Paradoxul paradoxurilor la români

Am avut noroc că m-a trimis soția la Profi să-i iau detergent de vase. Cred că-i trebe la caltaboș! Profi e la trei minute de mers pe jos, agale, da’ eu funcționez după principiul conform căruia drumul cel mai bun de la București la Giurgiu este prin Târgoviște, așa că mi-a luat aproape o oră deplasarea la Profi și îndărăt. Numa bine, că avusei timp să finalizez cercetarea științifică la capătul căreia formulai acest paradox de-a dreptul paradoxal. Continuă lectura

Reclame

Victoria grobianismului prezidențial

De câte ori am observat grobianismul celui numit în funcția de președinte (știe el de cine, știe și de ce), s-a găsit câte un român să mă acuze pe mine. De-abia acuma îmi dau seama că, bietul român, poate avea cataracte, cum am avut și eu, din cauza asta nu vedea bine și mă acuza pe mine, invidios că eu văd, nu că n-ar fi fost de acord cu ceea ce vedeam eu! Că, vorba aia, ce văd eu vede toată lumea, nu numai eu, doar că nu au toți timp și chef să descrie ce văd. Continuă lectura

Centenar fără președinte

Am citit astăzi în presa on-line, adică aia în care nu se știe cine scrie și de ce, că tovarășul numit pe funcția de președinte s-ar fi exprimat cu privire la guvern spunând că este OBLIGAT să facă ceva anume în raport cu el.

Uitându-mă eu la ce ar fi obligat un președinte să facă și cum ar fi el obligat să se comporte, îmi dau seama că tovarășul care se află întâmplător pe funcția de președinte nu înțelege semnificația cuvântului OBLIGAT. Știu că el nu citește, așa că reiau acest articol pentru cei care, ca și el, nu înțeleg. Continuă lectura

Mulţumesc, Doamne!

Rândurile de mai jos le-am postat pe 25.12.2013. Întâmplarea a făcut să dau peste ele azi, 05.09.2018, cu o zi înainte de a pleca la întâlnirea cu mine însumi (vezi „Viață paralelă”). Recitindu-le și ascultând piesa atașată mi-am dat seama că … Nu mai pot adăuga nimic. Poate, băieții ăștia care cântă ar merita să fie amendați pentru exces în provocarea de emoții.
*** Continuă lectura

Schimbare de paradigmă în geneza românilor

De obicei, când plec de acasă, gândurile-mi zboară în toate direcțiile în același timp, astfel că, în fiecare secundă, eu habar n-am unde sunt, încotro mă duc și de ce. Dacă trupul ar fi nevoit să urmeze gândurile, eu ar trebui să mă pulverizez. Am noroc că mă mai scoate câte cineva, sau ceva, din această stare. Ca atunci când cu lumile paralele din Gara de Nord, când m-a sunat soția, m-a întrebat dacă am ajuns la gară și mi-a reamintit ce trebuie să cumpăr. Așa am aflat și eu unde mă dusesem și de ce, căci, până atunci, eu avusesem contact doar cu lumile alea paralele din metrou. Continuă lectura