Modelul fotbalistic

Când eram copii, tare ne mai plăcea să copiem câte ceva din conduita fotbaliștilor. Ba să purtăm jambiere ca ale lor, ba să purtăm tricouri ca ale lor, ba să sărim ca ei atunci când dădeam și noi câte un gol, ba să ne pieptănăm ca ei, etc. Era maniera în care ne credeam și noi fotbaliști. Iar modelele noastre nu erau dintre fotbaliștii marilor echipe, căci, pe vremea aia, neavând televizor, nici nu aveam acces la ei. Pentru noi, modelele erau printre cei care jucau în echipa de fotbal a comunei, sau a fabricii, sau ai vreunei echipe de la oraș, pentru cei mai norocoși, care ajungeau și pe la oraș, chiar dacă echipa aia activa într-o divizie inferioară. Pentru noi, tot zei erau acei fotbaliști. Continuă lectura

Anunțuri

Un experiment social

Rândurile de mai jos nu le-am scris eu. Le-a scris Marian PĂTRAȘCU din Râmnicu Vâlcea. Așa de mult mi-au plăcut, încât nici nu l-am mai întrebat dacă este de acord să i le public pe blogul meu. În fond, când ne place un măr, mai întrebăm pe cineva? Întindem mâna și îl luăm.
Textul lui Marian PĂTRAȘCU mi-a plăcut, printre altele, și pentru faptul că eu l-am cunoscut pe țiganul Fărâmiță LAMBRU, care era un MONUMENT DE MODESTIE ȘI BUN SIMȚ, și am avut în bloc un țigan care era MODEL DE CORECTITUDINE, DE CIVILIZAȚIE ȘI DE BUN SIMȚ pentru toți locatarii.
Acum observ că întâmplarea pe care o povestește Marian PĂTRAȘCU s-a … întâmplat chiar pe 10 august. Adică … de ZIUA LEULUI! Probabil, 10 august este o zi predestinată de Dumnezeu pentru asemenea ființe. Continuă lectura

Am visat că erai un copac

N-am dormit toată noaptea, am avut dureri cumplite, am schimbat 12 (douăsprezece) rânduri de schimburi, așa că, în dimineața asta sunt mai ceva decât molusca aia care mă lăudam eu că sunt dimineața. Practic, sunt total detașat de viață. Probabil, asta este o starea intermediară între viață și nemurire. Nemurirea, se știe, apare după ce murim. Căci, numai atunci nu mai putem muri și devenim nemuritori, nu?!? Continuă lectura

Ziua leului

Ca și când n-ar fi fost suficiente belele care s-au abătut asupra mea de la venirea verii și se țin scai de mine în continuare, ieri era să fac și un ifract. Nu, nu ifract d-ăla de infracțiune, ci d-ăla de inimă, căruia unii, mai nepricepuți, îi zic infarct. Cum dracu să nu fac, când am văzut pe un canal de televiziune, canal internațional, scris mare ZIUA LEULUI!? Continuă lectura

Vitamina D

Au ajuns și la mine o mulțime de materiale, de prospecte, de pliante referitoare la vitamina D. După beneficiile pe care le aduce această vitamină organismului uman, mă mir că acea Comisie pentru Sănătate a ONU nu a fost înlocuită cu vitamina D. Căci, asta rezolvă …, favorizează …, contribuie la …, ameliorează …, întărește …, susține …. Continuă lectura

Senectute

Dacă m-ar fi întrebat cineva, în urmă cu două zile, ce e aia senectute, n-aș fi știut să spun mai mult decât „E o chestie d-aia așa, care vine când știe ea, se așează cum vrea ea și dă chestii d-alea”. Sigur că, pentru oamenii supradotați, definiția mea aproape academică ar fi fost suficient de lămuritoare, da’ ce m-aș fi făcut cu ceilalți?! Că, pe Pământ, mai suntem și unii d-ăștia care nu suntem supradotați, ci suntem doar foarte inteligenți. Continuă lectura

A plecat mama

Victoria LIPAN venise în lumea asta pe 04 august 1926, cu numai 20 de ani înaintea mea. A plecat astăzi, după o perioadă de chinuri datorate vârstei. Prin ce a trecut știe numai sora mea Tatiana, cea care a avut grijă de ea în ultimii ani și care i-a stat la căpătâi până la ultima răsuflare. Continuă lectura