lui nea Gigi și ale cohortelor de români care s-au angrenat în hora asta.
Și, cum, noi avem vocația de a ne dărâma singuri orice realizare, inclusiv istoria pe care ne-o negăm din 20 în 20 de ani și apoi îngenunchem în fața străinilor rugându-i să ne spună ei cum a fost istoria noastră, și de data asta reușirăm performanța ca, peste câțiva ani, în istoria fotbalului românesc să se scrie că, anul acesta, nici-o echipă românească n-a fost în stare să câștige campionatul fiind nevoie de o intervenție străină care a stabilit cine e campioană.
Ca să fiu inadmisibil de sincer, mă mir că, în acest ultim demers al său cu dindărătul, nea Gigi n-a urlat JOS COMUNIZMU. Căci, nu-i așa, cine nu-și pune poalele în cap ca el, este, evident, comunist.
Mă aștept ca niște joscomuniști să-mi reproșeze și mie că am ceva cu echipa de fotbal FCSB. Nu m-aș mira! În fond, și ei trebuie să-și pună poalele în cap. Nu de alta, dar dacă ar cuvânta cu opusul dindărătului, și ei i-ar fisura palatul lu’ nea Gigi.

Anunțuri

12 gânduri despre „Cu poalele în cap

  1. ROMÂNIA FAŢĂ CU U. E. – O ŢAŢĂ CU POALELE-N CAP
    De revelion, intrarea României în UE a prilejuit două petreceri separate – una a Guver¬nului, cealaltă a Primăriei Capitalei (de fapt a preşedintelui Băsescu!) – un semn clar al felului în care înţeleg politicienii noştri să conlucreze pentru binele „boborului” sau, mai de grabă, un nou episod al războiului dintre palate. Başca faptul că oficialii europeni invitaţi la festivităţi de către Guvernul României, i-au lăsat pe aceştia baltă, trecând în barca preşedintelui, că doar nu degeaba e marinar la bază… Cu câteva zile înainte, cu prilejul prezentării de către preşedinte a Raportului Tismăneanu privind comunismul în România (controversate – atât autorul cât şi opera, şi pe bună dreptate!), am asistat la „scena balconului” cu Corneliu Vadim Tudor şi Horia Roman-Patapievici în rolurile principale, pe post de Romeo şi Julieta, înviaţi şi după nişte ani de căsnicie, când tot omu’ se mai şi păruie.
    Cred că această scenă a fost văzută de zeci de ori de către preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, care, la întâlnirea ordinară din această lună, n-a găsit alceva mai bun de făcut decât să ne oblige să asistăm la o şedinţă a PRM, în care i-a înfierat cu mânie proletară (de fapt, i-a înjurat ca la uşa cortului în cel mai pur stil vadimist) pe Horia Roman-Patapievici, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Stelian Tănase, dar şi pe Virgil Ierunca, socotindu-i trădători de neam şi ţară, revolta sa fiind determinată de un articol favorabil la adresa primului, apărut la sfârşitul lui decembrie 2006 în România Liberă, alt „cuib de trădători”.
    La Giurgiu, primarul, unul Iliescu – altul decât Nea Nelu Cotrocelu’ – fost membru al CC al PCR, fost membru al PSM-ului lui llie Verdeţ şi astăzi mare liberal, a impus nişte taxe în totală contradicţie (şi dispreţ!) cu legislaţia UE în materie de trecere a frontierei. Uite aşa au vrut muşchii lui, altfel de unde le-ar mai da el angajaţilor primăriei prime de zeci şi chiar sute de milioane de lei (vechi, e drept) şi de unde ar mai organiza chefuri cu stripperi pentru angajatele aceleaşi primării, pe care o confundă cu propria-i moşie?
    Cu numai o zi înainte de congresul PNL, madmoasela blondă, Elena Udrea, care are puterea de a numi pe şeful SRl – aşa s-a înţeles din propria-i guriţă – aruncă bomba cu „beletul”, situaţie absolut carageliană, „curat-murdar, coane Fănică!” – pe care premierul Tăriceanu (a nu se înţelege că-l consider pe acesta „uşă de biserică”) i l-a adresat „prietenului” său, preşedintele Băsescu („dragă Traiane”), şi în care îl ruga pe acesta să aibă grijă de un alt prieten (de data asta pe bune, deci fără ghilimele), Dinu Patriciu, aflat la ananghie pe atunci (în urmă cu un an şi jumătate). Dacă aşa stau lucrurile cu adevărat, atunci atât madama cu pricina cât şi preşedintele sunt în prezent penali, cel puţin pentru tăinuire, iar Tăriceanu este şi el penal pentru trafic de influenţă şi, de ce nu, corupţie!
    În fine, avem un preşedinte care, la nevoie, plânge, care-şi cere iertare, deci greşeşte şi care nu prea ştie multe din câte ar trebui să ştie un preşedinte de ţară („Neştiinţa nu-i o dovadă, ignoran¬ţa nu-i un argument” – a spus Spinoza), fapt recunoscut chiar de domnia sa în legătură cu gafa făcută la alegerea preşedintelui CSM, pe care a influenţat-o în mod decisiv (şi, evident, ilegal!). Başca faptul că „latră” gura fără el (la summit-ul NATO de la Riga a bătut câmpii cu graţie, şi-a arătat ruşilor colţii şi muşchii lui de Popeye Marinarul, precis a mâncat spanac atunci, fără să-şi dea seama că Putin poate pune cu botul pe labe întreaga Europă în câteva zile, fapt confirmat zilele acestea când a închis pentru câteva ore conducta de gaz către Germania – şi nu din vina acesteia, iar în prezent între Rusia şi Germania sunt relaţii extrem de tensionate).
    Aproape de fiecare dată gând preşedintele deschide gura spune, dacă nu o prostie, cel puţin ceva şocant, de genul „Dacă te urci pe masă am să-ţi arăt!” (către o ziaristă) sau „Vezi ce poate să întrebe un găozar dintr-ăştia?” (despre un ziarist). Şi atenţie, vorbim de un preşedinte de ţară cu foarte mult „lipici” la popor! Nu-i aşa că ‘fiecare popor îşi are conducătorii pe care şi-i merită?” (Karl Marx).
    Aşadar, iată cum ne prezentăm noi la intrarea în UE! Interesant este faptul că acest comportament este, se pare, o tară congenitală a clasei politice româneşti şi chiar a acestui popor, tară agravată fireste de cei 45 de ani de comunism. Căci iată ce scria Octavian Goga, în toamna anului 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial total nepregătită, tocmai din cauza corupţiei ce cuprinsese întreaga clasă politică, chiar şi Casa Regală: „Ţară de secături,ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii cari s-au vândut o viaţă-ntreagă, deputaţii contrabandişti! Nu ne prăbuşim din cauza numărului duşmanului, nici din cauza armamentului său, boala o avem în suflet – este o înfricoşătoare epidemie de meningită morală!”; şi, încă, după căderea Capitalei: „Piramida noastră socială este morbidă: vârful – bolnav de sifilis, temelia – de pelagră!”. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Mircea Badea („În gura presei” – TV Antena 3), aş spune că trăim în România şi asta este suficient pentru a fi lichele sau proşti, dar cum în ţara asta se găseşte întotdeauna şi ceva de mijloc, neputându-se aplica principiul latin „tertio non datur” (Horia Bernea: „În România nu sunt posibile decât două ipostaze ale existenţei umane: lichea ori câine bâtut!”), iar eu nu vreau în ruptul capului să fac parte din niciuna dintre cele două categorii, iată că există şi o a treia – cei care sunt luaţi de proşti (dar, evident, nu sunt!).

    City Râmnicu-Vâlcea, 15-21 ianuarie 2007

    • Am citit de doua ori comentariul dvs., dar, oricat m-am straduit, n-am reusit sa inteleg cum au agravat cei 45 de ani de comunism situatia din 1916, descrisa de Goga. Cu alte cuvinte, vroiesc a zice ca nu comunismul a adus nenorocirile in tara asta si nu facem decat sa ne imbatam cu apa chioara tot dand vina pe comunism si ascunzandu-ne propriile tare.
      Chestia asta cu comunismul este folosita de toti mincinosii, toti escrocii, toti borfasii, toti hotii, toti mârșavii care-si ascund nemerniciile in spatele comunismului. Vezi, Doamne, din cauza comunismului mint, fura, marsavesc ei. L-a obligat comunismul pe Johanis sa fie escroc imobiliar? L-a obligat comunismul pe Basescu sa minta ca un borfas? L-a obligat comunismul pe nea Gigi sa fie tembel si mincinos?!? Si daca da, cum de i-a obligat numai pe ei, si pe altii ca ei, si nu ne-a obligat si pe noi ceilalti?!?
      Am observat ca ati subliniat apartenenta la PCR a unui primar de nu stiu unde. Oare cum de ati uitat sa mentionati acelasi lucru si la Basescu, de exemplu?! Sau, n-ati stiut ca si Basescu a fost membru PCR?!?
      Ati pomenit si niste liberali. Ca sa citez un grup umoristic, v-as intreba: „De la noi din tara!?”. Adica, dvs. chiar credeti ca actualul PNL are vreo treaba cu originalul PNL si, implicit, cu liberalismul romanesc? Unde este sintagma „PRIN NOI INSINE”, specifica liberalismului romanesc??

      • 1. Nu era un comentariu, ci un articol publicat cu mult înainte de a constata că noi suntem niște țațe care nu pierdem nicio ocazie de a ne pune poalelele-n cap.
        2. Cum, dvs. chiar nu vedeți că suntem exact în situația descrisă de Octavian Goga? Mă dezamăgiți… Mai mult, vă dau o veste și mai proastă: suntem mai rău decât atunci!
        3. Comunismul ne-a agravat tarele noastre congenitale: hoția, lenea, neseriozitatea, lucrul de mântuială, trasul mâții de coadă, cârpeala („Las’că merge și așa”), neasumarea răspunderii, aflatul în treabă (suntem geniali, fiindcă l-am ridicat la rangul de metodă de lucru) etc., etc., sunt mult prea multe pentru a înșira toate caractristicile noastre negative (statistic – să nu fiu greșit înțeles!). De altfel, formularea dvs. „propriile tare” îmi confirmă faptul că și dvs. credeți că le avem!
        4. Pentru „chestia cu comunismul”, să înțeleg că și eu sunt mincinos, excroc, borfaș, hoț, mârșav și nemernic? Ce dovezi aveți pentru toate aceste „calități” în ceea ce mă privește și care se pot lejer adăuga la tarele noastre congenitale înșirate mai sus?
        5. Deși ați citit de nu știu câte ori articolul meu, tot n-ați înțeles că eu nu m-am referit o clipă la calitatea de membru al PCR a acelui primar – și eu am fost membru al PCR, și încă de la 19 ani, vedeți în „Viața ca o provocare” cum m-am făcut, în niciun caz pentru că așa am vrut, ci pentru că n-am avut de ales! – ci la faptul că el a fost un nomenclaturist PCR, sper că știți diferența între un simplu membru al PCR și un nomenclaturist al PCR!
        6. Legat de faptul că am pomenit de niște liberali – și aici săriți „din mai în pai”: unde ați văzut dvs, că am spus eu că PNL-ul postdecembrie 1989 este continuatorul PNL-ului interbelic? Și apoi, știți foarte bine că eu nu sunt liberal, sunt monarhist convins, fost țărănist (din respect și admirație față de Seniorul Corneliu Coposu m-am înscris în PNȚ în 1992, dar m-am autosuspendat – și așa am rămas – în 2008, când PNȚ s-a dat cu „marinarul beat”).
        7. Să înțeleg că și dvs. plângeți după epoca comunistă (cacofonie inevitabilă). Sper că nu fiindcă se putea fura de pe la CAP-uri (și de pe unde se putea – am avut subalterni care dacă într-o zi nu furau nimic de la serviciu sau dacă trăgeau mâța de coadă mai puțin decât alți colegi de-ai lor, a doua zi erau pur și simplu turbați de furie!) așa cum am auzit din gura multor bembeluci ca fiind argumentul lor imbatabil pentru care ei regretau epoca comunistă (sic!).
        P. S.: În urmă cu mulți ani am oferit un argument imbatabil pentru care eu sunt monarhist (și, n-am ascuns-o niciodată – descind dintr-o familie de legionari, trei unchi de-ai mei au fost legionari, doi din partea mamei și unul din partea tatălui)… Dar, hai să vă dau tot articolul, cu precizarea că părerile exprimate în el sunt mult mai vechi, exact de când ma-m înscris în PNȚ:

        DE CE SUNT MONARHIST
        Scriu aceste rânduri târziu, după miezul nopţii, marcat fiind încă de faptul că în ziua care tocmai a trecut (25 octombrie 2011) am fost permanent în direct cu istoria. Urmărind discursul Majestăţii Sale Regele Mihai I în Parlamentul Romîniei şi gala de la Opera Naţională prilejuite de împlinirea venerabilei vârste de 90 ani, precum şi relatările mass-mediei vizuale, am înţeles o dată mai mult sensul profund al spuselor lui Sörens Kirkegaard: ,,Viaţa trebuie înţeleasă privind înapoi şi trebuie trăită privind înainte”. Căci atunci când Majestatea Sa a spus ,,Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri”, automat mi-a venit în minte tocmai îndemnul lui Kirkegaard, confirmându-mi o similitudine sensuală ce depăşea diferenţele evidente de vocabular. A fost un discurs scurt, concentrat, sincer, nesofisticat lingvistic, rostit firesc, fără nici cea mai mică urmă de aroganţă sau de emfază sforăitoare, cu modestie chiar şi poate că tocmai de aceea – plin de înţelesuri. Cel care l-a rostit a fost o prezenţă remarcabilă prin ţinută, eleganţă şi căldura sufletească pe care o emana. Iar eu am fost fericit că sunt monarhist…
        În decembrie 1989, după execuţia Ceauşeştilor chiar în ziua de Crăciun – mai mare păcatul! – am susţinut pentru prima dată că trei lucruri trebuiesc înfăptuite urgent, şi anume: reinstaurarea monarhiei, o lege a lustraţiei şi retrocedarea tuturor bunurilor confiscate de regimul comunist iar acolo unde nu mai era posibil – dreapta despăgubire; în această ordine! Am considerat atunci că primul pas spre înfăptuirea dreptăţii era reinstaurarea monarhiei. Nu era nevoie de niciun referendum. De ce? Pentru că monarhia a fost abolită ilegal! Nimeni nu a întrebat poporul român în 1947 dacă vrea republică, ea ne-a fost vârâtă pe gât, şi încă în forma ei cea mai fatidică – modelul sovietic. Ei bine, era să fiu linşat! Am început să fiu privit în cel mai bun caz cu suspiciune, dacă nu cu ură, aşa-zişii prieteni de până atunci mi-au devenit duşmani de moarte, doar eram monarhist, nu?, deşi pe atunci nu ştiam prea clar ce înseamnă asta. Şi dacă tot eram acuzat de monarhism am început să mă documentez în acest sens…
        Iată de ce pentru mine forma de guvernământ a României – republica – este ilegală iar eu nu o recunosc! Nu voi înşira aici, căci nu este locul, marile înfăptuiri ale suveranilor noştri, chiar şi mult hulitul Carol al II-lea le are pe ale sale în ciuda defectelor sale majore, ele rămân scrise cu litere de aur în cartea de istorie nemistificată a poporului român. Semnificativ pentru mine este însă faptul că a trebuit să vină un domn străin care să ne urnească din loc, să ne scoată din era bordeielor şi să deschidă Ţara către modernitate. Cuza, după marile sale înfăptuiri, a început să-şi dea în petec ca orice românaş ajuns undeva foarte sus. Printr-o genială mişcare a clasei politice de atunci – singura de acest fel din istoria României, în 1866 a fost adus la domnie prinţul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, devenit în 1881 Regele Carol I al Romîniei. M-am convins între timp că noi suntem un popor care nu se poate conduce singur, noi nu am progresat decât împinşi de la spate şi doar atunci când am avut parte de nişte domnitori geniali sau când am fost conduşi de străini; străini care s-au dovedit a fi de o mie de ori mai patrioţi decât mulţi români get-beget, care s-au bătut şi mai ales se bat cu cărămida în piept că vor binele ţărişoarei ăsteia, aiurea!, şi-au vrut şi-şi vor binele lor, până şi noţiunea de ,,bine” a fost pervertită prin apucăturile lor. Nenorocirea acestei ţări este aceea că noi nu avem politicieni de doctrină, ci, cu rare excepţii, doar politicieni de interes.
        Vreau să vă prezint în cele ce urmează doar două motive ancorate în realităţile actuale, nu istorice, pentru care sunt eu monarhist.
        Primul motiv este un îndemn: uitaţi-vă cum o duc popoarele sub monarhii şi cum o duc cele din republici. Luaţi orice monarhie (constituţională, evident!) – de pe faţa Pământului şi veţi consata că, cel puţin statistic, supuşii lor o duc cu mult mai bine decât popoarele guvernate de sisteme republicane.
        Al doilea motiv este o întrebare (retorică): nu-i aşa că astăzi orice bembeluc cu bani şi gură mare poate ajunge lejer preşedintele României? Orice asemănare cu realitatea (nu) este pur întâmplătoare! Un rege, un monarh (constituţional) este altceva: el este născut, crescut şi educat pentru a deveni şeful statului şi cel puţin supuşii săi vor avea siguranţa că nu le va roşi obrazul când el va deschide gura. Pe termen lung poporul va scăpa de vânzoleala pricinuită de alegerea periodică a şefului statului, alegere care este foarte posibil să nu fie cea mai potrivită câtă vreme la vot se prezintă cei cu o educaţie precară, uşor de cumpărat cu un kil de zahăr, unul de ulei şi o găleată din plastic, fiindcă desigur, la Românica oamenii cu capul pe umăr nu se deranjează să meargă la vot, consideră că este sub demnitatea lor să se amestece cu vulgul.
        Tristul adevăr este că noi românii suntem plini de vocaţii (mioritice). Una dintre ele este vocaţia ratării oportunităţilor istorice. Când s-a destrămat Uniunea Sovietică am ratat ocazia de a realiza din nou România Mare. În decembrie 1989 am ratat ocazia de a reinstaura monarhia rezultatul fiind că şi astăzi ţara este în mâna foştilor nomenclaturişti şi securişti care o prăduiesc cu neruşinare. La împlinirea vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai I al României (La mulţi ani, Majestate!) am mai ratat ceva – reconcilierea naţională prin ignorarea cvasitotală a evenimentului de către putere. De altfel, era şi imposibil acest fapt după bazaconiile scoase pe gură de Băsescu despre Majestatea Sa… Până şi lui Iliescu i-a venit mintea la cap după ce l-a fugărit de vreo două ori pe rege. Desigur PSD-iştii care au participat la eveniment nu sunt monarhişti, nici măcar toţi liberalii nu sunt. Dar un minim de bun simţ le-a spus că trebuie să ,,facă faţă” fiindcă aşa este civilizat. De unde să aibă aşa ceva alde Băsescu, alde Boc, alde Anastase etc.?
        Altul în locul meu şi-ar freca astăzi mâinile de bucurie strigând în stânga şi-n dreapta: ,,Aţi văzut? Am avut din nou dreptate! Sunt dat dracului, ce mai!”. De ce? Fiindcă eu am spus demult aceste lucruri şi acum iată, avem dovada că, dacă am fi avut cap în 1989, astăzi România ar fi arătat altfel. Dar eu sunt doar trist… Trist şi fără speranţă, nu pentru mine, ci pentru viitorul copiilor mei şi al copiilor copiilor mei.
        În fond avem ceea ce merităm, la aşa popor – aşa conducători! Dar, vă asigur, cel puţin eu sigur nu meritam aşa ceva. Şi ca mine mai sunt şi alţii, prea puţini însă pentru a schimba ceva… Suntem iremediabil mioritici! Şi pierduţi! Din păcate!

        Marian Pătraşcu
        Curierul de Râmnic – 28 octombrie 2011
        http://www.ramnic.ro/articole/de-ce-sunt-monarhist-40795/2011-10-28

      • 1. N-am stiut ca ati postat la COMENTARII un NE-comentariu!
        2. Eu vad, dar, spre deosebire de dvs., nu ma prind care-i vina comunismului pt cum eram noi in 1916 si cum suntem acuma!
        3. Cum se face ca raul comunism nu a agravata tarele de care pomeniti la toti romanii?! A lucrat selectiv? I-a facut mai hoti, mai mincinosi, mai marsavi, numai pe unii?!? Cum i-a selectat?!? Si, cum este regimul actual, fata de comunism, in conditiile in care ACUMA MINT MULT MAI MULTI, FURA MULT MAI MULTI, MARSAVESC MULT MAI MULTI? sAU, TOT DIN CAUZA COMUNISMULUI, ESTE IN FRUNTEA STATULUI UN ESCROC?!
        4. Dvs va stiti daca mintiti, daca furati, daca marsaviti.Eu n-am avut ocazia sa va descopar asemenea „calitati”. Va asigur, insa, ca cei care mint, fura, marsavesc, dau vina pe comunism. Ei erau curati lacrima, parintii i-au invatat sa nu minta si sa nu fure, dar comunismul i-a obligat. Ma dezamagiti surprinzator daca nu ati observat asta!
        5. Puteti sa ziceti ce vreti, dar NUMAI la un cetatean ati mentionat calitatea de membru PCR, desi si ceilalti pe care i-ati pomenit au fost membri PCR. Daca insistati va spun si cum se numeste tehnica asta.
        6. Unde am zis eu ca ati zis dvs ca PNL ar fi continuatorul…? Asta nu ma impiedica sa observa ca, desi isi zic PNL n-au NICI-O TANGENTA cu PNL. Nu mi-ati spus la cine ati regasit in etapa actuala sintagma PRIN NOI INSINE.
        7. Ca sa citez: UNDE ATI VAZUT CA PLANG EU DUPA COMUNISM? Dar nu pot sa ma prefac ca nu vad cum se ascund toate mucegaiurile si toti limbricii hoti si mincinosi in spatele prostiei cu comunismul.
        Dar, ca sa nu va obosesc, spuneti-mi doar CE E ACEEA COMUNISM SI UNDE ANUME, PE PAMANT ATI VAZUT DVS COMUNISM.
        p.s. Ati fost membru PCR? Adica, ati mintit, ati furat, ati comis crime, ati marsavit? Daca nu, pe dvs de ce nu v-a obligat comunismul cel rau sa faceti asa ceva?!?

  2. GRAFOMANIA ESTE UN SEMN DE DEFICIENTA INTELECTUALA…IAR COMUNISTI AU FOST SI EVREII ANA PAUKER,MIHAI RAZVAN UNGUREANU-EVIDENT,DESCENDENT AL BRATIENILOR-, DAR SI PICASSO,YVES MONTAND,GRAMSCI…..INCLUSIV, CA PRILEJ DE EVENTUALE COMENTARII ,EU ….NU M-AU OBLIGAT,DAR NICI NU MI-AU OFERIT FUNCTII LA ANTWERPEN….IN REST,TRAIASCA DEMOCRATIA IN CARE UN FOST SCULER-MATRITER ARE PALAT,TZIGANII AU PALATE IAR CEI MAI SARACI DINTRE EI SCRIU LA”DILEMA’ doctorii fura CU MILIOANELE IAR EPISCOPII FUT IN CUR POPORUL,EVIDENT DIN CAUZA COMUNISMULUI

    • Asta cine a hotărât-o? Doar tu singur, probabil! Păi se putea ca un românaș sănu-mi amintească de o altă trăsătură reprobabilă a poporului meu: ușurința de a judeca pe alții, tentația pur românească de a pune etichete. Aș putea să-ți dau încă un articol de-al meu, în care concluzionam că noi românii avem prostul obicei de a ne da cu părerea despre orice, oricum, oricând și într-o totală necunoștință de cauză! Nu am s-o fac, însă! De ce? Pentru că mi-e silă! PS: Aaa, și am remarcat că ai un stil literar foarte „elevat”, probabil datorită (din cauza?) înaltelor tale caracteristici intelectuale! Aiurea! Este stilul unui mahalgiu sadea! Iar părerile unor mahalagii despre mine nu mă interesează!

  3. 1.INVATA SA PUI CRATIME 2.STII CE ESTE PERCEPTIA INTERPERSONALA? 3LA CHESTIA AIA CU CEI CARE SE PRICEP LA TOATE TE AUTODESCRII ? 4.AI SESIZAT BINE CHESTIA CU STILUL,CU O MICA PRECIZARE:IMI ADAPTEZ STILUL LA CALITATEA INTERLOCUTORULUI..P.S. CE PARERE AI,INTELECTUALULE, DESPRE OPINIA LUI CARTARESCU DESPRE GUVERNUL ROMANIEI ?ITI PLACE? 5. SI IN LEGATURA CU CELE DE MAI SUS,COMPETENTE INTERPERSONALE ETC.,AI PENSIE DE HANDICAP-PLATITA SI DE MINE-? 6.IN REST ITI DORESC RUMINATII PLACUTE DESPRE FAMILIA REGALA ,ROLUL COMUNISTILOR IN DEFRISAREA ROMANIEI SI CARACTERISTICILE PSIHOPATOIDE ALE MULTOR MEMBRI P.N.T.C.D….

    • Nu, dobitocule, nu am pensie de handicap, ceea ce primesc în plus se cheamă altcumva, și o primesc fiindcă așa cum sunt am lucrat 25 de ani numai în grupa I de muncă (substanțe cancerigene) și am lăsat în urma mea câteva sute de lucrări științifice și brevete de invenție! Și nu mi-o plătești tu, nemernicule, compară ceea ce primesc eu cu ceea ce primește un fost magistrat sau chiar tu, securist împuțit ce ești! Faptul că ai adus în discuție „pensia” mea de handicap mă lămurește definitiv că ești și tu o lichea și o secătură, ca cei mai mulți dintre noi, românii, statistic vorbind. La cele de mai sus mai adaugă cele câteva sute de articole publicate în diverse ziare și reviste, cele 5 cărți de autor publicate, o monografie (a comunei natale) și o enciclpedie (a județului Vâlcea) publicate în colaborare, 8 antologii în care am fost publicat și 3 dicționare în care am apărut. Am o familie frumoasă, cu doi copii excepționali (o fată medic în Cluj Napoca și un băiat IT-ist la o multinațională în București) și sunt cel mai fericit bunic. Tu ce ai făcut la viața ta, măi, dobitocule, care ești tu dobitoc, și nu poți dormi din cauză că-mi plătești tu mie „pensia de handicap”?

  4. Iata domnilor ,cum o parere atinsa de ,,microbul fotbalului ”intra in conflict cu un alt microb; ,,microbul politic”.Mai mult ,se aminteste Goga pe aici,poet,gazetar si orator de inalta clasa care oricat s-a ambitionat sa fie deasupra vremurilor a ramas de fapt ,,sub a vremurilor joc”,,Schimbul de mingi”dintre ,,Singur”si un anume domn caruia tarisoara ii da voie sa locuiasca ,sa-si ridice poalele in cap si sa se bata in partea din fata imbiind lumea sa vada consecintele ,,comunizmului”ma face sa ma intorc la Goga si sa recitesc din publicistica lui,,Intre demagogie si cerebralitate”Ma intreb ,,a cui e vina;;ca ceva ,,fierbe -tara”acum, odata cu ,,Triumful Europei”,,…incepe razboiul nostru”?Sau speranta noastra este la,,o lada goala”Cat despre nea Jiji”si nu e singur,face parte din randul celor care a pus fitilul la ,,Revolutia celor satui”pentru afirmare cu fotbalul si ,ce este mai important, fardarea imaginii de idee nationala.

  5. DOBITOC DE TREI ORI,NEMERNIC,SECURIST……ASTA-I NIVELUL DE ARGUMENTARE …..DOCUMENTATI-VA CU PRIVIRE LA ANALIZA DE CONTINUT….IN REST,SUNT DE ACORD CU FAPTUL CA A NINS PE TRANSALPINA DIN CAUZA LUI ION GHEORGHE MAURER….IMI ASUM EROAREA DE A-I BAGA IN SEAMA PE RATATI SI FRUSTRATI..DIN NOU,RUMINATII PLACUTE PT. TOTI HANDICAPATII DIN ROMANIA,INDIFERENT DE TIPUL DE HANDICAP…SI ,PE INTELESUL LOR,ADIO SI UN PRAZ VERDE SI MULTE SUCCESURI PENTRU NOI SUTE DE LUCRARI STIINTIFICE CARE VOR DUCE LA PROSPERITATEA COMUNELOR DIN VALCEA…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s