O țară neregulată

Ca să nu mă trezesc iar cu vreun comentator care-mi dă citate din enciclopedia britanică, sau din istoria PCUS, precizez că eu n-am făcut medicina, deci nu sunt ginecolog, n-am mașină, deci nu circul pe șoseaua de centură, nu sunt actor de filme porno. La mine, neregulata din titlu are semnificația sinonimă cu neregulatele de lângă poligon – poligon neregulat -, de lângă program – program neregulat . Adică, ceva ce n-are nici-o regulă.
Vă amintiți cum era înainte de 1989, când un general de armată a fost numit primar general al capitalei? La fel s-a-ntâmplat și cu alți generali, de armată, sau de miliție, sau chiar de securitate. Cum era posibil? Simplu, așa decidea partidul, neexistând alte reguli.
Fără de reguli am rămas și după marea bulibășeală din decembrie, deși se minte, și ne mințim, că am ieșit din dictatură și am intrat în democrație. La dracu! Acum se minte mai mult decât se mințea atunci! Căci, în democrația aia pe care ne place să ne lăudăm că o urmăm, există totuși, reguli. Acolo, cei care ocupă funcții importante în domenii sensibile, precum armata, sau serviciile speciale, un număr de ani după ce părăsesc funcțiile respective nu pot ocupa funcții politice și nu pot fi trimiși în misiuni peste hotare. Motivele unor asemenea reguli le înțelege până și un măgar care are grijă de niște oi. La noi, însă, e mai rău ca la stână.
În urmă cu câțiva ani, un general de armată, chiar mare șef, a devenit peste noapte parlamentar. După câțiva ani, un șef de serviciu special a fost trimis, la câteva săptămâni după ce a descălecat, ambasador. Sigur, eu știu de ce a fost trimis ambasador exact în metropola conducătoare, dar tot neregulată a fost trimiterea, indiferent unde și de ce.
Acuma, aud că un alt general de armată, tot cu funcție mare până azi, de mâine va fi politician, ba chiar ministru.
Apăi, dacă-i p-așa, aștept cu nerăbdare ziua în care comandantul suprem al Forțelor Armate ale României, întâiul încălcător al Constituției la respectarea căreia ar fi trebuit să vegheze el, va fi trimis … portar la Casa Albă. Sigur, cu fireturi, cu chipiu asortat, făcut pe comandă. Să fie-al dracu dacă nu se va îmbogăți Casa Albă! Pentru că toate firmele care asigură portari la marile hoteluri ale lumii, își vor trimite angajații să ia … meditații de la portarul Casei Albe. Iar cu banii din meditații, Casa Albă va putea cumpăra România in integrum. Căci, Casa Albă nefiind în România, banii din meditații nu-i ia meditatorul, ci angajatorul lui.

2 gânduri despre „O țară neregulată

  1. De când cu (NE) cazul de la Cara(cal) din apropiere scutului de la D(Eve)selu, doar balada „Miorita” MI se aventureaza printre circumvolutiile creierului din dotare, iar dupa cum va stiu iubitor pasionat (pensionat) de sporturi albe, cred ca aveti o mai veche obsesie pentru Casa Alba. Nu cred însa, ca, daca s-ar face un concurs pentru ocuparea postului de portar la Casa Alba, vreun parlamentar din Casa Poporului mioritic, în frunte cu ciobanasii sefi de turme (inclusiv baciul sef) s-ar califica pentru finala, tinând cont de cei 30 de ani de regres progresiv, care a creat un decalaj al IQ-ului cu +30 de ani mai mare decât era în ’89 care nu mai pot fi recuperati decât de interventia extraterestra miraculoasa a Blândului Pastor si Judecator al turmelor mioritice risipite si decimate de fiarele salbatice transhumate din jungla si preerie, în superba Gradina a Maicii Domnului, pe teritoriile si printre stânele producatoare de mielusei, oite, oi si berbecuti numai bune de pus la protap si de pastrama, apoi, sa curga mustul si vinul, ca doar e sezonul…

    • Sporturile albe de care ma stii tu ca fiind eu iubitor sunt: clatite cu branza de vaci, smantana cu branza de vaci si telemea de capra. Cam la atat se rezuma sporturile albe pe care le iubesc eu.
      Eu am zis ca „…. intaiul incalcator al Constitutiei … VA FI TRIMIS …”. Iar trimiterea se face la ordin, nu pe baza de concurs. Ce, ala de fu trimis ambasador dupa ce fu sef de serviciu special dadu concurs? Ash! Fu trimis, LA ORDIN.
      P.S. Aoleu, uitasem un sport alb pe care-l iubesc – colțunași cu brânză de vaci și smântână. Și, dacă ținem cont că este pe jumătate alb, poți adăuga și laptele de pasăre la sporturile albe pe care le iubesc eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.