Fusei și la “drapel”

Azi, la trei săptămâni după ce mă vaccinai, fusei și la „drapel”, că așa mi-au zis. Dom’le, câtă lume era la poartă, inclusiv din ăia care veniseră tot la “drapel”, ca mine! Mă rog, ăilalți care erau pentru primul vaccin, erau de vreo zece ori mai mulți decât „drapeliștii”. Mi-adusei aminte că atunci când dansa ăia în stradă după gemparaua HAI SĂ NU NE VACCINĂM!, o grămadă de lume dansa pe geamparaua aia, chiuind că, prin vaccinare, li se ia dreptul la geampara. Da’ acuma, dacă se dă vaccinul gratis și vine la poartă, o grămadă de lume a dat năvală, inclusiv  la „drapel”. Patriotism, nene! Să vezi cum ar crește populația României dacă la fiecare vaccinare s-ar da și doi mici și o bere. Ar fi numărul de vaccinați mai mare decît populația țării!

Azi, văzui că nu mai apărură efectele alea adverse de data trecută. Bine, că și mâncai ca lumea înainte de a pleca de acasă, nu ca atunci … Iar somn văzui că mi-era dinainte, deci nu a apărut ca efect advers. Mai degrabă, la mine, somnul însuși este advers, că-mi vine când nu mă aștept, da’ nu vine nici d-al dracu noaptea, când l-aștept.

O singură mare nedumerire am. După primul vaccin mi s-a dat o adeverință, cu toate elementele de identificare și ce vaccin am făcut. Am fost sigur că, la „drapel”, nu mai e nevoie de buletin și alte acte, acea adeverință fiind edificatoare. Așa că, atunci când am ajuns la “drapel”, am scos adeverința aia și am pus-o pe masă. Au dat-o deoparte și mi-au cerut buletinul!

Acuma am două adeverințe. Mă gândesc să le scot la licitație, că sunt destui care se plâng că li se interzice dreptul la libera circulație pe Terra, dacă nu sunt vaccinați. Cred că aș scoate bani frumoși pe adeverințele alea, nu?!

10 gânduri despre „Fusei și la “drapel”

    • De ce sa-l descarc? La ce-mi foloseste? Se vinde mai bine decat astea pe hartie pe care le am? Nu, chipul nu mi l-au gresit, ca au chemat un pictor cu experienta, care mai ma pictase pe parcursul vietii.

      • Nu cred că nu știți, dar cu documentul semnat electronic pe telefon puteți călătorii sau participa la anumite manifestări, puteți sta liniștit la cârciumă. Însă, începeți a confirma chip-ul greșit.

      • Chiar nu știu, dintr-un motiv banal de simplu. Nu mă interesează să călătoresc, nu mă interesează să mă duc la cârciumă. Și nici măcar nu am telefon d-ăla în care poți băga semnătura electronică.
        V-am răspuns o dată la chestiunea cu chipul, în glumă. Întrucât văd că insistați, vă mărturisesc că NU înțeleg ce vreți a spune cu CHIPUL ăsta. Așa că nu știu nici CUM AȘA PUTEA CONFIRMA CEVA CE NU ÎNȚELEG! Nu uitați că eu NU sunt politician! Ăia, da, se mai prefac că ar înțelege și ceea ce nu înțeleg.

    • Păi, tocmai d-aia îi cer lămuriri, că nu înțeleg ce vrea să zică despre fața mea. Că, dacă o ia cu CIP-ul, o să regrete că a deschis dicuția asta tocmai cu mine.

  1. Iar, daca ti-au mai dat un certificat, uita-te bine ca nu este identic cu primul. Este trecut si rapelul (sau ar trebui sa fie), iar primul poti sa-l intrebuintezi in alte scopuri (nu ti-l cumpara nimeni)

    • M-a sunat medicul de familie aseara si mi-a spus ce e pe al doilea certificat. Tot nu m-am uitat. La ce m-ar interesa pe mine ce scrie pe hartia aia? Ca, eu nu m-am vaccinat pentru altii si n-am facut miting că mă vaccinez, cum fac ăia care nu se vaccinează.
      La chestia cu cumpăratul ai scăpat din vedere categoria in care am postat articolul – ÎN GURA LEULUI – categorie în care eu postez SATIRĂ, IRONII, AUTOIRONII, SARCASME.

  2. Eu nu mi-am descărcat adeverința aia pe telefon. O port împăturită (adică îndoită de două ori) în portofel. Dacă le trebuie formatul electronic, le dau voie să o scaneze … Iar CIP-ul ăla de ni l-au pus în nanobiți, nu e de calitate chiar așa superioară… pe-ale bune le-au dat la nemți, la franțuji, la engleji…(vorba lui Teo de la iUmor).
    Se zice că având adeverința aia de vaccinare putem pleca în străinătate… și dacă nu am chef nici de străinătate, nici de spectacole în aer liber, nici de meciuri jucate de Steaua contra FCSB ?!?
    Așa că. VÂND ADEVERINȚĂ DE VACCINARE!

    • Marinică,
      Hai că suntem doi, poate facem un ONG. Scoatem la licitație adeverințe de vaccinare. Și eu tot împăturită în portofel o am, că nici eu nu mă plimb prin străinătățuri, nici la spectacole nu mă duc, că n-am nevoie de fluierăturile altora.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.