Antecamera eternității

Toată viața eu am alergat. Nu, n-am fost maratonist, nici măcar alergător de fond sau semifond. De alergat în sens sportiv, n-am fost în stare să alerg mai mult de 200 de metri, sprint. E adevărat că atunci când simțeam că pleznesc, din varii motive, mă duceam și alergam câteva ture de stadion, destul de multe, ceea ce însemna câțiva kilometri, dar nu simțeam că pleznesc decât arareori. Toată viața am alergat în sensul că am mers foarte repede și, pe alocuri, chiar făceam sprinturi. Dacă de la mine până la stația de autobuz/tramvai erau 100 de metri și autobuzul/tramvaiul oprea în stație chiar atunci, imediat băgam un sprint și-l prindeam. Dacă trebuia să trec strada și stopul se schimba din verde în galben, înainte ca galbenul să se schimbe în roșu, eu și ajungeam pe partea cealaltă a străzii. Ai mei mi-au reproșat mereu că-i alerg, atunci când mergeau cu mine.
Am alergat toată viața pentru că mereu trebuia să ajung undeva. Ba la serviciu, ba acasă, ba la …, ba la …
Acuma, nu mai alerg. Dacă sunt trei pași până la autobuz/tramvai, îi parcurg cu încetinitorul. Dacă îl prind, bine, dacă nu aștept următorul. Dacă stopul se schimbă în galben, mă opresc și aștept până se face din nou verde. Pentru că, acuma nu mai trebuie să ajung nicăieri. Acuma am tot timpul din lume. Pentru că, eu am ajuns în antecamera eternității.

Anunțuri

4 gânduri despre „Antecamera eternității

  1. Ma regasesc in asa „hal” de comportament; si de demult, si mai incoa’.
    Deh, larga-i lumea si stramta mi-a ramas mintea, cat sa priceapa multe
    „taine” ale vietii, si de demult, si mai incoa’.
    Cu pretuire sincera pentru scrierie tale,
    si de demult, si mai incoa’,
    G. P.

    • Se vede ca suntem colegi de generatie, ca am trait in aceleasi conditii, in aceleasi timpuri, care au exercitat asupra noastra aceeasi presiune. Am fost de-a dreptul surprins de mai multi cititori care nu au comentat aici dar mi-au scris pe mail ca sa conteste spusele mele scrise. Adica, vezi Doamne, nu asa ar trebui sa traiesc eu, asa cum traiesc, ci cu totul altfel. Ma prapadesc de ras dupa asemenea sfaturi. Oricum, mi-am dat seama ca oamenii aia sunt fie foarte tineri, fie foarte batrani. Caci numai in alea doua etape ale vietii ti se pare ca oamenii ar trebui sa traiasca altfel decat traiesc. In rest, esti constient ca fiecare traieste CUM POATE, nu cum AR TREBUI, nu CUM SE CUVINE, nu …
      Asta ca sa ma rezum la aspecte aparent practice ale vietii. Ca, altminteri, sincer, eu chiar ma astept ca cineva sa premieze ideea cu ANTECAMERA ETERNITATII, desi eu nu am inventat-o, nu m-am straduit sa o gasesc. Pur si simplu m-a palit atunci cand, in loc sa o iau la fuga sa traversez strada, m-am oprit pe loc asteptand urmatorul verde la stop. Politistii, cu siguranta, ar fi apreciat gestul meu, fara sa stie de ce l-am facut.
      Sau, poate, oamenii aceia nu vor sa devina eterni! Le-o fi teama de eternitate!?!? S-or mai fi ciocnit de ea si stiu ei ceva?!? Io-te ca eu, nestiutoriu, nu ma tem de o simpla eternitate.
      Sa mai adaug ca cineva a catalogat aceasta relatare a mea, caci asta este, o relatare din realitate, ca fiind GROAZNICA. E ca si cand ar fi zis ca este GROAZNIC faptul sa soarele rasare, sau ca noaptea e intuneric.
      Noroc ca un alt om din generatia noastra mi-a scris si mi-a spus „Perfect adevarat”. Se pare ca cei din generatia noastra patrund mai usor sensul cuvintelor.

  2. Altius, fortius, citius
    Zadarnic risipim și timp și bani,
    S-ajungem sus, mai tare și mai iute;
    Un iepure trăiește zece ani,
    iar o țestoasă… peste patru sute.

    • Car’va’zica, poci pentru ca sa zic ca am ajuns … tzestos, la iuțeală! Da’, oare, o sa traiesc macar 400!?! Ca, nu tin sa traiesc peste 400. Nu de alta, dar nu sunt curios sa vad cum va arata colonia americana BANTUSTANIA, fostă Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s