Izvor de drept românesc

Îi tot aud pe unii și pe alții făcând trimitere la diverse izvoare de drept. Boșevicul cotrocean, însuși, ne tot trimitea la recomandările Comisiei de la Veneția, recomandări pe care el a micționat când nu l-a mai ținut prostata cerebrală. Că, el, acolo are prostata, la cerebel. Când aia nu mai ține, deversează ce se găsește rămas prin craniu, cine știe de când și de unde.
Eu am descoperit azi adevăratul izvor de drept românesc. L-am descoperit … într-un tramvai. Nu, n-a fost nevoie să mă aplec să îl iau, că era afișat sus, la vedere. Citez ad-literam: Continuă lectura

Reclame

Micul secret

Eu, până pe la vreo 10-11 ani, n-am știut ce sunt aceia bunici. Habar n-aveam, pentru că eu nu avusesem bunici. Eu avusesem mam’mare și tatale, că așa le ziceam mamei și tatălui tatălui meu. Iar pe părinții lui mama nu i-am cunoscut. Am aflat de bunici la școală, atunci când am fost întrebat care-i masculinul de la bunică, iar eu nu știam ce-i aceea bunică! Am luat un 4 dar așa am aflat și eu ce-s aceia bunici. Continuă lectura

Gura tembelului …

Gura păcătosului, se știe, adevăr grăiește. Dar gura tembelului ce grăiește? N-am avut timp să aprofundez și să ajung la o concluzie generalizatoare. Mi-au căzut ochii doar pe un exemplu răsleț de grăire a gurii unui tembel. Sunt tentat să cred că nici tembelul nu știe ce a vrut să zică, asta fiind misiunea … structurilor specializate care i-au dat bilețeul cu zicerea respectivă. Că structurile alea au știut de ce l-au pus pe tembel să grăiască ce-a grăit, este altă mâncare de pește!
Iată grăirea gurii tembelului, așa cum a apărut în presa care stă cu gura căscată la gura tembelului: Continuă lectura

Draghe udemerule,

Rândurile de mai jos au apărut pe blogul altfel.info în 2008, apoi au apărut în cartea “Cronicile unui scandalagiu ALTFEL”. Cei curioși, găsesc acea carte la Bibiloteca Națională și la încă vreo 20 de biblioteci județene, Cercuri Militare, Universități din Ardeal, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În Moldova n-am ajuns. Le găsesc la pagina 154 în numita carte.
Le reiau fiindcă văd cam mulți oameni care fie bagatelizeză chestiunea abordată de mine, fie sunt naivi, fie sunt rău intenționați. În categoria rău intenționați, eu îi introduc și pe cei care susțin că maghiarii din România nu au nevoie de limba română. Îi consider rău intenționați pentru că, în felul acesta, se reduc zdravăn șansele maghiarilor de reușită în orice domeniu, aici, în România. Poate vor să aibă succes pe alte meleaguri. E dreptul lor, dar, în cazul ăsta, nu înțeleg de ce se mai încăpățânează să stea aici și nu se duc pe alte meleaguri. Deci, … Continuă lectura