O fi homo?!

În nesfârșitele mele zile spitalicești, mai îmi cădeau ochii și pe posturi de televiziune la care, de obicei, nu mă uit, și pe la emisiuni la care, tot de obicei, nu mă uit, știind eu cam cu cine am de a face. Așa mi-au căzut ochii pe o emisiune a unui vajnic crescător de armăsari proveniți din țânțari de hazna. Continuă lectura

Decanul

Nu voi explica eu ce este instituția decanatului. Nu numai pentru că cititorii știu, ci și pentru că eu n-am habar. Oricum, am observat că, în afara decanului unei facultăți, există multe alte organizații, organisme, instituții care au decani.
Criteriile după care sunt aleși decanii diferă de la o organizație la alta. La unele, decanul este ales dintre cei cu cele mai înalte grade profesionale, sau de altă natură, specifice domeniului în care activează. La altele, decanul este ales după criterii de vârstă, iar la altele după criteriul vechimii în asociația respectivă. Continuă lectura

Uitare

Uit. Nu, nu mă uit, ci uit. Mă uitam pe când eram mai tânăr, acuma s-a simplificat, doar uit. M-am tot întrebat care o fi resortul uitării. Niște răutăcioși mi-au spus că uit întrucât … sunt eu uituc. Adică, vezi Doamne, eu sunt cauza uitării mele. Nu, eu nu suport chestii d-astea lipsite de argument, lipsite de o bază științifică. Așa că, m-am concentrat, apoi m-am mai concentrat o dată, iar în final, chiar în ziua eliberării mele din celula de spital, o zi semi-frumoasă, de toamnă grăbită, am descoperit motivul uitării.
Anotimpurile. Anotimpurile sunt vinovate că uit eu. S-au înghesuit prea multe anotimpuri în mine.